Antologie - Primaria Mizil

Lilana
SIME
ORADEA
Episcopul
Furia ştergătoarelor risipeşte doar o fâşie îngustă din perdeaua
de stropi. Şoseaua e înghiţită de furtună cu fiecare bucată.
Zidul verde înnădit de natură din copaci înşiraţi ca pe o aţă se clatină
ameninţător, vuieşte, se întinde spre hula cerului şi coboară
până atinge pământul răscolit de ploaie. Io cred că ar trebui să
ne oprim măcar juma’ de oră, Preasfinţia Ta ce zice Tragem pe
dreapta până trece furtuna…Că e nenorocire. Vocea şoferului jonglează
între rugă şi hotărâre, graniţa subţire fiind gata să se sfărâme
şi să stârnească orgoliul rănit al şefului. Adevărul e că nu
poate călca peste vorba Sfinţiei Sale, că-i e dator până în măduva
oaselor. A avut noroc cu un aşa şef milos. După ce a căzut lat la
pat i-a zis – „Ioane, fă-te bine şi întoarce-te la Episcopie”. Din
senin într-o dimineaţă s-a trezit cu gura strâmbă şi amorţită. Senzaţia
stranie că-i fug buzele, că nu le poate controla l-a azvârlit
într-o panică nebună. Când l-a văzut nevastă-sa s-a dat pe un plâns
din ăla cu sughiţuri. Ioane, ce ne-om şti face! Io nu lucrez, tu eşti
beteag din ce naiba om trăi! Şi era supărată, şi era furioasă pe el.
De parcă ar fi avut vreo vină că l-a atins amocul. S-ar fi certat cu
ea dar amorţeala buzelor îi stâlcea cuvintele atât de caraghios încât
râdea amar în sinea lui. Of, Doamne! Bine că i-au dat de urmă medicii
ăia. Dumnezeu şi Maica Precistă să le ajute până or închide
ochii. Da’ de nu s-ar fi dus la Cluj l-ar fi omorât cu zile doctorii
ăştia scoşi pe bandă rulantă de Universitatea Unchiului. Ce figură
şi Unchiu’ ăsta! He, he, he! Vine conştiincios la biserică, duminică
de duminică, n-ar lipsi de la slujbă pentru nimic în lume. Şi se
178