Antologie - Primaria Mizil

ticiparea la ,,colectivizarea pământurilor agricole”. Asemeni multor
alţi intelectuali, de-a valma cu activişti convinşi, a fost trimis
prin ţară pentru munca de convingere a sătenilor să adere la
C.A.P.–uri cu tot ce aveau în bătătură. Mergând din poartă-n
poartă, vedea drama oamenilor obligaţi să renunţe la rezultatul
muncii înaintaşilor, suferind alături de ei. Cunoscând idealurile
noii orânduiri din ţară, îşi sfătui noile rude, doar dacă erau dispuse
să-l asculte, să nu se opună pe faţă, noii puteri. Socrii fură lipsiţi
de pământuri, li s-au luat vacile, caii şi boii, oile, plugurile şi tot
ce mai aveau, ca oameni gospodari, prin curte.
***
Timpul trecea, împărţit între şcoală şi casă, între vizitele
rudelor şi a prietenilor, deplasările ,,La Raion’’. Nici familia lui
Ioan nu fu ferită de umilinţe nemeritate. La momentul potrivit se
mutară într-o locuinţă amenajată lângă şcoala unde el era director.
Aveau grijă de bucata lor de pământ, pe care-şi puseseră roşii, castraveţi,
ceapă, cartofi şi tot ce le mai trebuia. Ioan fiind mereu chemat
la Roman la şedinte de partid, învăţând pentru a face faţă la
facultatea de matematică la care se înscrisese, nu-şi putea lucra
singur bucata de pământ. Angajă un om necăjit, bucuros să lucreze
uneori, pentru bani şi mâncare. Odată, pe când era plecat din localitate,
nişte capi politici ai raionului bătură la poarta lor. Impertinenţi
şi plini de ei, simţindu-se prea puternici, au acuzat-o pe
Maria că împreună cu soţul, exploatează un om. Rămase singură.
Era seară, n-avu cum merge în partea de sus a satului la părinţi, s-
o liniştescă, şi-o podidi plânsul.
Aşa o găsi Ioan, speriat de desperarea pe care i-o citea în
ochi şi de neliniştea evidentă. Ştia cum acţionau activiştii de partid,
despre abuzurile lor auzise la şedinţe. Încercă s-o liniştească
propunându-i, ca unică rezolvare de moment a situaţiei, să se mute
cât mai repede, să se-ndepărteze de cei care acuzau îmboldiţi de
voinţe străine. Dar, în altă parte, erau altfel de oameni!
Ca să-i alunge necazul îi reaminti o întâmplare, care prin
gravitate putea să-i marcheze viaţa şi libertatea, petrecută cu ceva
timp mai înainte. Era în preziua plăţii salariilor la şcoală, directorii
erau obligaţi să aducă personal banii de la banca din oraş pentru
186