Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
zâmbetul reproş, clipele ore... Toate astea mă determinau să mă<br />
învârt ca un strigoi în jurul lacului, iar şi iar, cercetând malurile<br />
cu privirea şi lovind plantele cu talpa cizmelor.<br />
Apoi, deodată, am simţit că arătarea aceea hâdă care aruncase<br />
cheile în încrâncenarea ei ireală de a nu te pierde se topea în<br />
primele raze de soare, am respirat uşurată când am văzut brelocul<br />
tău în formă de minge plutind undeva printre tulpinile firelor de<br />
papură, l-am ridicat cu greutate fără să-mi mai pese de cheile mele,<br />
care probabil fuseseră deja înghiţite de mâl.<br />
Am intrat pe uşa care a scârţâit îngrozitor gândindu-mă<br />
că uite, de data asta am avut noroc, căci cine ştie de câte ori n-am<br />
avut nevoie de sansa pentru a dovedi ca o meritam, de câte ori nu<br />
am avut nevoie de iertare pentru a dovedi apoi că suntem demni<br />
de iertare...<br />
Tu m-ai întrebat ce fac, eu am răspuns că nimic şi m-am<br />
grăbit în bucătărie ca să pregătesc focul în sobă, omleta şi cafeaua<br />
cu zaţ.<br />
Da, Iubitule, în dimineaţa aia n-am vorbit mai nimic, ne<br />
priveam doar tâmpi, cu un fel de dor nerostit în priviri şi după ce<br />
ai împachetat ţi-ai luat cheile de la maşină, n-ai întrebat de ce sunt<br />
ude, le-ai şters de cămaşă şi m-ai sărutat, minute întregi a durat<br />
totul, mi-ai prins iar lobul urechii şi eu am râs ca să nu plâng, apoi<br />
ai plecat, am văzut maşina depărtându-se apoi oprindu-se...<br />
O urmăream printre ramurile nucului, stătea acolo, la 100<br />
de metri de casă, nehotărâtă parcă, fără să-i mai aud motorul, o<br />
carcasă metalică care te ascundea şi te rupea de lumea noastră ducându-te<br />
în lumea ta.<br />
Iar eu am intrat în casa de sub stejarul, am început să<br />
deretic cu o sârguinciozitate în care nu mă recunoşteam, iar când<br />
am ieşit să scutur preşurile am privit cu o zvâcnire neînţeleasă de<br />
speranţă spre uliţa care era acum pustie, spre câmpul gol care înconjura<br />
casa, spre maşina care ar fi trebuit să mă ducă acasă, la<br />
familia mea şi cu un zâmbet forţat m-am întâlnit cu gândul că iată,<br />
în acea zi, stau în faţa unei uşi care nu se deschide...<br />
Şi asta nu îmi mai dă fiori reci de teamă.<br />
131
Change language