Antologie - Primaria Mizil

îşi răsuceşte simţirile pe toate feţele că e altfel, că e… deosebit.
Într-o seară s-a aşezat în genunchi, lângă pat, şi a implorat să i se
arate în vis încotro să o apuce.mGăsise o cărare între o pădure crudă,
verde şi un oraş mare. Cum plângea măicuţa când l-a auzit ce
are în plan. „Măicuţă, asta-i menirea mea”. Dumnezeu s-o ierte!
Vrednică muiere! Ea spera să se aşeze la casa lui, o casă laică, să
îi aducă o noră cumsecade, ceva prunci de grijit. Of, ea nu înţelegea
de ce Şi el nu putea să-i explice. Burta lăţită de atâtea
protocoale încropite din risipa caracteristică feţelor bisericeşti se
ridică într-un oftat smuls din străfunduri. Aerul eliberează şi povara.
Adânc în coşul pieptului îşi face loc un firişor de dor. Şi se
îngroaşă, se îngroaşă până-i atinge gâdilitor esofagul şi-i explodează
în ochi. În iris îi pătrunde cu ace ascuţite nerăbdarea. Nu
vrea să-i zărească şoferul văpaia ce usucă de dor sufletele şi îşi
coboară privirea pe banchetă. Mângâie cu o mână potopită de grăsime
un pachet învelit în hârtie lucioasă, scumpă. Ce-o să se mai
bucure! Şi gândul îl înduioşează până la lacrimi.
Ohaba se întinde calmă în lumina incertă a serii. O şosea
îngustă, netedă, o străbate de la un capăt la altul graţie insistenţei
primarului de a primi bani de la buget pentru reabilitarea infrastructurii.
Casele sunt mici, văruite în alb sau albastru, cu pridvoare
largi, umbrite de viţă-de-vie. Ferestrele sunt din lemn,
termopanele n-au prins teren aici. Curţile sunt inundate de verdeaţă.
Aerul are accente de băligar, fum de lemne şi înţepător
verde de iarbă proaspăt cosită. Maşina neagră a Episcopiei opreşte
în faţa unei porţi din lemn în spatele căreia răsare o casă albă cu
mansardă din lemn lăcuit. Casa moştenită de prelat de la părinţi.
Episcopul aproape că ţâşneşte pe portiera deschisă în grabă. Ion
nu a apucat să parcheze bine că Preasfinţia Sa e deja cu mâna pe
clanţa porţii. Petre, Petre unde eşti Petrică, am venit! Ion dă din
cap si imperceptibila mişcare spune mai mult decât un şir întreg
de vorbe. Măi Petre drag! Din spatele curţii, se iveşte silueta unui
bărbat între două vârste, desculţ, îmbrăcat în pantaloni de trening
uzaţi de frecănceala de fiecare zi. Calcă fără grabă. Peste bustul
vânjos, călit de soare, poartă o bluză decolorată, cârpită în coate.
Ie, mă. Inflexiuni moi, unsuroase. Fruntea i se adună întrebătoare
181