OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

PRO
SAECULUM 5-6/2011
risdicţia ei revenind Tribunalului regesc de la Cluj.
În 11-20 mai 1886, la Curtea cu Juri din Cluj se judecă
al doilea şi al treilea proces de presă al „Tribunei”.
Procurorul îl acuză pe Slavici, directorul ziarului, şi pe
Cornel Pop Păcurar de „crimă de agitaţiune”. Ca redactor
responsabil, Cornel Pop Păcurar este condamnat la
un an de detenţie, pe care o execută la Năsăud. Slavici
este amendat cu 100 de florini pentru „omiterea supravegherii”.
La 28 noiembrie 1886 are loc la Cluj al patrulea proces
al „Tribunei”. Slavici este osândit la 3 zile de închisoare
şi 10 florini amendă. Împreună cu Septimiu Albini,
redactorul responsabil, sunt obligaţi „în solidar să plătească
40 de florini cheltuieli de judecată”.
La 25 aprilie 1888, Curtea cu Juri din Cluj judecă al
cincilea proces de presă al „Tribunei”, I. Slavici fiind chemat
pentru delictul „de agitaţiune” şi condamnat la un
an de „temniţă de stat”, 100 florini amendă şi 23 florini
cheltuieli de judecată.
Delictul de agitaţiune era un articol al lui Slavici care
comenta o scrisoare a generalului român Traian Doda
din Caransebeş către Dieta ungară, prin care critica
abuzurile generalului ungur în alegerile desfăşurate.
La 14 iunie 1888 Slavici este silit să plece la Watt în
Ungaria pentru executarea „anului de temniţă de stat”
la care fusese condamnat. La conducerea „Tribunei” rămâne
Septimiu Albini.
La 19 ianuarie 1889 se naşte la Watt, în Ungaria, cel
de al doilea copil al scriitorului – Lavinia-Ioana-Iosefina;
soţia avea permisiunea de a locui în localitatea Watt pe
timpul detenţiei soţului ei. În februarie 1889 primeşte la
închisoare vizita lui Eugen Brote, prilej cu care stabileşte
linia politică de viitor a Tribunei. Ca şi la Sibiu, în
închisoare lucrează la redactarea şi pregătirea pentru
tipar a Documentelor Hurmuzachi.
La 27 martie 1889, în cel de al şaselea proces de
presă al „Tribunei”, desfăşurat la Cluj, Septimiu Albini
este condamnat la o lună de zile de închisoare şi
amenzi băneşti pentru delictul de „vătămare de onoare,
pe calea presei”.
La închisoarea de la Cluj, unde Albini îşi executa pedeapsa,
Slavici de la Watt îi scria: „Mai rar se întâmplă
ca doi oameni, care au luptat împreună, să-şi trimită
scrisori din două temniţe deosebite!”
La 10 iulie 1889 Slavici este eliberat din temniţa de
la Watt, din Ungaria.
*
Ani mulţi, vreo 15, familia Slavici şi i-a petrecut la
Măgurele, lângă Bucureşti. La Institutul Fundaţiunii Regale
Oteteleşteanu.
– Acolo, spune Cristina Strunţeanu, Maica Mare era
directoare şi preda biologia. Slavici, Tata Bătrânu, era
director de studii şi profesor de literatură universală şi
limba română. Bunica mea avea trei ani pe atunci. Copilăria
ei a fost magică, ca un vis.
Slavici rostuise acolo un parc imens, un iaz cu nuferi,
toate dintr-o ţarnă intrată în părăginire. Acolo se
spune că ar fi scris Eminescu poezia „Lacul”.
Acum la Măgurele e Institutul de Fizică Atomică,
deci, nu s-a ales, cum s-a întâmplat peste tot în Româ-
istorie literară
nia, ca de obicei, praful.
Pentru că în sat dominau oţetarii, copaci care nici nu
dau lemn de foc, dar nici nu rodesc ceva, ba şi miros
urât, Slavici a umblat prin curţile oamenilor şi le-a împărţit
puieţi de pomi fructiferi, îndemnându-i „să taie şi
să înlocuiască urâţeniile locului”.
La Măgurele a fost singura dată când soţii Slavici
şi-au permis să aibă guvernantă în casă. O nemţoaică.
Ea o punea pe bunica să se suie în grajd. Să stea pe
grămada de bălegar şi să inspire adânc.
– Face bine la plămâni – spunea guvernanta.
Tot ea, în cofa cu apă lăsa peste noapte un cui mare,
ca apa să devină feruginoasă, ca să fie tămăduitoare.
Până la urmă mirajul de la Măgurele s-a terminat; cu
o căruţă au venit, cu o căruţă au plecat, deşi acum, apăruseră
şi se înmulţiseră automobilele, familia li se mărise,
boccelele sporiseră. Cauza plecării intempestive
Apăruseră brusc învinuirile că n-au administrat rentabil
internatul. Aceasta după ce ani de-a rândul, inspectorii
de la Ministerul Învăţământului de aici îşi făcuseră
aprovizionarea. Când Slavici s-a opus continuării unor
asemenea practici, a apărut şi rezoluţia cu învinuiri…
De aici avea să scrie Ioan Slavici: La Timişoara mai
vârtos decât la Arad, şi mai cu seamă la Pesta, apoi la
Bucureşti am fost cuprins de simţământul, afară din cale
de nesuferit, că nu sunt în stare să mă potrivesc în gând
cu lumea în mijlocul căreia trăiesc. Am devenit răzleţ şi
răzleţ am rămas…
*
Scrierile aduc anii din urmă… Aflat la câţiva kilometri
de Bucureşti, Măgurele a fost cândva doar o mlaştină.
Se întindea până la Ciorogârla, spre Argeş. Pe la anul
1700 a fost asanată. Un boier bulgar a adus mai târziu
muncitori bulgari şi a început să construiască aici primele
case. Şi astăzi majoritatea localnicilor din Măgurele
sunt tot bulgari. Pe la 1853, acel boier s-a întâlnit
cu un boier român pe care-l chema Oteteleşteanu…
Noaptea care a urmat a fost de pomină. S-a jucat poker
până dimineaţă. Când bulgarului i-au intrat în mână
patru popi a mărit miza. Oteteleşteanu avea trei aşi. A
mai tras o carte şi a acceptat mărirea mizei atât cât a
dorit bulgarul, care a mizat cu o parte a moşiei Măgurele,
ce-i aparţinea. Cea de a patra carte a boierului
Oteteleşteanu era tot un as. De pică! Astfel a devenit
parte din moşia Măgurele, proprietatea sa.
Ioan Oteteleşteanu avea să lase averea sa lui Ion
Kalinderu, iar cel din urmă înfiinţează şcoala de la Măgurele,
pe care, împreună cu întreaga avere, o trece în
proprietatea Academiei Române, iar aceasta o pune
sub protecţia regelui Carol I.
Academia îl însărcinează pe Slavici să viziteze şcoli
similare din ţările apusene şi să facă propunerile respective
pentru Măgurele: planul de organizare, regulamentul
şi programul de studii au fost stabilite de Slavici
la o înţelegere cu regele şi regina Elisabeta. Cu purtarea
de grijă a Institutului „Ioan Oteteleşteanu” a fost însărcinată
o comisie specială compusă din I. Kalinderu,
D.A. Sturdza şi I. Negruzzi, membri ai Academiei.
În cel de al treilea an de activitate, când Institutul a
fost vizitat de rege, acesta a exclamat: „O oază în mij-
79