Antologie - Primaria Mizil

toţi angajaţii. Ioan îi înfăşurase într-unul dintre ziarele vremii şi,
de dragul timpurilor trecute, se abătu la întoarcere la Şcoala Agricolă,
primul lui loc de muncă după război. Stătu la taifas cu câţiva
profesori, iar pe înserat ieşi de pe Drumul cu plopi, în şosea. Când
să urce într-o trăsură, din reflex pipăi buzunarul în care avea pachetul
cu bani. Nimic ! Brusc, inima parcă-i stătu, apoi îl cuprinse
o căldură nedefinită, semn al disperării de moment. Imediat se
văzu în spatele gratiilor, apoi la şcoală faţă-n faţă cu profesorii
care-şi aşteptau banii. Gândul îi zbură la soţie şi copil, socotind
că nici în 10 ani de detenţie nu-şi putea plăti datoria. Rapid, încercă
să-şi amintească : ,,De luat banii, sigur i-am luat. Când am
intrat în curtea şcolii îi aveam, când am ieşit ... nu mai ştiu. Ce vor
spune oamenii de la şcoală Dar soţia, cum va mai da ochii cu
colegii, cu familia ei”
Deşi era convins că n-avea rost să se-ntoarcă (dacă i-i
furase cineva, sigur n-avea să i-i înapoieze, dacă-i căzuseră din
buzunar, cine-i găsise îi va păstra). Totuşi, se-ntoarse în pas alert
la Şcoala Agricolă. Pe drum, parcă-şi vedea colegii în cancelarie,
aşteptând salariile. Fiecare avea banii deja împărţiţi, pentru haine,
pentru alimente. Unii se îndatorau în contul salariului, alţii aveau
de achitat chiria, fiindcă bani de la un salariu la altul nu rămâneau.
Majoritatea cadrelor didactice erau tineri, la început de drum în
viaţă.
Se gândea că aveau să-l reţină, odată ajuns la Miliţie să
anunţe dispariţia banilor... Mai conta că luptase în război, că fusese
decorat, că era membru de partid, că mereu fusese corect Lipsa
banilor conta! Aproape de intrarea în curtea şcolii, trecu pe lângă
el în mare viteză o motocicletă, stârnind praful drumului şi o
mulţime de hârtii, ca într-un vârtej. Când ajunse-n dreptul lor făcu
ochii mari. Zeci, sute de bancnote aterizau liniştit peste praful şi
pietrişul drumului. Cu înfrigurare numără banii şi mulţumi Domnului
că nu-i găsise altcineva.
Faţa îi era radioasă. Nu-l mai interesa cum de-i cãzuseră
banii din buzunar, era doar liniştit că se putea întoarce acasă fără
grijă.
187