Antologie - Primaria Mizil

– Da, după libertatea de a râde.
Şi ziua a devenit rotundă, adică perfectă.
Iar Rozmarinului meu îi cântă râsul. Când ne veselim noi
amândoi, hohotesc şi geamurile încăperii.
– Sunteţi grozavi!
– Sau groaznici, încerc eu un joc de cuvinte.
Dar şi cu speranţa vagă a unei negaţii. Parcă mă aranjează
puţin orgoliu. Aşa ca briantina de pe vremuri pe părul cavalerilor.
Şi, după cum spuneam, e ziua mea. Se pare că am devenit masochistă
dacă tot repet de aniversarea mea. Mă rog.
– Cui te rogi ar zice Bucheţel.
– Mă rog la floarea de cireş, aş răspunde, fără să fiu, de
această dată, originală.
Şi, uite-aşa, iese la iveală un defect de-al meu. Am obiceiul
să declar că modestia nu este o afecţiune de care sufăr. Aşa
o fi. În subconştientul meu aştept să fiu contrazisă în maniera următoare
şi hai s-o introduc în scenă pe sora mea:
– Exagerezi, tu eşti chiar modestă!
– Zău Poate pe dinăuntru.
– Vorbesc serios. Eu, în locul tău, mi-aş vinde mai scump
inteligenţa şi farmecul. (Era să zic, farmecele, dar, la câte conotaţii
are cuvântul, ajunge - Doamne fereşte! – la voodoo!)
– Ar suna cam aşa: „Nora - marfă a-ntâia, date antropometrice
super....”
– Iar începi cu autoironia.
– Nu, „p-onoarea mea”...
– Dar cunoştinţele susţin că eşti „sexapilă”. (citat, n.a.)
– Da, şi
– Valorifică-te! Adică, fii mai exigentă cu ceilalţi, nu doar
cu tine!
– Nu pot. Deviza mea este: „De la egal la egal, amical”
(Este a doua oară când originalitatea şi-a luat un „ecart” faţă de
mine).
– Bine, hai să discutăm despre altceva!
Sora mea are abilitatea de a deturna discuţia.
Şi bine face!
118