Antologie - Primaria Mizil

cristal cu peisaje de iarnă, încă din timpul vieţii, un colţ de rai,
privegheat de îngeri, loc de odihnă, loc de verdeaţă, unde nu e durere
nici întristare nici suspin. Într-un fel, oamenii îi dăduseră
bătrânului ceea ce autorităţile îi refuzaseră, într-o primă instanţă.
Pace. Prima ninsoare, ca în poveşti sau ca în globurile de cristal
ale copilăriei, îl prinsese, ca niciodată, liber.
***
Cu o aură discretă, abia vizibilă, bătrânul închide ochii şi
parcă visează. Îşi prefiră pe ecranul amintirii întreaga viaţă, zâmbind
din când în când, cu mulţumire, fără să ştie, sau poate doar
bănuind, ca şi noi, că la fiecare zâmbet al său prinde să încolţească,
sub stratul de zăpadă, un ghiocel sau oricare altă floare ce va sorbi,
însetată, din roua viitorului.
***
Visează că se-ntinde pe spate de-i trosnesc oasele, ca în
copilărie, şi dă din mâini şi din picioare, să facă îngeri pe zăpadă.
Visează că ninsoarea a încetat iar liniştea dimineţii a pus de-acum
stăpânire pe întreaga lume.
***
Visează că se scufundă în pământ, printre firele de iarbă
rămase verzi sub stratul de zăpadă, atât de adânc încât va putea
zări, ziua-n amiaza mare, stelele, ca din străfundurile unei fântâni.
E cald şi bine, ca la sânul mamei, când abia scâncea, neştiind încă,
sau nemaiamintindu-şi, pe ce lume venise, şi ce-i va mai fi dat să
trăiască. Şi vede, cu ochii minţii, cum pe boltă se iveşte, aievea, o
nouă stea, care-i clipeşte, prietenoasă.
174