Antologie - Primaria Mizil

o scuză, dar până să alcătuiască una coerentă, Anca apucă să-i
spună că el e plecat din oraş şi e una din puţinele ocazii în care
poate ieşi cu fetele la palavre. Răsuflând uşurată, Maria acceptă
zâmbind. După ce închise telefonul se întrebă pentru o clipă dacă
o să-i povestească Ancăi visul şi temerile ei. Probabil că nu.
Anca vorbi puţin despre facultate, despre colegi şi prieteni
noi, despre părinţii ei şi foarte mult despre el. Erau împreună
de un an şi ea visa la nuntă şi la copii cu ochii lui. Îi lăuda muzica,
inteligenţa, umorul. Maria, reticentă, nu vorbi prea mult. S-au
căsătorit după două luni.
Au trecut de atunci vreo douăzeci de ani. Anca e căsătorită
cu chitaristul ei, Maria cu un inginer drăguţ şi vesel. Amândouă
au copii. Se întâlnesc uneori prin Cişmigiu şi discută. Anca
radiază de fericire. Arată cu zece ani mai tânără, merge la concerte
cu copiii, pleacă în concedii cu cortul prin lume, el îi cântă la chitară
lângă foc, exact ca-n primele drumeţii. Maria şi-aduce aminte
de mâinile lui alunecând pe corzi şi de privirea lui îngheţată. De
visul ei şi de teama de a-l revedea. Oare de ce s-o fi temut de fapt
Băiatul ei cel mare e acum student la Conservator. Studiază chitara.
Pe când avea vreo patru-cinci ani s-a agăţat de o chitară întrun
magazin de jucării şi a refuzat să mai plece de acolo fără ea.
Mama Mariei i-o cumpărase încântată de dorinţele artistice ale
copilului şi se întorseseră acasă fericiţi şi bunica şi copilul. Când
l-a văzut cu chitară în mână, Maria a încremenit. Degetele lui
micuţe, forma palmei, încrâncenarea cu care trăgea de corzi... totul
îi amintea de el. L-a strigat şi când i-a întâlnit privirea a găsit acolo
şi întunericul şi răceala din ochii lui. Copilul îi zâmbea, dar lumea
lui se transformase într-un mod pe care Maria nu-l putea înţelege.
I-a fost frică, dar l-a iubit de zeci de ori mai mult văzându-l hotărât
în alegerea lui.
Amintirile despre întâlnirile cu el i se par copilării acum.
Totuşi, de-a lungul timpului, n-a povestit nimănui despre senzaţiile
ei. Undeva, în adâncul sufletului, mai păstrează şi teama şi fascinaţia
inexplicabilă. Se fereşte să-l întâlnească şi inventează involuntar
tot felul de motive. Dar când se uită la Andrei al ei îndoielile
îşi regăsesc drumul. Şi dacă... e posibil!
166