Antologie - Primaria Mizil

viteză fulgerătoare pentru statura sa. Îl vedeam mai bine acum, la
lumină. Un trup ghebos şi uscat, rezultat pesemne al rugăciunilor
şi meditaţiilor, pe care în mod normal nu l-ai credita cu prea multă
energie. Cu toate acestea de mai bine de o oră nu mai puteam ţine
pasul cu el, deşi ne despărţea pe puţin o jumătate de secol. ,, Dacă
nu grăbeşti pasul nu vom ajunge la timp pentru rugăciunea de
seară!” Vocea smulse pădurii un stol de grauri care, speriaţi de
cele două umbre, se împrăştiară care încotro. ,,Maestre, nu mai
pot ţine pasul. Să facem o pauză!” Mă privi cu milă şi zâmbi pentru
prima dată. Aşadar nu era de gheaţă, îl cucerisem prin sinceritatea
mea şi asta era un prim pas spre iniţierea mult dorită. Se
aşeză pe o buturugă roasă şi mă pofti să-i stau alături, evident jos.
Sfertul de oră trecu într-o linişte încordată. Îmi era parcă frică să
încep un dialog, de frica unui răspuns negativ. De ce să fiu eu cel
care face primul pas Oare nu eu am fost cel întâmpinat pe poteca
de la baza muntelui ,,Dacă continui să te munceşti cu gândul ai
să dai pe afară de atâta curiozitate, spuse Maestrul sclipind în
soare ultimii trei dinţi pe care-i mai avea. Întreabă ceea ce ai de
întrebat pentru ca eu să pot răspunde. Nu crezi că ar fi deja timpul”.
Mustrarea abia voalată o gustai cu reţinerea poziţiei mele
în acest dialog. Încercam să-i citesc pe chip următoarea mişcare
pe care avea să o facă şi nu reuşeam să trec dincolo de bariera
ochiului său verde. Clipitul abia perceptibil îl făcea oarecul sinistru
şi fascinant, în acelaşi timp, îngrămădire de pigment într-o
mare de sidef alburiu.
,,Mă gândeam că nu pot întreba până ce nu primesc acceptul
dumneavoastră, încercai eu o stratagemă de eschivare din
situaţia în care mă aflam, nu aşa se cade Citeam oarecând că
vechii călugări budişti...”. Fulgerul din ochiul său verde mă făcu
să tac. ,,Ai venit la mine, nu la călugării dumitale, asta să ţii minte!
Prima regulă a mea este să fii sincer şi să nu te ascunzi. Gândul
omului este mereu plin de scobituri unde minciuna şi trufia se ascund.
Golirea minţii şi îndreptarea ei spre cer este primul pas pe
care eu îl cer unui tânăr novice. Nu uita asta şi întreabă deschis
ce ai de întrebat.”
,,Vă mulţumesc pentru acest sfat şi vă promit că...”. Ges-
125