Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
de plumb şi o bucată de cretă. Nu avea chef să se joace cu ei, aşa<br />
că îi aşeză deoparte şi luă creta. Începu să scrie pe gard. El şi<br />
Bianca aveau un joc zilele trecute – trebuia ca fiecare să scrie pe<br />
una din scândurile gardului numele celuilalt, de sus până jos, de<br />
mai multe ori. Cel care ajungea primul la baza scândurii câştiga.<br />
Adică Bianca. Era mai înaltă cu aproape o palmă decât Gabi, deci<br />
începea să scrie mai de sus, dar tot era prima care ajungea până<br />
jos, curgând cursiv pe scândura uscată Ga-bi, Ga-bi, Ga-bi. Băiatul<br />
scria mai încet, îi era mai cu seamă greu să-l facă pe B mare de<br />
mână. Fetiţa râdea de el. De aceea acum exersa, încercase să-l<br />
scrie doar pe B de cât mai multe ori şi apoi să revină la început şi<br />
să termine cuvântul. Bian-ca, Bian-ca, Bian-ca…<br />
Terminase o scândură când o văzu venind. Mergea voit<br />
apăsat şi puţin legănat, aşa cum fac copiii, ducând ceva în poala<br />
rochiei. Avea o rochiţă lungă cu poale largi, înflorate, pe care<br />
aproape că le atingea pe jos, prin praful drumului.<br />
„Unde ai fost Te-am aşteptat o grămadă”, făcu băiatul<br />
pe supăratul. „A vrut buna să mă culce” răspunse Bianca, dânduşi<br />
părul din ochi. „Da, şi pe mine”. „Uite ce ţi-am adus”. Dezveli<br />
poala rochiei; adusese ciorchini mari de struguri cu boabe rotunde,<br />
de un indigo închis, strălucitor. „Buna a spus să nu mâncăm şi pieliţa,<br />
că ne doare burta”.<br />
Mâncau struguri, aşezaţi pe bordura de piatră ce ducea<br />
de la casa evreilor în drumul prăfos, scuipând pieliţele boabelor<br />
în şanţul uscat, cu iarbă rară şi anemică. Bianca îi povestea cum<br />
bunica ei a bătut cocoşul care încercase să o lovească cu ciocul.<br />
Gabi tăcea, privind-o cum îşi leagănă picioarele goale pe marginea<br />
podeţului. Bunica lui urma să plece diseară, se muta cu ei la oraş,<br />
şi nu mai veneau aici. Nici anul viitor, nicicând. Voia să o întrebe<br />
pe Bianca dacă ea mai vine vacanţa viitoare şi cum să facă să se<br />
vadă, dar îi era ruşine. O s-o roage pe mama să-l lase să vină şi<br />
anul viitor, poate o să-l lase, la anul o să aibă opt ani, o să fie mare.<br />
Dar unde o să stea Bunica vânduse deja casa la un nene mare, cu<br />
barbă, el nu l-ar fi lăsat niciodată să vină să stea acolo. „Poate mă<br />
lasă bunica ei să stau la ei”, gândi băiatul, uitându-se la fată cum<br />
rupea boabele de strugure, una câte una. Dar îi era aşa de ruşine<br />
189
Change language