Antologie - Primaria Mizil

aud prin casă…
***
Te-am văzut printr-un geam de vagon de tren, într-o gară
din care mă pregăteam să plec. Te-am recunoscut imediat, după
mâna care îţi aranja părul, după fusta cu flori şi cute largi de sfârşit
de vară. Ai început să te faci mică pe peronul care fugea de lângă
mine. Am alergat la uşa vagonului, dar era târziu. Am coborât în
prima staţie, la Gara de Est şi i-am spus taximetristului că îi plătesc
dublu dacă ajungem înapoi în zece minute. Am gonit. Peronul pustiu,
nimeni. Te-ai volatilizat. Aproape am plâns. Poate mi s-a părut.
***
După o săptămână, eram la bere, cu colegii. Fum, vorbit
tare, mirosind a uitare. Au tăcut toţi. M-am uitat în spate, nu
înţelegeam ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-am văzut a fost
palma ta întinsă. În ea, indianul meu de plumb. Ne-am bucurat.
Ne-am adus aminte. Mult. Târziu am dansat în ploaie şi ne-am îmbătat
cu ea. Întotdeauna picură cu despărţiri sau revederi.
***
Te-am dus acasă, cu foame; ne-am drăgostit, ne-am
povestit. Şi iar. Anii din urmă, şterşi, pentru ziua asta, neîmblânzită.
Toate câte le-am pierdut, le-am iertat din bucuria noastră.
***
Nu ştiu dacă e dimineaţă sau seară. E înnorat, o să plouă.
O să mai închid ochii un pic. Şi când îi deschid, o să fii aici, să
îmi trec mâna dreaptă peste pieptul tău rotund, peste pântecul tău,
peste coapsa ta, peste ochii tăi limpezi. O să fii aici, caldă. Azi nu
ne despărţim. Azi ştiu să-ţi scriu numele, şoptit, incantat, numai
eu.
192