Antologie - Primaria Mizil

una din farfuriile cu mămăliguţă i-a împins-o mai aproape procurorul.
Ceilalţi erau la al doilea peşte şi foamea nu li se mai vedea
pe faţă. Se schimbau deja replici, iar băiatul de 13, 14 ani terminase
de acordat chitara. Sora lui, o fată frumuşică, blondă cu un
an, doi mai mare decât fratele a venit lângă el sfătuindu-se ce să
cânte. Poetul domina toată scena. Stătea singur pe o bancă pentru
că-i trebuia spaţiu ca să dea din mâini, dar şi pentru că luase proporţii.
Se îngrăşase mult. Lipsa activităţii publice sau poate stresul
presiunilor la care se zvonea că e supus l-au făcut să arate aşa. Căzuse
în dizgraţie şi încerca să pară în priză. Îşi lăsase barbă.
– Măi copii ia ziceţi voi…
Două ore au cântat în mini-cenaclul de pe marginea bălţii.
La un moment dat i-a spus poetului că a stat şi şase ore în picioare
ca să-l asculte în spectacol cu aceste cântece.
– Frumos, foarte frumos. Bravo! la felicitat cu vocea lui
tunătoare.
Procurorul şi şeful fermei s-au retras discret şi nu au mai
apărut „în spectacol”. În mici pauze fiecare mai întindea mâna
după un copan, că erau şi de astea pe lângă peşte, gusta din paharul
cu vin sau bere.
Se făcuse târziu şi a trebuit să plece. Avea de mers mult
pe jos şi mai apoi îl aştepta o maşină ca să-l ducă la Buzău. Le-a
strâns mâna tuturor şi a coborât cu pas întins printre rândurile cu
flori. Pe dig, singur, a început să îngâne din frânturi de versuri
melodiile pe care le cântase mai înainte. Unul dintre ele nu-l mai
auzise niciodată dar reţinuse câteva versuri pe care le repeta acum,
limpezit la cap, cu ceva strângere de inimă „Şi latră în piaţă un
câine / Şi vine maşina de pâine, / Hai, pregătiţi-vă, / Hai, mulţumiţi-vă,
/ Că vine maşina de pâine…”.
Bravo, tovarăşe instructor, roagă-te la Dumnezeu acum
să nu vă fi ascultat cineva... şi brusc a realizat că atunci când s-au
făcut prezentările, singurul nume pronunţat a fost al lui.
106