Antologie - Primaria Mizil

în pliuri de piele groasă. Priveşte cu ochi de animal blând, naivi
şi indiferenţi, spre silueta episcopului. Petre… Episcopul se agită
cu fiecare por de grăsime. Glasul îi tremură de emoţia revederii.
Braţele scurte nu-i ajung să-l înlănţuie într-o îmbrăţişare tandră
pe Petre. Hai repede sus, la noi! Îl trage grăbit spre scara îngustă
din lemn ce urcă la mansardă. Şoferul priveşte cu coada ochiului
scena. Între timp în curte a apărut o femeie cu vârsta nedefinită.
Soiul „bătrână de tânără”. Ioane, bine aţi venit! Unde-i… Episcopul
se opreşte în loc ţintuit. Coboară în grabă scările, alunecând
treptele şi aplecându-se periculos în faţă. Vai tu, Tanie. Cât pe ce
să uit… Săru’mâna! Îi atinge uşor cu buzele obrajii scurşi. Un stacojiu
palid colorează uscăciunea pielii. Ie, ie. Acelaşi ie cu altă intonaţie.
Lasă, tu… Că i-oi pregăti la Ioane camera şi m-oi apuca
să încăld mâncarea. Aşa să faci, Tanie. Ioane, dă-mi pachetul ăla
de pe banchetă. Petre stă nătâng, atârnat de scară. Cu pas săltat de
parcă şi-ar înjumătăţi dintr-o puşcare de degete cei 50 de ani, episcopul
sare câte două trepte numa’ să ajungă mai iute la mansardă.
Uşa din lemn se închide cu un pocnet sec. În sfârşit singuri, Petrică
drag, şopteşte sprijinindu-şi spatele gros de lemnul uşii. Iar
glasul lui are încărcătura apăsată de esenţele sentimentale ale îndrăgostitului.
Petrică s-a trântit într-o rână pe patul larg. Singurul
pat din încăpere. Pernuţele de grăsime ale episcopului se scutură
gelatinoase în graba de a desface cadoul. Hârtia sare cu un foşnet
plăcut. Ia, uite, Petrică iubit ce ţi-am adus. Izmene, cămăşi de
corp, de la Jolidon, blugi Gas, Petrică, şi tricouri Gas, încălţări
Nike. Petrică mormăie dar niciun muşchi de pe faţa lui nu se încreţeşte,
nu-şi schimbă poziţia. Nu ştie ce sunt alea branduri şi-l
lasă rece numele astea încâlcite care-i provoacă fracturi de limbă.
Episcopul se apropie de pat zâmbind ademenitor. Se apleacă şi cu
o mână mângâie spatele lui Petrică. Vrei să încerci… Îhî, se lasă
înduplecat. Siluetele proiectate pe lambriul lucios sunt aproape
sudate. Episcopul îi dă cu mişcări drăgăstoase jos bluza, întârziind
pe peticele unde degetele lui ating pielea râvnită. Furnicături de
dor potolit vreme îndelungată îi aleargă prin vene. Părul negru şi
plin de paie al ţăranului e ciufulit de atâtea scărpinături febrile.
Mâinile grăsuţe ale prelatului rătăcesc peste pieptul puternic.
182