Antologie - Primaria Mizil

Gheorghe
MOCANU
VRANCEA
Ecoul de peşteră al adolescenţei
În fiecare an caut iluzia primăverilor care s-au dus, amintirea
clipelor ce se ascund în lanul de lucernă al amintirilor. Caut
sărbătoarea viselor pline de nelinişte din nopţile ce licăreau palid
îndărătul ferestrelor, aidoma fulgerelor coborând peste Ursoaia,
împungând-o din toate părţile şi asediind-o în ierburile jilave de
primăvară. Caut ursoienii ce-şi duc traiul apropape la fel în fiecare
an, înclinaţi de povara muncilor interminabile, sleiţi de drumurile
grele pe unde îşi cară roadele în hambare, cu spinările rupte de
trudă, cu sudoarea pe frunte, cu spaima iernilor lungi, cu ochii pe
orătăniile ogrăzii. Dar mai cu seamă tânjesc după urletul de basm
al lupilor nevăzuţi niciodată, totdeauna în imaginaţia fanteziilor
mele. Eram tânăr pe-atuncea şi visam. Încă mai credeam că tot ce
zboară se mănâncă… Nu-mi venise, pare-se, timpul să înfrunt şi
eu greutăţile vieţii de ursoian.
Era primăvară.
M-am trezit în dimineaţa aceea răcoroasă de aprilie şi
aveam deja şaisprezece ani… Şaisprezece primăveri trecuseră
peste mine de când făcusem ochi în Ursoaia, sau în Bortă, aşa cum
am botezat eu însumi satul copilăriei. Nu ştiu ce-mi venise în dimineaţa
aceea să-mi număr primăverile şi să mă gândesc cu mai
multă grijă la viitorul meu ! Poate era semn că venea şi peste mine
un dram de maturitate. Nu sunt sigur nici până astăzi dacă s-a întâmplat,
cu adevărat, acest lucru !
Până să-mi vină mintea la cap, viaţa îmi părea toată un
şirag infinit de bucurii… Cum să nu-mi pară nesfârşite clipele
159