Antologie - Primaria Mizil

Regăsire simplă
tatălui meu
Când ai sunat şi mi-ai spus că eşti în oraş
pe neaşteptate, cum pleci şi nu vii de obicei -
m-am îmbrăcat mai mult ca o femeie, nu ca o fiică.
ne-am oprit la terasa cu Tuborg
respiraţia mă incomoda, erai acelaşi om
ca mai mereu purtai în braţe oglinda imensă
de care niciodată nu trebuia să mă apropii.
,,Toată eşti maică-ta, şi încă mai frumoasă’’ mi-ai spus -
la dracu, tată, au trecut şapte ani,
nu-i vezi cum ţopăie în spatele meu, cum urcă pe umeri
trăgând de colţurile gurii înspre urechi!
(la urma urmei nu e vina lor, aşa i-am invăţat).
nu ţi-ai dat jos ochelarii, de fapt e mai uşor,
,,oamenii sunt greu de privit înăuntru'”
mai ales ăia care au în poşetă 7 ani fardaţi cu resemnare
ar fi absurd să-i ascundem azi în paharele cu limonadă.
,,Sunt foarte fericit acum, mi-ai lipsit tot timpul…”
şi eu, tată, dacă n-ar fi astmul, furia, înduioşarea de sine,
astmul, mă grăbesc din când în când
sunt un om mic, îmi agăţ golurile de principii.
au trecut 7 ani în care, spre deosebire de ăia de-o seamă
am învăţat singură să merg pe bicicletă (eu am vrut aşa!),
nu s-a schimbat nimic, am mai crescut, o să mai cresc -
timpul e de treabă atunci când nu-l uiţi,
despre asta aş vrea să vorbim mai multe...
Bica Raveca
Bica Raveca avea oasele slabe şi era tăcută
ca o creangă de măceşe căreia respiraţia
îi fură din amintiri cu un fel de părere de rău
21