Antologie - Primaria Mizil

Grigore cu ţâţele ţuguiate sau să-i dea cu mătăuzul pe la nas, deai
fi zis că vrea să-l lustruiască de drag, nu altceva. Nea Grigore o
privi senin, în ochii-i rimelaţi, cu atâta blândeţe, că, pătrunsă, ca
niciodată în cariera sa, până în străfundurile sufletului, mai adânc
decât izbutiseră toţi bărbaţii din viaţa ei (şi nici că erau puţini),
târfa luă, într-o fracţiune de secundă, hotărârea de a merge la
mănăstire, în vreme ce atât în parc cât şi în regia de emisie se dezlănţuise
o orgie care i-ar fi făcut şi pe diavoli geloşi: până şi câinii
maidanezi bâstâcăiau frenetici, urlând, peste căţelele deşelate, deţi
făceau părul măciucă, mai dihai ca la un sabat vrăjitoresc; ce
bine că se luase totuşi hotărârea ca emisiunea să nu fie în direct,
altfel nimeni n-ar fi răspuns de consecinţe.
Neputincioase, autorităţile au încercat să-l aresteze pentru
tulburarea liniştii publice, dar n-au fost în stare să-l clintească nici
cu cabluri de vapor, trase de buldozerele care abia aşteptau să
muşte din pământ: rând pe rând, cablurile de oţel plesneau, iar
muncitorii o lăsară baltă. Nici salcâmul sub care odihnea moşneagul
nu putu fi tăiat: se ştie că salcâmul e un lemn tare abia după
ce se usucă, dar acesta devenise impenetrabil, de plesnea lanţul la
drujbă încă de la prima atingere... Nici tentativa de a construi mallul
pe deasupra salcâmului şi a lui nea Grigore nu se putu pune în
practică: pământul de dedesubt se dovedi atât de instabil, că nu se
putea construi nimic pe el, nici măcar pe piloni, aşa că ideea fu
abandonată, iar şpăgile cerute înapoi de la politicieni. Au mai
urmat câteva scandaluri politice, dar deja nu ne mai interesează.
Oamenii îl încercuiseră pe bătrân cu buchete de flori, la
o distanţă de şaisprezece metri, exact pe unde fusese cercul scutierilor.
Unele din florile depuse prinseseră, nu se ştie cum, rădăcină,
în pământul bătut de bocanci. În interiorul cercului iarba
înverzise mai tare ca nicăieri, se putea vedea cu ochiul liber, iar
unii soseau acolo într-un soi de pelerinaj, având grijă să nu-l mai
deranjeze pe nea Grigore cu nimic. Se spunea, nu se ştie de ce, că
păsările bolnave care trec în zbor pe deasupra salcâmului ce rămăsese
înflorit se vindecau pe dată, şi că în clopotul ca de cleştar
în care rămăseseră, într-o adiere primăvăratică de plăcută mireasmă,
bătrânul şi copacul puteai vedea aievea, ca în globurile de
173