Antologie - Primaria Mizil

Că Preasfinţia Sa va fi preafericită (surâde uşor la jocul ăsta de
cuvinte) ca să o mai preocupe şoferul. Oare el, Ion, e pro sau contra
Principiile simple, sănătoase, cu seva suptă din pământul ăla
cu miros curat, ca aburul de pită crescută în cuptor, îi aduc în gât
fi-orul de greaţă. Nu vrea să-l preocupe asta. Le are el pe ale lui.
Că dacă se frământă şi din ale altora… Când a fost la Patriarhie,
la Bucureşti, la o întrunire a Sfântului Sinod, a luat masa în bucătărie
cu toţi şoferii înalţilor prelaţi. Şoferii se întărâtaseră la poveşti
şi ieşeau la lumină iţe încurcate de amor popesc interzis şi
înfierat de canoanele bisericii, scandaluri sexuale gâtuite în faşă.
Înalte feţe bisericeşti cuplate cu menajere, monahi care au lăsat
gravide călugăriţe şi apoi le-au excomunicat că nu au avut încotro,
doctori în teologie, celibi, bolnavi de homosexualitate ronţăind ca
pe un desert delicios tineri nevoiaşi aciuiaţi pe la mănăstiri. Conflicte
stârnite din gelozia aprigă a homosexualităţii. Bătăi crunte
între călugări pentru un sex oral. Preoţi filmaţi cu amantele în pat
dar salvaţi prin obtuzitatea bisericii de privirile indiscrete ale unor
ziarişti scormonitori. Lasă-i că şi ziariştii ăştia sunt ca şacalii. Simt
de departe adierea mirosului de cadavru. Parcă s-ar fi rătăcit prin
nişte galerii întunecoase, unde la fiecare colţ ar fi zărit câte o orgie
de sex nebun. El şi-a muşcat limba şi şi-a înghiţit vorbele. Se fereşte
de bârfă, că nu e sănătoasă, chiar dacă nu se poate opri să o
savureze, printre plescăituri de salivă, ca pe seminţele dulci de
dovleac.
Câteva raze timide îndrăznesc să străpungă griul norilor.
Şoferul învârte cheia în contact urnind maşina neagră cu uşurinţă.
Caii putere îi domoleşte experienţa atâtor ani de învârtit „covrigul”.
Tac amândoi. Episcopul zâmbeşte oftând uşurat. Mai are
vreo 40 de kilometri până la Ohaba şi acolo… O, da, acolo îl
aşteaptă! Se cunosc de când erau prunci, de când nu le crescuse
încă părul pe puţă. Mergeau împreună la şcoala din sat şi seara
citeau povestiri. El citea şi mai privea din când în când la ochii
naivi şi dornici de plăsmuire. Ce bine era pe iarba grasă din spatele
grădinii, singuri, întinşi pe bucata de bumbac ţesută de baba
Floare. Doar ei şi bucata de cer care-i ascundea. Fără să-i întrebe,
fără să-i condamne. El a simţit dintotdeauna în locul unde omul
180