You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
teze, căci de fapt mă gândeam la noi şi am simţit dintr-o dată că<br />
vreau să opresc orele în loc, că nu vreau să mai vină dimineaţa,<br />
căci ştiam că în zori aveam să ne sculăm iar la bătăile de aripi ale<br />
rândunelelor, aveam să te mângâi uşor, cu vârfurile degetelor întâi,<br />
apoi cu palma, tot mai apăsat, să-ţi sărut trupul somnoros, cald şi<br />
primitor până când voi fi simţit că dorinţa mea a trecut în carnea<br />
ta, să mă fi aşezat pe tine prinzându-te cu picioarele ca într-un<br />
cleşte şi cu palmele transformate în cătuşe pentru încheieturile tale<br />
aveam să te iubesc după bunul meu plac, încet, mult mai încet<br />
decât în orice dimineaţă a săptămânii.<br />
Apoi aveam să mâncăm tolăniţi în pat şi cu greu am fi<br />
trecut la împachetat, la umplutul genţilor de voiaj în care cu 7 zile<br />
înainte ne-am adus hainele frumos călcate, gelurile, cremele, hârtia<br />
igienică şi papucii, aveam să încuiem uşa casei după noi, să ne<br />
suim fiecare în propria maşină şi să urmăm condiţiile pe care<br />
amândoi le-am acceptat atunci când venisem în casa bunicilor,<br />
condiţii care acum, privind în urmă, erau puţin nefireşti, căci nu<br />
ne cunoşteam şi nici după 7 zile nu aveam să ştim mai multe unul<br />
despre altul, nimic din ceea ce ţine de firescul a cunoaşte dar mult<br />
mai mult din intimitatea necunoscută.<br />
Da, Iubitule, recunosc, am avut de câteva ori tentaţia să<br />
mă uit în actele pe care le-ai lăsat neglijent la oglindă, să-ţi ştiu<br />
măcar numele, vărsta, dar n-am făcut-o, nimic n-am ştiut despre<br />
tine, ce-ţi place, câţi copii ai, câte iubiri, cum ai învăţat la şcoală<br />
sau ce lucrezi, dar asta nu m-a împiedicat să mă simt cea mai fericită<br />
femeie de pe Pământ.<br />
Am realizat atunci, în zilele acelea de izolare voluntară<br />
că ne e mult mai uşor să iubim oameni fără trecut, pe care nu îi<br />
putem judeca, nu vrem şi nu putem să îi înţelegem şi astfel de gânduri<br />
mă bântuiau ca nişte umbre stând în pridvor cu privirea pierdută,<br />
aşteptând o dimineaţă care nu voiam să mai vină, dar a cărei<br />
prezenţă devenea tot mai evidentă pe măsură ce noaptea se decolora<br />
spre orizont.<br />
Apoi mi s-a făcut frig, m-am ridicat şi am intrat în odaie,<br />
unde pe măsuţa de lângă uşă la lumina răsăritului au strălucit ca<br />
doi ochi de metal cheile maşinilor, şi nu ştiu ce îndemn nebun<br />
129
Change language