Antologie - Primaria Mizil

ătătorită, eram tot mai sigur că mă rătăcisem şi că Adriana se întorsese
spre casă. Dacă aş fi strigat probabil că m-ar fi auzit, dar
oricât de neliniştit aş fi fost la gândul că mă prinde noaptea în pădure,
nu puteam să mă umilesc într-un asemenea hal.
– Vrei să-ţi arăt locul meu mi-a spus, apărând pe neaşteptate,
din spate, şi atingându-mi cu mâna un umăr.
Am crezut că-mi stă inima în loc, dar am încercat să-mi
recapăt suflul cât mai repede. Nu înţelesesem întrebarea, sau, dacă
o înţelesesem, nu mă puteam concentra să-i răspund. Zâmbeam
ca un idiot, privind-o nemişcat, parcă aşteptând ca, dintr-o clipă
în alta, să rămână iar aşa cum o văzusem, fără haine şi cu pielea
udă, arsă de soare.
– Urmează-mă, a zis, prinzându-mă de mână şi trăgândumă,
fără şovăială, după ea. O să-ţi arăt locul meu secret. O să-ţi
placă. Nimeni nu ştie de el. Pe aici nu prea ai cu cine sta de vorbă.
Toţi sunt nişte superstiţioşi plini de idei preconcepute şi prosteşti.
Se lăsa rece, şi încă mult mai curând decât îmi imaginam,
dar Adriana mă asigură că nu aveam mult de mers, iar acolo aprindem
focul, avem pături suficiente, şi o să fie o noapte de care săţi
aminteşti. Cuvintele nu aveau câtuşi de puţin darul de a mă
linişti, dar ceva din vocea ei îmi spunea că ştie ce face, şi că, atâta
timp cât eram împreună, nu aveam de ce să-mi fac griji. Nu era
încă noapte dar, între copaci, lumina devenea tot mai slabă, încât,
uneori, abia mai puteam distinge forme sau culori.
Căsuţa (mai mult o cocioabă) era într-un luminiş; copacii
fuseseră tăiaţi şi, de jur împrejur, le vedeam cioturile uscate. Am
intrat, iar apoi Adriana a aprins patru lumânări groase, una în fiecare
colţ. Părea că ştie unde găseşte orice obiect de care avea nevoie,
ca şi cum ar fi locuit acolo de foarte mult timp. Pe jos era
doar pământ, iar în mijloc urme de foc. După câteva mişcări sigure,
scoţând lemne, pături şi o sticlă cu un lichid gălbui, de consistenţa
uleiului, s-a oprit în dreptul singurului geam.
– Aici a fost cineva de curând.
– De unde ştii
– Taci. Îţi zic că a fost cineva pe aici, a spus, şi a ieşit cu
o lumânare în mână, fără să închidă uşa. O fi fost vreun rătăcit, a
155