Antologie - Primaria Mizil

E ultima mea seară în sat. De mâine voi fi expediat pachet
la Cluj (un oraş din altă ţară probabil, că n-am mai auzit de el)
unde voi urma Teologia. Păi ce credeaţi După ce că am fost salvat
de la o viaţă de chin şi mi s-a dat şansa unei vieţi pline bucurie şi
de huzur, măcar atât puteam să fac pentru a-mi cinsti părinţii adoptivi.
Să mă fac şi eu de-al lor. Asta auzisem eu în ultimii doi ani
de cel puţin douăsutepatruzecişişaisprezece mii de ori per fiecare
zi dată şi ea tot de la Cel de Sus. Înclin să cred până la urmă că
Atotţiitorul chiar e peste tot. Ceea ce mă duce din nou la problema
care nu mă lasă să dorm - ca un evlavios ce sunt - de vreo câteva
săptămâni.
Dacă tot e în fiecare colţişor, de ce nu vede că eu o iubesc
pe Marieta Şi că nu pot trăi fără surorile Heine (amândouă, că
doar una e plictisitoare). Dar El ar trebui să ştie bine că le-aş da
pe toate pentru o singură seară cu Luminiţa domnului primar. Şi
aşa, cu gândul la toate fetele de la care trebuia să-mi iau rămas
bun în noaptea asta, am ajuns la casa parohială. Acasă mă aştepta
o surpriză de proporţii… mari. Părintele era acasă şi se duela cu
Ateul lovindu-l peste cap cu afumata lui cadelniţă. Am glumit! Nu
se duelau. Dar erau amândoi în curte şi discutau destul de aprins.
Pentru că ştiam că o dată ce m-ar fi văzut ar fi terminat belicoasa
discuţie şi s-ar fi retras oblojindu-şi rănile pe la casele lor, m-am
oprit.
Tocmai acum, când situţia devenea interesantă s-au găsit
şi ei să mă trimită la dracu-n praznic. Bine că tatăl meu adoptiv
(adică popa) nu citea gânduri. Cine ştie ce canoane şi posturi aş fi
avut de îndurat. Neavând cea mai mică intenţie de a-i întrerupe
m-am pitit după gard. Parohul (scumpul şi prea-îndureratul meu
tutore) vorbea cu patos despre preacurvie, Ateul, în schimb, golea
o sticlă de bere râgâind ca un porc ce era. Ca de obicei, vecinul
nostru nu dădea doi bani pe toţi Dumnezeii care năvăleau care mai
de care din gura preotului. Deci, secretul nu mai era chiar aşa de
secret. Oare unde era preoteasa
– Răzvan!
Şoapta venea de undeva din faţa mea, din stratul de garoafe.
Cu mare greutate (nu văd aşa de bine noapte, că doar nu-s
143