Antologie - Primaria Mizil

Paul
ROŞCA ERSILIAN
BISTRIŢA
Maestre… (fragmente)
Vocea stinsă atinse urechea mea dreaptă şi parcă un fior
de groază îmi străbătu întreaga fiinţă. Am întors capul să văd de
unde provine sunetul acela şi ochii mei dădură de o arătare cel
puţin ciudată. Un cap ras, pleşuv aş putea zice, susţinea o bonetă
veche şi hidoasă, pe care pesemne timpul o cruţase dintr-un prea
mare respect pe care îl purta sieşi. Ochiul verde, singurul pe care
am reuşit să-l văd în penumbră, strălucea parcă de bucuria vederii
mele, stârnind în mine un sentiment contradictoriu. Auzisem de
mult de cel pe care lumea îl numea Maestrul, dar parcă toţi se sfiiseră
să-l descrie în cuvinte prea exacte, o omisiune pe care trebuia
să o gust acum la un nivel estetic şi senzorial.
,,Nu te supăra, am întrebat eu pentru a pune capăt atmosferei
ce devenise deja ridicolă, tu eşti cel căruia i se spune Maestrul”
Ochiul verde mă străbătea încercând să-mi ghicească parcă
intenţia ascunsă. Un hohot de râs străbătu lăstărişul unde se afla
creatura aceea ciudată şi auzii în sfârşit răspunsul aşteptat: ,,Te
aşteptam de mult, nu trebuia să te osteneşti să întrebi. Pesemne
lumea nu e prea darnică cu epitetele la adresa mea... Urmeazămă
şi nu te îndepărta prea mult de mine!”
Poteca pe care mergeam de mai bine de două ceasuri se
învecina cu o pădure de brad pe care parcă o purtam în borul
pălăriei de paie, atât de intensă era răşina secolelor de uitare. Mă
mira de altfel liniştea ce ne înconjura, de parcă toată făptura asculta
paşii uşori ai Maestrului, paşi ce se depărtau de mine cu o
124