OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

PRO
SAECULUM 5-6/2011
Cupa
care zi cu săpun; alege cele mai scumpe şi mai variate
bucate şi cele mai gustoase băuturi; mănâncă mult, tacticos
şi îndelung – numai pe faţa de masă de acasă,
albă ca zăpada de curând căzută; îşi şterge furculiţa,
cuţitul şi lingura de trei ori cu şervete curate noi – înainte
de a se folosi de ele. Nu mai e nevoie să-ţi spun, că în
iatacul lui, totdeauna bine aerisit, era o curăţenie desă -
vârşită şi o bună rânduială, până în cele mai mici amănunte.
(Închisorile mele, Editura Viaţa Românească,
1921, pp. 196-197).
Instalat în această puşcărie-pension, Slavici, om chivernisit
– ne informează prefaţatorul– nu stă degeaba:
se apucă să scrie şi termină: Căile morţilor şi Princesa.
Continuă totuşi să se plângă de soartă şi de ingratitudinea
autorităţilor valahe…
Interesant în confesiuni este şi desfăşurarea „Procesului
ziariştilor”. Despre sintagma „a lăfăi”, pronunţată
de comisarul regal în rechizitoriul lui, Slavici argumentează
că: scriitor român fiind, de cincizeci de ani (de la
debut) nu s-a lăfăit niciodată…
– Vorbă aspră, chiar urâtă, zice el.
E sărac. Poartă o haină de dinainte de război, familia
e în mizerie, iar el, scriitorul, are inima curată, obrazul
curat, gura curată, mâna curată. Dacă alţii cred altfel,
istorie literară
să dovedească… „Sunt un om neatârnat” – strigă el,
apărându-se de învinuire.
Deşi cere să i se dea o pedeapsă grea, care să nu-l
jignească, să nu-l umilească, n-a fost iertat, a avut timp
să se întoarcă la Văcăreşti, unde îşi duce mai departe
scrisul. Îşi amenajează în faţa iatacului o grădină unde
cultivă flori şi zarzavaturi, ba şi floarea-soarelui, pe care
i-o „prăpădeşte” iedul unui gardian. Dar fură din ea şi
hoţii, ba şi gardienii…
Dar, reaminteşte prefaţatorul, aici, la Văcăreşti, ca
şi la hotelul „Modern”, când li se comunică eliberarea,
Slavici se roagă de directorul închisorii, să-l mai lase să
stea câteva zile în iatac, ca să termine de scris o nuvelă.
– Colosal bătrânul Slavici, cere să rămână o săptămână
în celulă ca să-şi termine nuvela… Colosal!... reaminteşte
Eugen Simion, cum se minuna Marin Preda,
când venea vorba despre scriitorul pe care-l aprecia
mai mult chiar decât pe Rebreanu…
Faţă de întemniţarea lui Slavici pentru faptele descrise,
Eugen Simion crede că om la 72 de ani, prieten
lui Eminescu, autor al unor scrieri esenţiale, nu trebuia
băgat la puşcărie. Existau alte mijloace – morale – pentru
a-l pedepsi. Dar cum în împrejurări de suferinţă colectivă,
când spiritele devin necruţătoare, iar justiţia nu
mai ţine seama de nuanţe, totul e posibil: „Ezră Pourid
a fost plimbat într-o cuşcă. Charles Maurras a fost scos
din Academia Franceză şi condamnat la închisoare pe
viaţă; Robert Brassilac a fost executat, prietenul lui Malraux,
Drieu de la Rochelle, s-a sinucis în timp ce mandatul
de arestare fusese deja expediat…”
Procesul ziariştilor a început la 22 februarie 1919 şi
a durat 15 zile. Apărarea le-a fost asigurată de Radu
D. Rosetti, N.D. Cocea, P. Grădişteanu, C.G. Costa-
Foru, M. Mora, P. Sadoveanu, Em. Socor, O. Teodoreanu.
Slavici a fost apărat de N.D. Cocea şi Em. Socor,
din oficiu.
În ciuda apărării, Slavici, împreună cu Tudor Arghezi
şi Dem. Teodorescu sunt condamnaţi la 5 ani de temniţă,
iar D. Komabatt şi S. Grossmann la 10 ani de temniţă.
Regina Maria intervine pentru graţierea lor cu prilejul
zilei de 10 Mai 1919, dar fără succes.
Cum la 14 iunie 1919, cea de a doua fiică, Fulvia,
se căsătoreşte cu Scarlat Struţeanu, profesor şi critic literar,
în urma multor intervenţii ale familiei către ministrul
justiţiei Buzdugan, lui Slavici i se permite să
participe la oficierea căsătoriei religioase şi la masa
care îi reuneşte pe nuntaşi. Era însoţit permanent de un
agent de la Siguranţa Statului, acasă, dar şi la biserică.
Ba, şi la masă, agentul stătea la spatele „întemniţatului”
eliberat doar pentru o noapte şi o zi, supraveghindu-l…
– Domnul Buzdugan nu era numai ministru, ci totodată
şi om: ziua următoare, la ora 3 după amiază, a
venit un agent al siguranţei şi m-a însoţit până acasă,
ca să mă gătesc de nuntă. M-a însoţit apoi şi la biserică
şi de acolo la casa unde urma să se ţie nunta, iar ziua
următoare, la ora 7 dimineaţa, m-a dus la Văcăreşti şi
m-a predat întreg şi nevătămat cu toate formele în re-
77