Aniversare
Aniversare Aniversare
c o m e n t a r i i c r i t i c e rticolele lui Barbu Cioculescu sunt scrise cu o art\ a ironiei fine [i cu o fantezie desf\[urat\ meticulos, ca [i cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete Apolitice, ci de pove[ti spuse la gura sobei. România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008 10 Barbu Cioculescu, publicist R E A C } I I I M E D I A T E APLAUZE furtunoase [i co[uri imense cu flori merit\ to]i scriitorii care dup\ 1989 au f\cut publicistic\, nel\sând biata limb\ român\ la discre]ia ziari[tilor. Ana Blandiana, Nicolae Breban, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Petre Stoica, Mircea Mih\ie[ [i mul]i, mul]i al]ii, c\rora li s-a ad\ugat de curând Mircea C\rt\rescu, au ]inut sus steagul exprim\rii elegante într-o pres\ invadat\ de incultur\ [i vulgaritate. Printre cei c\rora trebuie s\ le fim recunosc\tori pentru ap\rarea limbii române [i a ]inutei intelectuale în vremuri de mare confuzie se num\r\ Barbu Cioculescu, care, în afar\ de fiul lui {erban Cioculescu, este un scriitor original, de neconfundat cu tat\l s\u. Publicistica sa, din ziarul Dreptatea [i din alte periodice, dar mai ales din România literar\, se cite[te cu pl\cere, cuvânt cu cuvânt, ca o crea]ie literar\. Ca s\ ne convingem, putem deschide cartea recent ap\rut\, Z\d\rnicii. Prin vuietul vremii, la întâmplare. Avem în fa]\, iat\, articolul Nimeni nu v\ vrea r\ul, de la pagina 287, publicat întâi în România literar\. Autorul denun]\ faptul c\ în România, de[i se face mare caz de lupta împotriva corup]iei, corup]ii r\mân mereu neidentifica]i („Avem corup]ie f\r\ corup]i!“, definea cândva situa]ia, sarcastic [i memorabil, Nicolae Manolescu). Ei sunt un fel de fantome. Analogia odat\ stabilit\, publicistul se lanseaz\ într-o descriere a situa]iei fantomelor din lumea occidental\, oferindu-ne o adev\rat\ comedie a modului cum [i le reprezint\ oamenii de acolo: „Cel mai des s-a semnalizat existen]a unor fantome insomniace, puse pe tapaj la orele somnului dulce, r\ut\cioase, stric\cioase, refractare comunic\rii, alergice la schimbarea de proprietari. De aceea o fantom\ modest\, melancolic\ [i meditativ\ este o adev\rat\ comoar\ la casa omului, nepretinzând nici un fel de cheltuieli suplimentare, peste cele curente de între]inere, p\strând cur\]enia înc\perilor, p\[ind f\r\ zgomot, ie[ind prin ferestre închise, intrând prin horn [i chiar prin instala]ia de aer condi]ionat. În lipsa ocupan]ilor umani, asemenea exemplare vor închide robinetele uitate deschise, vor folosi bicicleta ergonometric\, vor urm\ri la televiziune emisiunea «surprize, surprize» [i, nelipsit, buletinul meteorologic.“ În stilul s\u tacticos, de om de mod\ veche (care [tie c\ e de mod\ veche [i refuz\ s\-i imite pe publici[tii gr\bi]i de azi), Barbu Cioculescu trece apoi la inventarierea a ceea ce se [tie despre „marii corup]i“: „Este vorba de in[i despre care se crede c\ ar exista, ar fi fost v\zu]i în mai multe rânduri [i de persoane din diferite medii, unele dintre care de cert\ credibilitate, altele isterice sau numai dornice de a fi popularizate, precum rarii noroco[i ce l-au v\zut pe omul z\pezilor. Se zvone[te c\ ar frecventa, ace[ti mari corup]i, cazinourile cele mai ruin\toare, barurile cele mai scumpe, hotelurile cele mai costisitoare, cluburile cele mai închise, f\r\ a-[i pierde consisten]a, c\ ar circula în ma[ini de sute de cai putere [i sute de mii de euro, dispunând, într-un fel sau altul, de cele mai verticale edificii, pe care st\ scris «Banc\», de domenii, vile de maxim confort, conturi de câte nou\ zerouri la b\nci bine chitite, unde prin minte nu-]i trece. {i, desigur, teren de vân\toare, iaz, plaje, munte, so]ie ac]ionar\, fii [i fiice prin universit\]ile cele mai nobile de peste ocean, judec\tori distra]i, care uit\ s\-i lege.“ Similitudinea cu fantomele genereaz\ un comic irezistibil: „Neidentificabil fizic, marele corupt are în comun cu fantomele darul de a trece prin ziduri, portetul s\u robot nu face s\ r\sune telefoanele poli]iei. Ca [i fantomele, dispare tocmai când s\-l înha]i, iar dac\ s-ar pune în strania postur\ de pieton ar trece neobservat. Numai în caricaturi apare puhav, pitic [i p\tr\]os, doar la emisiunile TV se înf\]i[eaz\ agramat, ar]\gos, arogant. Vocea nu i se aude, pentru marele corupt vorbe[te marele avocat, el ne asigur\ c\ domnul care a coborât din limuzin\ spre a urca treptele tribunalului o face în calitate de martor. Fire[te, omul are necazuri, asemenea avoca]i cost\ enorm, vezi vilele lor concurându-le pe ale magistra]ilor. Întocmai cum Sco]ia fo[g\ie de fantome, România este raiul de elec]ie al marilor corup]i, dar aici apare o substan]ial\ deosebire: ace[tia sunt proprietarii palatelor în care mi[un\.“ Toate articolele – despre sondajele de opinie, despre Ion Iliescu et comp., despre invocarea virtu]ii în discursurile politice, despre ascensiunea nesperat\ a P.D., despre falsa alternare la putere, despre demagogia invoc\rii doctrinelor politice etc. – sunt scrise cu aceast\ art\ a ironiei fine [i cu aceast\ fantezie desf\[urat\ meticulos, ca [i cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete politice, ci de pove[ti spuse la gura sobei. Stilul este de o des\vâr[it\ elegan]\. Barbu Cioculescu ne face s\ ne aducem aminte de acel personaj pitoresc din unele filme de western – pistolarul cu costum [i cravat\, care îl salut\ pe adversar înainte de a-l împu[ca, iar dup\ ce `l `mpu[c\ î[i [terge pistolul cu o batist\ de m\tase. • Barbu Cioculescu, Z\d\rnicii. Prin vuietul vremii, Târgovi[te, Ed. Bibliotheca, 2007. 464 pag. Ca o discu]ie în tren D ORIN ALM|{AN, autorul volumului de versuri Sinuciderea se mai amân\ (ap\rut la Ed. Grinta din Cluj), se afl\ într-o situa]ie f\r\ ie[ire. Când scrie simplu, alunec\ în banalitate: „Uneori gândesc a[a:/ decât singur într-un paradis/ parc\ a[ prefera/ un infern al\turi de cei/ pe care îi iubesc/ [i m\ iubesc./ Dac\ ar dori-o/ [i ei./ E adev\rat,/ doar uneori gândesc a[a.“ (Oare) Când încearc\ s\ ofere cititorilor ceva nemaiv\zut [i numaiauzit, recurge la imagini de o originalitate hazardat\: „Între Cr\ciunul cel sfânt/ [i trecerea în alt an/ Cerul s-a coborât spre p\mânt:/ Ninge n\praznic la Bran.// Dinspre Caraiman/ Nicio o erec]ie solar\.“ (Ninge la Bran, I). Nici unui alt poet nu i-a mai trecut prin cap s\ compare r\s\ritul soarelui cu o erec]ie! Ne întreb\m, îngrozi]i, cu ce anume ar putea fi comparat apusul... Totu[i, nu excentricitatea reprezint\ predilec]ia lui Dorin Alm\[an. Sigur pe sine, voios, poetul înoat\ de cele mai multe ori în largul unei filosof\ri ieftine. Confesiunile [i reflec]iile sale seam\n\ cu cele care pot fi auzite în câte un compartiment de tren, când c\l\torii, plictisi]i de drumul prea lung, se angajeaz\ în discu]ii despre... via]\: „Cât\ amar\ triste]e/ cuprinde [i-ascunde/ «jocul» acesta/ de-a via]a, de-a moartea!“ (Duelul inegal cu moartea)“; „Unii sunt frumo[i, al]ii boga]i./ Exist\ [i destui noroco[i,/ ba mul]i chiar puternici./ Ici-colo câte unul/ str\luce[te prin spirit“ (Cer prea mult); „Ur\sc timpul!/ E în mine/ [i fac parte din el.“ (Piatr\); „Iubind,/ cuvintele dor./ Ele pot fi o for]\/ creatoare sau distructiv\.“ (Cuvintele) etc., etc. Dorin Alm\[an are [i un... certificat de poet, pe care i l-a oferit cândva Negoi]\ Irimie, [i îl reproduce cu o recuno[tin]\ patetic\ pe prima pagin\ a c\r]ii. Citim: „Crescut în cultul limbii române, iat\ c\ dup\ ce semneaz\ unsprezece c\r]i de proz\, Dorin Alm\[an se întoarce la o dragoste din tinere]e – Poezia. Atunci când a mai cochetat cu Euterpe – regina celor nou\ muze. De ast\ dat\, profesorul de sport – «olimpicul» [i aproape... olimpianul Dorin Alm\[an fenteaz\ t\râmurile prozei...“ Nu ne r\mâne decât s\ regret\m c\ profesorul de sport n-a fentat [i t\râmurile poeziei. P.S. Cartea este ilustrat\ cu desene (de Liviu Vlad) reprezentând biserici, arbori [i femei goale. Cititorul care examineaz\ prea mult timp aceste desene poate pretinde c\ este interesat de biserici... Cum se cucere[te o femeie AMPLELE poeme din volumul Cantate de Moise M. Istoric\ (Bucure[ti, Ed. Semne) constituie, în inten]ia autorului, o panoram\ a r\zboaielor din istoria lumii, un fel de Memento mori scris de un militant pentru pace. Din punct de vedere tematic, volumul îndepline[te condi]iile pentru primirea Premiului Nobel. Din punct de vedere literar – nu. De[i are o cultur\ enciclopedic\ [i idei originale (unele cam tr\znite), autorul nu reu[e[te s\ conving\. Poezia, în cazul s\u, devine frecvent discurs. {i nu orice fel de discurs, ci unul teatral: „Imperiala putere roman\ era între apogeu [i c\dere./ Pe trupul ei, prin defileuri sau pe câmpii/ Escadroane în deplas\ri nebune[ti./ În m\runtaiele ei o s\mân]a unei noi religii lucra./ Zeimi în în\l]are, zeimi în c\dere,/ Îngurgitând mi[c\ri, na[teri [i dispari]ii./ O Rom\ ostenit\ de nebunia puterii, de depravarea m\ririi,/ Dar natura, st\pân\ a toate î[i urmeaz\ ale ei.“ Înclinat spre filosofare, Moise M. Istoric\ î[i pune adeseori degetul ar\t\tor la tâmpl\ [i reflecteaz\, într-un stil senten]ios-grandilocvent, asupra mersului istoriei. Câteodat\ le atribuie [i personajelor istorice aceast\ morg\ de cuget\tori. Iat\, ca exemplu, un dialog dintre Traian [i Decebal: „Iar Traian: «Te iubesc a[a cum e[ti, nelini[tit./ Omul este un accident al naturii,/ Deci [i eu [i tu, intui]ie, a[a cum e[ti.»/ Iar Decebal: «Ancestralul guverneaz\ nu noi,/ Hazard e[ti, Traiane, ca [i mine memorie/ a cromozomilor!“ Attila însu[i apare ca un „împ\rat-poet“: „O, Pegasul meu, asin al vis\torilor,/ [i tu vei fi atins de bici dumnezeiesc,/ Gândea Attila“. Modul în care autorul î[i reprezint\ existen]a are – nu se poate nega – noble]e. El gre[e[te îns\ tonul, care în literatur\ poate salva sau arunca în neant orice text. Foarte evident\ este aceast\ eroare în versurile de dragoste care apar din când în când, pe nea[teptate, în cuprinsul c\r]ii. Poetul îi face iubitei declara]ii emfatice. Dac\ ea ar avea sim]ul umorului, ar izbucni, f\r\ îndoial\, în râs v\zându-l pe adoratorul ei cum st\ în genunchi [i declam\, cu ochii în\l]a]i spre cer: „Pe umerii t\i rotunzi/ Flutur\ arta, o, iubita mea,/ Str\b\tând eternitatea,/ Seri citind portativele lumii./ Steaua polar\ î[i leag\n\ ve[nicia./ Suntem cu to]ii locui]i de himere,/ De aceea vedem patratura sferei/ Cântând la ghitar\.“ Nu astfel se cucere[te o femeie. Iar cititorul – nici atât. (Alex {tef\nescu)
Î n Refugii, timpul fic]iunii [i cel al epocii abordate se suprapun. Ap\rut în 1984, romanul respir\ întreaga atmosfer\ toxic\, ap\s\toare, crepuscular\ a ceau[ismului târziu. c o m e n t a r i i c r i t i c e Sectorul suflete • Ion Pop, Introducere `n avangarda literar\ româneasc\, studiu critic, Institutul Cultural Român, Bucure[ti, 2007, 304. • Emil Brumaru, C`ntece de adolescent, 1957-1958, cu cincisprezece desene Adriana Lucaciu, Ed. Brumar, Timi[oara, 2007, 56 p. • Paul Eugen Banciu, Aquiline Bir\escu, Timi[oara literar\, dic]ionar biobibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor – filiala Timi[oara, Editura Marineasa, Timi[oara, 2007, 254 p. • Ioana Vintil\-R\dulescu, Limbile satelor lumii. Mic\ enciclopedie, cuvânt înainte de acad. Marius Sala, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 304 pag. • Statele Uniunii Europene. Mic\ enciclopedie, autori: Horia C. Matei, Silviu Negu[, Ion Nicolae, Caterina Radu, Ioana Vintil\ R\dulescu, Luciana Ghica, Valentin Burada, Adrian Chiroiu, Alina Vrânceanu. Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 304 pag. • Nicolae C. Nicolescu, Enciclopedia [efilor de guvern ai UN REPRO{ destul de curios, f\cut din dou\ obiec]ii ce aproape c\ se exclud, pune romanele române[ti ale rezisten]ei – atâtea câte sunt – sub un fluctuant semn de întrebare. Prima dintre obiec]ii, vizând întregul literaturii noastre din timpul comunismului, era formulat\ mai frecvent [i mai ap\sat în anii ’90; [i ea sanc]iona la[itatea scriitorilor autohtoni. Fa]\ de cehi, de polonezi, de unguri, de sovietici chiar, ace[tia ar fi reprezentat termenul slab, moale al ecua]iei morale. Cu câteva excep]ii, lumea noastr\ scriitoriceasc\ tremura de fric\ [i colabora, în variate forme, cu regimul, neasumându- [i acel rol al unei con[tiin]e sociale, colective. Astfel c\ dup\ Revolu]ie s-a vorbit despre „rezisten]a prin cultur\“ [i „evazionismul literar“ cu rictusul rezervat compromiterilor definitive. Treptat îns\, acestei incrimin\ri dispre]uitoare (pu]in prea dispre]uitoare...) i-a luat locul o alta, mai subtil\. Cei câ]iva opozan]i [i rezisten]i, un Paul Goma, un Marin Preda, un Augustin Buzura, au scris într-adev\r romane de o dureroas\ actualitate, cu pagini documentând marasmul societ\]ii socialiste multilateral dezvoltate; dar tocmai în aceast\ placare pe vechea realitate const\ perisabilitatea lor artistic\. Strict contextuale, c\r]ile lor nu mai supravie]uiesc epocii pe care s-au str\duit s-o caracterizeze, acelei ere a tic\lo[ilor pe care începem s-o uit\m. Prin urmare, dac\ literatura noastr\ postbelic\ este în ansamblu tarat\ moral, evazionist\ la modul iresponsabil, autist\, nonevazioni[tii, rezisten]ii, reali[tii pe alte coordonate decât cele ale realismului socialist sunt, pur [i simplu, data]i. Din dou\ mi[c\ri opuse, dar legate într-un gest decis, de samurai, problema literaturii române din perioada 1948-1989 [i a recept\rii ei postrevolu]ionare fu rezolvat\. Dateaz\ oare Morome]ii, II [i Cel mai iubit dintre p\mânteni de Marin Preda, dispar odat\ cu contextul primei apari]ii editoriale Fe]ele t\cerii, Orgolii, Refugii de Augustin Buzura Recitind acest ultim roman al prozatorului ardelean ([i primul din ciclul Zidul mor]ii), g\sesc un protest mai degrab\ difuz [i profund, decât direct, unidirec]ionat [i focalizat. Acuza de „curaj cu voie de la poli]ie“, strecurat\ adeseori în discu]ie cu o clipire cunosc\toare de pleoap\ critic\, este paralel\ nu numai cu fondul problematic al c\r]ii, ci [i cu timpul prezent pe care ea se articuleaz\. În alte romane, ale obsedantului deceniu, crimele colectiviz\rii, abuzurile însp\imânt\toare din anii ’50 fuseser\ mai u[or tratate, din perspectiva ulterioar\ a unui ceau[ism neluat sub observa]ie. Se putea vorbi [i scrie despre „erorile“ epocii Dej întrucât aceast\ recuperare, fie [i par]ial\, a unui adev\r istoric pân\ atunci distorsionat propagandistic nu intra în conflict cu noua politic\ oficial\, ea îns\[i critic\. Prezentul luminos avea nevoie de contrastul unui întunecat trecut apropiat, cu toate c\ între vl\starul [i trunchiul ideologic nu ap\reau diferen]e structurale. În Refugii, timpul fic]iunii [i cel al epocii abordate se suprapun. Ap\rut în 1984, romanul respir\ întreaga atmosfer\ toxic\, ap\s\toare, crepuscular\ a ceau[ismului târziu. Un personaj omnipotent din M\gura (fost\ Fund\tura Ho]ilor, fost\ Gaura de Sus), primarele Dumitru Socoliuc, î[i aduce aminte cu nostalgie de vremurile în care dormea cu pistolul sub pern\, veghind la înt\rirea con[tiin]ei de clas\ a proletariatului. Dar acele vremuri „aurorale“, de comunism autohton incipient [i cu o anumit\ prospe]ime, dac\ nu ingenuitate, a investi]iilor ideologice, au trecut de mult. Minciunile debitate în numele Cauzei [i tic\lo[iile f\cute în vederea transpunerii în regim real a idealurilor din bro[urile ro[ii au devenit, în timp, mediul [i modul de via]\. Limbajul activi[tilor s-a osificat, s-a uscat, formulelestandard sunând parc\ batjocoritor, autoironic. Pe când vechii agitatori mizau totul pe lupta cea mare cu chiaburii, cu du[manul de clas\ ce ar fi vrut s\ blocheze ori s\ întârzie edificarea C|R}I p r i m i t e României. 1862-2006, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 376 pag. • Nicolae C. Nicolescu, Enciclopedia [efilor de stat ai României. 1862-2007, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 240 pag. • Stan Stoica, România dup\ 1989, o istorie cronologic\, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 336 pag. • Stelian Brezeanu, Istoria Imperiului Bizantin, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 518 pag. • Ion Alexandrescu, Recens\mintele României. Mic\ enciclopedie, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 292 pag. • Ronald Gasparic, R\mân p\mânt de soare, poeme, edi]ie îngrijit\ de Vasile Andru, prefe]e de Cezar Iv\nescu [i Vasile Andru, Pite[ti, Ed. Paralela 45, 2007. 288 pag. • Ion Aristotel, bibliotecar [i publicist (1859–1919), edi]ie alc\tuit\ de Alex. Oproescu, cuprinde articole, m\rturii, documente despre fondatorul primei biblioteci publice s\te[ti din România [i texte selectate din opera sa publicistic\, Buz\u, Biblioteca Jude]ean\ „V. Voiculescu“, Ed. Omega, 2007. 176 pag. socialismului, acum, acest socialism odat\ construit, oamenii cu func]ii de r\spundere pot fi v\zu]i la scara lor real\. Cu caracterul [i temperamentul lor, f\r\ stratul protector al unor lozinci cu putere de circula]ie. Doza ini]ial\ de utopism, cât\ era, a disp\rut. Prezentul istoric [i fic]ional degaj\ o imens\ triste]e, creînd o senza]ie tot mai accentuat\ a derivei individuale [i colective. Cea]\ pe ochi [i în suflete, anestezie moral\, o nesfâr[it\ târâre de pe o zi pe alta [i multiple deraieri psihice m\surând, prin num\rul [i gravitatea lor, profunda maladie social\. În centrul scenei din Refugii se afl\ un spital psihiatric, prin care defileaz\ tot felul de patologii – comice în aparen]\, dar mi[c\toare, la un nivel de adâncime. Adus\ aici în stare de incon[tien]\, în urma unui accident pe care încearc\ s\ [i-l rememoreze, Ioana Olaru, remarcabilul protagonist feminin al romanului, plonjeaz\ într-o lume tulbure [i derutant\, cu umbre [i contururi instabile, un spa]iu închis, dar cu fiin]e [i obiecte pulsând amenin]\tor. Numai vocea prietenoas\ [i logoreea sus]in\toare a unei cumsecade Tatiana o ajut\ cât de cât pe tân\ra [i fragila intelectual\ s\ se adapteze la noul mediu [i s\ spere c\-[i va putea completa lacunele din memorie, ref\când firul cu trecutul. Un doctor amical dar misterios, o asistent\ f\r\ tragere de inim\, strig\tele lunatice ale bolnavilor [i fragmentele de realitate (halucina]ie) ce nu se încheag\ într-un tablou coerent fac din Ioana Olaru un fel de cobai al propriilor spaime [i incertitudini. Nebun\ nu este biata femeie: e doar înnebunit\, înfrico[at\, terorizat\ de trecutul s\u amoros, împ\r]it între un so] slab, ajuns profesor la M\gura (Iustin Olaru), un amant „oficial“, puternic [i dominator (Anton Cri[an) [i un al doilea amant, ascuns [i la[ („surogatul de om“ Sabin). Primul din aceast\ serie masculin\ se afl\ departe [i comunic\ prin scrisori cu tovar\[a lui de via]\; al doilea, periculos de concret, de palpabil, e cauza pretinsului accident, cel ce a provocat internarea Ioanei [i care vine [i î[i flutur\ în continuare mâinile albe pe lâng\ gâtul metresei lui. În sfâr[it, al treilea, pe atât de indolent pe cât este femeia de iubitoare, str\luce[te printr-o absen]\, cum s\ zic, de nesim]it. În excelenta sa prefa]\, Mircea Iorgulescu g\se[te o coresponden]\ între profesia eroinei (traduc\toare) [i „tr\d\rile“ ei succesive ori concomitente. O consider\ o „frigid\ a]â]\toare“, une allumeuse care mai are [i prostul obicei de a ne oferi numeroase „reflec]ii [i cogita]ii pe teme etice“, de „Havel în fust\“. Analogia e plastic\, dar for]eaz\ textul propriu-zis. F\r\ s\ îngro[ rândul admiratorilor necondi]iona]i ai Ioanei Olaru, îmi e limpede – traversând aceast\ lume fic]ional\ tulbure – c\ ea este un personaj extrem de pregnant, vulnerabil uman [i memorabil ca relief artistic. Conturarea [i adâncirea sa, precum [i desfolierea lent\ a straturilor suflete[ti, în care singur\ se angreneaz\, reprezint\ o adev\rat\ performan]\ a romancierului, greu de reg\sit în proza noastr\ ce se sprijin\, de obicei, pe o alt\ perspectiv\: a b\rbatului. Femeia nu mai apare acum ca o enigm\, un mister conjugal ori adulterin dimensionat de privirea „proprietarului de drept“. Analiza am\nun]it\ a comportamentului feminin nu se datoreaz\, în cazul de fa]\, geloziei masculine, acelei suspiciuni ce dilat\ [i deformeaz\ totul, f\când s\ ruleze sub ochii cititorului, pân\ la urm\, psihologia observatorului. În Refugii, unghiul este complet diferit. O femeie r\nit\, dar atât de lucid\ [i de atent\ la propria senzitivitate, îi studiaz\ [i-i fixeaz\ pe b\rba]ii din via]a ei, laolalt\ cu mediile sufocante, într-o zon\ a degrad\rii comune [i în cercul unei existen]e f\r\ orizont. Cum i se precizeaz\, înc\ de la început, doctorului Cosma, tân\ra de 26 de ani adus\ într-o stare grav\ la spital ]ine de „sectorul suflete“. • (Va urma) Augustin Buzura, Refugii, edi]ia a II-a, prefa]\ de Mircea Iorgulescu, Editura Corint, Bucure[ti, 2005, 568 p. • Miquel Àngel Riera, Insula Flaubert, trad.: Jana Balacciu Matei, pref.: Sebastià Perelló, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 216 pag. • Ramon Solsona, Cimitir de buzunar, trad. din limba catalan\ de Jana Balacciu Matei [i Lavinia Coman, cuvânt înainte de Lavinia Coman, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 126 pag. • Joan Peruga, Republica invizibil\, trad. din limba catalan\ de George Mure[an, cuvânt înainte de Jana Balacciu Matei, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2006. 160 pag. • Ion Bulei, A History of Romania, trad. de Radu Liviu, Bucure[ti, Ed. Meronia, 2007. 232 pag. • Jean Molla, Sobibor, roman, traducere din francez\ de Betty Kirchmajer–Donca, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2007. 136 pag. • Anne–Laure Bondoux, Lacrimile asasinului, roman, traducere din francez\ de Betty Kirchmajer–Donca, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2007. 128 pag. România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008 11
- Page 1 and 2: România 5 literar\ Apare sub egida
- Page 3 and 4: Ana Blandiana î[i îndeamn\ invita
- Page 5 and 6: A m luat decizia ca de acum încolo
- Page 7 and 8: C c ritic minu]ios pân\ la virgul\
- Page 9: D espre ce rasism mai poate fi vorb
- Page 13 and 14: C u 117 titluri într-un an, de la
- Page 15 and 16: Î n 1957 lucram, - neangajat - la
- Page 17 and 18: i s t o r i e l i t e r a r \ prea
- Page 19 and 20: a m i n t i r i acordat\ poetului.
- Page 21 and 22: Numeroase emisiuni `i sunt consacra
- Page 23 and 24: Dintr-o atare perspectiv\, Victor R
- Page 25 and 26: ßirul de comisari [i toat\ liota d
- Page 27 and 28: Joachim Wittstock e singurul scriit
- Page 29 and 30: Nu e posibil ca România s\ fie ima
- Page 31 and 32: p o l e m i c i Amneziile lui Mirce
c o m e n t a r i i c r i t i c e<br />
rticolele lui Barbu Cioculescu sunt scrise cu o art\ a<br />
ironiei fine [i cu o fantezie desf\[urat\ meticulos, ca<br />
[i cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete<br />
Apolitice, ci de pove[ti spuse la gura sobei.<br />
România literar\ nr. 5 / 8 februarie 2008<br />
10<br />
Barbu<br />
Cioculescu,<br />
publicist<br />
R E A C } I I I M E D I A T E<br />
APLAUZE furtunoase [i co[uri<br />
imense cu flori merit\ to]i<br />
scriitorii care dup\ 1989 au<br />
f\cut publicistic\, nel\sând<br />
biata limb\ român\ la discre]ia<br />
ziari[tilor. Ana Blandiana,<br />
Nicolae Breban, Nicolae<br />
Manolescu, Gheorghe Grigurcu,<br />
Petre Stoica, Mircea Mih\ie[<br />
[i mul]i, mul]i al]ii, c\rora li<br />
s-a ad\ugat de curând Mircea<br />
C\rt\rescu, au ]inut sus steagul<br />
exprim\rii elegante într-o<br />
pres\ invadat\ de incultur\ [i<br />
vulgaritate.<br />
Printre cei c\rora trebuie s\ le fim recunosc\tori<br />
pentru ap\rarea limbii române [i a ]inutei intelectuale<br />
în vremuri de mare confuzie se num\r\ Barbu<br />
Cioculescu, care, în afar\ de fiul lui {erban<br />
Cioculescu, este un scriitor original, de neconfundat<br />
cu tat\l s\u. Publicistica sa, din ziarul Dreptatea<br />
[i din alte periodice, dar mai ales din România<br />
literar\, se cite[te cu pl\cere, cuvânt cu cuvânt,<br />
ca o crea]ie literar\. Ca s\ ne convingem,<br />
putem deschide cartea recent ap\rut\, Z\d\rnicii.<br />
Prin vuietul vremii, la întâmplare. Avem în<br />
fa]\, iat\, articolul Nimeni nu v\ vrea r\ul, de<br />
la pagina 287, publicat întâi în România literar\.<br />
Autorul denun]\ faptul c\ în România, de[i se<br />
face mare caz de lupta împotriva corup]iei, corup]ii<br />
r\mân mereu neidentifica]i („Avem corup]ie f\r\<br />
corup]i!“, definea cândva situa]ia, sarcastic [i<br />
memorabil, Nicolae Manolescu). Ei sunt un fel<br />
de fantome. Analogia odat\ stabilit\, publicistul<br />
se lanseaz\ într-o descriere a situa]iei fantomelor<br />
din lumea occidental\, oferindu-ne o adev\rat\<br />
comedie a modului cum [i le reprezint\ oamenii<br />
de acolo:<br />
„Cel mai des s-a semnalizat existen]a unor<br />
fantome insomniace, puse pe tapaj la orele somnului<br />
dulce, r\ut\cioase, stric\cioase, refractare comunic\rii,<br />
alergice la schimbarea de proprietari. De aceea<br />
o fantom\ modest\, melancolic\ [i meditativ\<br />
este o adev\rat\ comoar\ la casa omului, nepretinzând<br />
nici un fel de cheltuieli suplimentare, peste cele<br />
curente de între]inere, p\strând cur\]enia înc\perilor,<br />
p\[ind f\r\ zgomot, ie[ind prin ferestre închise,<br />
intrând prin horn [i chiar prin instala]ia de aer<br />
condi]ionat. În lipsa ocupan]ilor umani, asemenea<br />
exemplare vor închide robinetele uitate deschise,<br />
vor folosi bicicleta ergonometric\, vor urm\ri<br />
la televiziune emisiunea «surprize, surprize»<br />
[i, nelipsit, buletinul meteorologic.“<br />
În stilul s\u tacticos, de om de mod\ veche<br />
(care [tie c\ e de mod\ veche [i refuz\ s\-i<br />
imite pe publici[tii gr\bi]i de azi), Barbu Cioculescu<br />
trece apoi la inventarierea a ceea ce se [tie despre<br />
„marii corup]i“:<br />
„Este vorba de in[i despre care se crede c\<br />
ar exista, ar fi fost v\zu]i în mai multe rânduri<br />
[i de persoane din diferite medii, unele dintre care<br />
de cert\ credibilitate, altele isterice sau numai<br />
dornice de a fi popularizate, precum rarii noroco[i<br />
ce l-au v\zut pe omul z\pezilor. Se zvone[te c\<br />
ar frecventa, ace[ti mari corup]i, cazinourile cele<br />
mai ruin\toare, barurile cele mai scumpe, hotelurile<br />
cele mai costisitoare, cluburile cele mai închise,<br />
f\r\ a-[i pierde consisten]a, c\ ar circula în ma[ini<br />
de sute de cai putere [i sute de mii de euro,<br />
dispunând, într-un fel sau altul, de cele mai verticale<br />
edificii, pe care st\ scris «Banc\», de domenii,<br />
vile de maxim confort, conturi de câte nou\ zerouri<br />
la b\nci bine chitite, unde prin minte nu-]i<br />
trece. {i, desigur, teren de vân\toare, iaz, plaje,<br />
munte, so]ie ac]ionar\, fii [i fiice prin universit\]ile<br />
cele mai nobile de peste ocean, judec\tori distra]i,<br />
care uit\ s\-i lege.“<br />
Similitudinea cu fantomele genereaz\ un<br />
comic irezistibil:<br />
„Neidentificabil fizic, marele corupt are în<br />
comun cu fantomele darul de a trece prin<br />
ziduri, portetul s\u robot nu face s\ r\sune<br />
telefoanele poli]iei. Ca [i fantomele, dispare<br />
tocmai când s\-l înha]i, iar dac\ s-ar pune în strania<br />
postur\ de pieton ar trece neobservat. Numai în<br />
caricaturi apare puhav, pitic [i p\tr\]os, doar la<br />
emisiunile TV se înf\]i[eaz\ agramat, ar]\gos,<br />
arogant. Vocea nu i se aude, pentru marele corupt<br />
vorbe[te marele avocat, el ne asigur\ c\ domnul<br />
care a coborât din limuzin\ spre a urca treptele<br />
tribunalului o face în calitate de martor. Fire[te,<br />
omul are necazuri, asemenea avoca]i cost\ enorm,<br />
vezi vilele lor concurându-le pe ale magistra]ilor.<br />
Întocmai cum Sco]ia fo[g\ie de fantome, România<br />
este raiul de elec]ie al marilor corup]i, dar aici<br />
apare o substan]ial\ deosebire: ace[tia sunt<br />
proprietarii palatelor în care mi[un\.“<br />
Toate articolele – despre sondajele de opinie,<br />
despre Ion Iliescu et comp., despre invocarea<br />
virtu]ii în discursurile politice, despre ascensiunea<br />
nesperat\ a P.D., despre falsa alternare la putere,<br />
despre demagogia invoc\rii doctrinelor politice<br />
etc. – sunt scrise cu aceast\ art\ a ironiei fine [i<br />
cu aceast\ fantezie desf\[urat\ meticulos, ca [i<br />
cum n-ar fi vorba de necru]\toare pamflete politice,<br />
ci de pove[ti spuse la gura sobei.<br />
Stilul este de o des\vâr[it\ elegan]\. Barbu<br />
Cioculescu ne face s\ ne aducem aminte de<br />
acel personaj pitoresc din unele filme de western<br />
– pistolarul cu costum [i cravat\, care îl salut\ pe<br />
adversar înainte de a-l împu[ca, iar dup\ ce `l<br />
`mpu[c\ î[i [terge pistolul cu o batist\ de m\tase.<br />
•<br />
Barbu Cioculescu, Z\d\rnicii. Prin vuietul<br />
vremii, Târgovi[te, Ed. Bibliotheca, 2007.<br />
464 pag.<br />
Ca o discu]ie în tren<br />
D<br />
ORIN ALM|{AN, autorul volumului de versuri Sinuciderea se mai<br />
amân\ (ap\rut la Ed. Grinta din Cluj), se afl\ într-o situa]ie f\r\ ie[ire.<br />
Când scrie simplu, alunec\ în banalitate:<br />
„Uneori gândesc a[a:/ decât singur într-un paradis/ parc\ a[<br />
prefera/ un infern al\turi de cei/ pe care îi iubesc/ [i m\ iubesc./ Dac\<br />
ar dori-o/ [i ei./ E adev\rat,/ doar uneori gândesc a[a.“ (Oare)<br />
Când încearc\ s\ ofere cititorilor ceva nemaiv\zut [i numaiauzit,<br />
recurge la imagini de o originalitate hazardat\:<br />
„Între Cr\ciunul cel sfânt/ [i trecerea în alt an/ Cerul s-a coborât spre p\mânt:/<br />
Ninge n\praznic la Bran.// Dinspre Caraiman/ Nicio o erec]ie solar\.“ (Ninge la<br />
Bran, I).<br />
Nici unui alt poet nu i-a mai trecut prin cap s\ compare r\s\ritul soarelui cu<br />
o erec]ie! Ne întreb\m, îngrozi]i, cu ce anume ar putea fi comparat apusul...<br />
Totu[i, nu excentricitatea reprezint\ predilec]ia lui Dorin Alm\[an. Sigur pe<br />
sine, voios, poetul înoat\ de cele mai multe ori în largul unei filosof\ri ieftine.<br />
Confesiunile [i reflec]iile sale seam\n\ cu cele care pot fi auzite în câte un<br />
compartiment de tren, când c\l\torii, plictisi]i de drumul prea lung, se<br />
angajeaz\ în discu]ii despre... via]\:<br />
„Cât\ amar\ triste]e/ cuprinde [i-ascunde/ «jocul» acesta/ de-a via]a, de-a<br />
moartea!“ (Duelul inegal cu moartea)“;<br />
„Unii sunt frumo[i, al]ii boga]i./ Exist\ [i destui noroco[i,/ ba mul]i chiar<br />
puternici./ Ici-colo câte unul/ str\luce[te prin spirit“ (Cer prea mult);<br />
„Ur\sc timpul!/ E în mine/ [i fac parte din el.“ (Piatr\);<br />
„Iubind,/ cuvintele dor./ Ele pot fi o for]\/ creatoare sau distructiv\.“ (Cuvintele)<br />
etc., etc.<br />
Dorin Alm\[an are [i un... certificat de poet, pe care i l-a oferit cândva Negoi]\<br />
Irimie, [i îl reproduce cu o recuno[tin]\ patetic\ pe prima pagin\ a c\r]ii. Citim:<br />
„Crescut în cultul limbii române, iat\ c\ dup\ ce semneaz\ unsprezece c\r]i<br />
de proz\, Dorin Alm\[an se întoarce la o dragoste din tinere]e – Poezia. Atunci<br />
când a mai cochetat cu Euterpe – regina celor nou\ muze. De ast\ dat\, profesorul<br />
de sport – «olimpicul» [i aproape... olimpianul Dorin Alm\[an fenteaz\ t\râmurile<br />
prozei...“<br />
Nu ne r\mâne decât s\ regret\m c\ profesorul de sport n-a fentat [i t\râmurile<br />
poeziei.<br />
P.S. Cartea este ilustrat\ cu desene (de Liviu Vlad) reprezentând biserici, arbori<br />
[i femei goale. Cititorul care examineaz\ prea mult timp aceste desene poate<br />
pretinde c\ este interesat de biserici...<br />
Cum se cucere[te o femeie<br />
AMPLELE poeme din volumul Cantate de Moise M. Istoric\ (Bucure[ti,<br />
Ed. Semne) constituie, în inten]ia autorului, o panoram\ a r\zboaielor<br />
din istoria lumii, un fel de Memento mori scris de un militant<br />
pentru pace. Din punct de vedere tematic, volumul îndepline[te condi]iile<br />
pentru primirea Premiului Nobel. Din punct de vedere literar – nu.<br />
De[i are o cultur\ enciclopedic\ [i idei originale (unele cam tr\znite),<br />
autorul nu reu[e[te s\ conving\. Poezia, în cazul s\u, devine frecvent discurs.<br />
{i nu orice fel de discurs, ci unul teatral:<br />
„Imperiala putere roman\ era între apogeu [i c\dere./ Pe trupul ei, prin<br />
defileuri sau pe câmpii/ Escadroane în deplas\ri nebune[ti./ În m\runtaiele<br />
ei o s\mân]a unei noi religii lucra./ Zeimi în în\l]are, zeimi în c\dere,/<br />
Îngurgitând mi[c\ri, na[teri [i dispari]ii./ O Rom\ ostenit\ de nebunia puterii,<br />
de depravarea m\ririi,/ Dar natura, st\pân\ a toate î[i urmeaz\ ale ei.“<br />
Înclinat spre filosofare, Moise M. Istoric\ î[i pune adeseori degetul<br />
ar\t\tor la tâmpl\ [i reflecteaz\, într-un stil senten]ios-grandilocvent, asupra<br />
mersului istoriei. Câteodat\ le atribuie [i personajelor istorice aceast\ morg\<br />
de cuget\tori. Iat\, ca exemplu, un dialog dintre Traian [i Decebal:<br />
„Iar Traian: «Te iubesc a[a cum e[ti, nelini[tit./ Omul este un accident<br />
al naturii,/ Deci [i eu [i tu, intui]ie, a[a cum e[ti.»/ Iar Decebal: «Ancestralul<br />
guverneaz\ nu noi,/ Hazard e[ti, Traiane, ca [i mine memorie/ a cromozomilor!“<br />
Attila însu[i apare ca un „împ\rat-poet“:<br />
„O, Pegasul meu, asin al vis\torilor,/ [i tu vei fi atins de bici dumnezeiesc,/<br />
Gândea Attila“.<br />
Modul în care autorul î[i reprezint\ existen]a are – nu se poate nega –<br />
noble]e. El gre[e[te îns\ tonul, care în literatur\ poate salva sau arunca în<br />
neant orice text. Foarte evident\ este aceast\ eroare în versurile de dragoste<br />
care apar din când în când, pe nea[teptate, în cuprinsul c\r]ii. Poetul îi<br />
face iubitei declara]ii emfatice. Dac\ ea ar avea sim]ul umorului, ar izbucni,<br />
f\r\ îndoial\, în râs v\zându-l pe adoratorul ei cum st\ în genunchi [i declam\,<br />
cu ochii în\l]a]i spre cer:<br />
„Pe umerii t\i rotunzi/ Flutur\ arta, o, iubita mea,/ Str\b\tând eternitatea,/<br />
Seri citind portativele lumii./ Steaua polar\ î[i leag\n\ ve[nicia./ Suntem<br />
cu to]ii locui]i de himere,/ De aceea vedem patratura sferei/ Cântând la<br />
ghitar\.“<br />
Nu astfel se cucere[te o femeie. Iar cititorul – nici atât. (Alex {tef\nescu)
Change language