Antologie - Primaria Mizil

o legau în curele de piele şi o trăgeau în adâncuri
cu palmele însângerate
noi adunam lacrimile împietrite pe obrajii lor şi fugeam spre sat
arhanghelul Gabriel suna în goarnă dezlegarea la peşte
şi asta era copilăria noastră)
peştele din Iagodărie
cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori din an începuse
să meargă vorba prin sat că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
pescarii veneau în sat şi se jurau la fiecare sfârşit de liturghie
că peştele-i acolo şi urcă spre cer tot mai repede
alţii povesteau că ba mai mult dacă bagi capul sub apă
când e Dunărea cuminte poţi să-ţi vezi străbunii
cum împing animalul cu palmele cum îl înalţă în proptele de aur
la scurt timp tot satul vorbea numai despre peştele din Iagodărie
toţi îi spuneau acum peştele-pod asta pentru că
pornea tocmai de pe malul sârbesc şi ajungea până la noi în sat
de Buna Vestire s-au strâns mulţi oameni (în zilele călduroase de
primăvară slujbele se ţineau sub părul din curtea Bisericii)
am intrat pe poartă m-am uitat puţin în jur – oamenii erau stane
de piatră mi-am îndreptat privirea spre copac şi am rămas năuc:
popa (om bine atins de vreme) luase coada uscată de peşte
şi o aranjase după gât în loc de patrafir
după slujbă toată lumea se înghesuia sub coada peştelui-pod
copiii erau întinşi pe burtă căutau pere bătrânii adormeau cu
oglinzile pe sub piele strâgeau în mâini aceeaşi tavă de argint
pescarii făceau planuri – la fiecare cuvânt îndesau câte o cruce
mare
după vreo câteva luni pe la primele ninsori din an începuse
să meargă vorba prin sat că în Iagodărie ar creşte un peşte imens
m-am dus la Dunăre mi-am băgat capul în apă
prin apa tulbure am văzut copiii bătrânii pescarii
împingând animalul cu palmele
lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi
67