Antologie - Primaria Mizil

– Cum, cine Ai lor, ai noştri… Glonţul e glonţ.
Mi-am depăşit condiţia de supus, muşc, rup în dinţi un
colţ al basmalei, una arăbească şi la modă pe Continent în vara
care a trecut. Laila s-a ridicat în picioare. Cu dantela de aţă mercerizată
în braţe, cu igliţa ridicată ca o suliţă minusculă, în aer,
blestemă cred. Vorbeşte foarte repede, nu ţipă, doar se jeluieşte
într-o limbă care mie îmi este necunoscută. O prinde furia, Laila
e vie, frumoasă. Şi-a descoperit părul roşu-aprins. Şi-a dezvelit
pe jumătate sânii, şi-a ridicat faldurile higeabului mai sus de
glezne şi acum urcă pe scaunul de poliuretan ca la o tribună. Pare
o zeiţă capabilă să domine toate răutăţile adunate în cutia Pandorei.
– Nu! Nu, NU!!!! Nu tu, Lailo, nebuno! Doar Iisus ne-ar
putea scăpa din cripta asta afurisită, zic, şi mă străduiesc să-i dau
şi un sens gestului ei de nesăbuinţă.
– Iisus, spui El, care şi-a cărat singur crucea pe străzile
spulberate de mânia oamenilor! Va veni El aici, crezi! Să ne facă
dreptate nouă, evreilor, arabilor! Niciodată!
– Iart-o, Doamne, că e nebună de frică, nu ştie ce face!
- urlu de neputinţă. Îmi astup pe rând, ochii, urechile, gura… cu
palmele sărate de transpiraţie.
Constat că nu mai am simţul auzului, nici cel al mirosului,
nici al gustului, nici al pipăitului… Nici... Inelele de aur, brăţara
cu diamante, toată averea mea de care eram sigură că valora, în
dolari, milioane, acum oxidează. Pe trupul meu, pe epiderma-mi
spuzită brusc de echimoze foarte dureroase, se pot citi pagini întregi
de istorie, de geografie… Sunt o carte deschisă.
– Alţii cum rezistă – întreb, dar nimeni nu-mi suflă o
vorbă. Cuibăriţi în propria lor teamă de moarte, oamenii zac ca
oul fără coajă în cloca unei dropii nărăvaşe. Ba nu, sunt ca peştii
cei foarte mici, hamsii fără vlagă trag spre gura rechinului flămând.
În jur miroase a acid clorhidric şi a catran topit.
– Poveşti de adormit copii… mă înfruntă Laila, în timp
ce mă ajută să mă ridic, să mă rezem de marginea banchetei, peste
care, întinde dantela ei superbă şi neterminată. Mă prefac că o
admir.
114