Antologie - Primaria Mizil

Mihai
ŞTIRBU
ROMAN
La sfârşit de veac (fragmente)
Nu-i de mirare că după o vreme s-au căsătorit, terminând
amândoi un capitol al vieţii, începându-l pe al doilea, marcat de
altfel responsabilităţi. Plănuiră o căsătorie discretă. La nuntă avură
vreo 50 de invitaţi, simţindu-se lipsa rudelor din Basarabia, care
îl credeau pierdut pe Ioan, undeva pe front.
În curtea mare, cu două case, una bătrânească, cealaltă
mai nouă, sub doi castani tineri întinseră mesele. Socrii îl acceptaseră
pe Ioan de dragul fetei, însă aveau unele îndoieli oarecum
justificate, fiindcă n-avea nici un fel de rude, nu mai ştia nimic de
părinţi. Dar timpul spulberă toate îndoielile. La rândul lor, rudele
îl priveau la început, fără s-o arate, cu scepticism fiindcă erau oameni
mândri, de formaţie liberală, şi-l numeau comunistul.
Dealtfel unul dintre fraţi, învăţător la început de carieră,
devenit mai apoi profesor de matematică, avea să refuze mereu
înscrierea forţată în C.A.P. Suferise mult în urma vizitelor activiştilor
care încercau să-l determine să renunţe la tot avutul. Cum
reuşise să-i păcălească numai el ştia, doar că ulterior, n-a mai putut
deveni membru de partid. Asta însemna o frână în carieră, dar în
acelaşi timp câştigă preţuirea sătenilor şi respectul pentru activitatea
la catedră. Celălalt, preot, absolvent al Facultăţii de Litere
din Cernăuţi, evitase prin profesie înscrierea în partidul unic, devenind
o somitate în viaţa bisericii, cu cărţi şi articole publicate.
Faţă de ei, Ioan recunoscuse că orientarea politică fusese
o întâmplare de neevitat, societatea şi ţara care-l acceptaseră determinându-i
şi acţiuni cu care nu era de acord. I se impuse par-
185