OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

istorie literară
gulă, explică scriitorul (op. cit., p. 296). Şi continuă, oarecum
ironic:
– A fost o zi bună şi o noapte frumoasă. Mai rar
socru, care-n asemenea împrejurări ştie să-i întreacă
pe toţi în veselie şi-şi laudă agentul pentru discreţia cu
care îşi făcea datoria, luând cu toată inima parte la obşteasca
voie bună (p. 297).
La Văcăreşti, Slavici, după cum s-a mai spus, îi
cunoştea şi pe socialiştii întemniţaţi. Printre ei şi
I.C. Frimu, care avea să moară în închisoare.
Frimu era un fel de răzeş morăcănos, umbla cam
plecat de spinare, cu pas rar şi călcat cu-ndărătnicie,
cântărea fiecare vorbă pe care o rosteai şi cu atât mai
vârtos fiecare vorbă ce urma să-i iasă din gură. Era
omul din care, vorba românului, ai să scoţi vorba cu
cleştele. Faţa lui, ochii lui, mai ales zâmbetul cam sceptic
de pe buzele lui, întreaga lui fiinţă îmi impunea şi mă
simţeam jignit de simţământul că nu se simte deocamdată
îndemnat a sta de vorbă cu mine – îşi reamintea
Slavici (Închisorile mele, p. 159).
În octombrie 1919, în urma unei manifestări a deţinuţilor
politici împotriva regimului de detenţie, este
schimbat directorul închisorii. În decembrie acelaşi an,
sporesc manifestările care cer eliberarea ziariştilor. În
„Avântul”, Gala Galaction publica articolul: „Slavici stă
la mănăstire”, în care scria cerându-i eliberarea: „Slavici
a avut nenorocirea să nu poată, la bătrâneţe, să zică
altfel decât ce a zis la tinereţe şi în floarea vârstei”, venind
cu ideile alături de M. Sadoveanu.
Galaction cerea în acelaşi articol şi punerea în libertate
a lui T. Arghezi.
Clepsidra I
La clubul Partidului Naţional, Vasile Goldiş propunea
ca partidul să stăruie pentru graţierea lor, iar Zamfir Arbore
rostea un discurs în Senat, solicitând acelaşi lucru,
dar pentru toţi cei condamnaţi în procesul ziariştilor.
Împotriva graţieri se manifestau senatorii liberali şi
Mihai Popovici, caracterizat de Slavici drept „o mare secătură,
dar ministru.”
Ştefan Cico-Pop, cel care îl vizitase la închisoarea
de la Watt, îi face o vizită şi la închisoarea de la Văcăreşti,
propunându-i să-şi scrie o cerere de graţiere, ceea
ce Slavici refuză, motivând: Nu pot s-o fac, căci făcând-o
aş recunoaşte că sunt vinovat. N-am făcând eu
cerere când mă aflam la Watt, cum aş fi putut să fac,
aflându-mă la Văcăreşti
În 22 decembrie, vizitează închisoarea primul procuror
şi directorul general al penitenciarelor. Le comunică
ziariştilor să facă cerere de graţiere. Toţi fac o
asemenea cerere. Excepţia rămâne Slavici, care era şi
bolnav. Două zile mai târziu, zi de duminică, vizitează
mânăstirea Văcăreşti Nicolae Iorga, preşedintele Camerei
Deputaţilor, însoţit de o mulţime de senatori şi deputaţi,
care, se pare, l-a văzut şi pe Slavici… În aceeaşi
zi este prezent aici şi Miron Cristea, viitorul patriarh al
României, atunci episcop de Caransebeş. Stau de
vorbă împreună, iar Miron Cristea îi aprobă refuzul de
a face cerere de graţiere. Îl vizitează şi un grup de intelectuali
basarabeni, întâmplare care îl flatează.
La 29 decembrie 1919, Slavici şi colegii săi condamnaţi
prin aceeaşi sentinţă sunt puşi în libertate după 11
luni de detenţie.
În aprilie 1920, în Societatea Scriitorilor Români au
loc discuţii iniţiate de Mihail Dragomirescu, referitor la
excluderea scriitorilor care au colaborat cu autorităţile
de ocupaţie: Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Gala Galaction,
C. Stere, D.D. Pătrăşcanu şi alţii.
În ziarul „Izbânda”, Tudor Arghezi publica o scrisoare
în care contesta dreptul unor membri ai S.S.R. de a
cenzura şi condamna opiniile fraţilor lor.
În 1921, Slavici publică volumul Închisorile mele, în
care rememorează anii săi de detenţie la Watt din Austro-Ungaria,
la Fortul Domneşti, la Hotelul „Luvru” şi Văcăreşti,
intitulat iniţial „Întemniţările mele”
Despre cartea publicată, Candrea scria în ianuarie
1922: „Oricâte judecăţi greşite ar cuprinde, nu poate fi
decât binevenită”, iar C. Mille, deşi nu-l ierta pe Slavici,
recunoştea meritele scrierii: „Este cea mai bună fotografie
a temniţelor noastre… Moravurile puşcăriaşilor
sunt descrise cu de-amănuntul. Acolo, ca şi afară, în
lumea liberă, banul este atotputernic” („Lupta”, 1 ianuarie
1922). Nicolae Iorga critică atât cartea lui Slavici, cât
şi Poarta neagră a lui Tudor Arghezi, inspirată tot din
detenţia de la Văcăreşti.
*
Nu au fost primii ani de puşcărie pentru Ioan Slavici.
În februarie 1883 este implicat într-un proces de presă,
învinuit de „crimă de agitaţie împotriva statului”. Curtea
cu Juri din Sibiu, competentă, pronunţă verdictul de
achitare.
Ministrul de justiţie ungur este nemulţumit şi, peste
câteva luni, desfiinţează Curtea cu Juri de la Sibiu, ju-
78 SAECULUM 5-6/2011
PRO