OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

istorie literară
venise iarăşi şi iarăşi să vărs.
– La stânga – a comandat gardianul.
Supunându-ne comandei (era însoţit de socialistul
Cristescu n.n.) am ajuns la latrine – nu ca la Domneşti,
ci sistem modern, dar fără de apă şi pline şi sus, şi pe
jos, şi prin faţa uşilor, că nu se mai puteau închide, grămezi
îngheţate, care acum începuseră a se dezgheţa,
iar pardoseala din faţa lor era acoperită de o baltă de o
şchioapă, amestecătură de ud mai vechi şi cu totul
proaspăt. Trecând balta, ne-am apropiat de câţiva deţinuţi
care se aflau în treburi pe acolo.
La 27 august 1916, Slavici, aflat la Panciu, la fiica
sa Lavinia, noaptea pleacă spre Bucureşti. Călătoreşte
cu trenul, pe scara vagonului, într-o „îngrămădire înspăimântătoare”.
A doua zi este arestat de poliţie şi dus sub escortă
la Prefectură, ca să dea „oarecare informaţii”. Îl însoţeşte
soţia. I se confiscă o parte din manuscrise. Este
anchetat în special pentru o broşură „Vox populi”, publicată
cu un an în urmă. Este dus la fortul Domneşti de
lângă Bucureşti, unde întâlneşte mulţi cunoscuţi, printre
care Sergies, patronul tipograf unde se imprimase ziarul
„Ziua”, şi Iuliu Pop, directorul ziarului „Bukarester Tagablatt”.
La începutul lunii octombrie i se fixează domiciliul
obligatoriu la Hotel „Luvru”, într-o companie de neimaginat
în vremuri normale: un fost secretar al Sultanului
Abdul-Hamid, fiul unui fost ministru de finanţe al Turciei,
un bei din Egipt, negustorul Rietz din Bucureşti şi alţi
bogătaşi şi cercetaţi români care-şi aduceau masa de
la Capşa şi de la „Bulevard” şi fumau cele mai parfumate
ţigări, după cum relata Slavici, într-o tabletă a sa,
în care, cu ironie se întreba: Ce cauţi tu, păcătosule, în
mijlocul acestei societăţi
Cu ocazia unui nou interogatoriu, îşi zăreşte manuscrisele
confiscate, fapt despre care va vorbi pe larg
peste 5 ani, în 1921, în Închisorile mele (Opere IX, p.
374).
Este pus în libertate, dar cu avertismentul: „să nu se
mai amestece în învălmăşelile politice!”
Din detenţia preventivă care va urma, la cei 70 de
ani ai săi, scriitorul se va alege, din cazematele de la
Domneşti, nu numai cu manuscrisele confiscate, ci şi
cu „astma înteţită şi cu un început de reumatism”.
La un memoriu adresat lui Al. Marghiloman, prim-ministru
şi ministru de interne în martie 1918, i se răspunde
prin Romulus Voinescu, ajuns director al
Siguranţei Statului, că „manuscriptele sale se află la
Moscova şi vor fi restituite după ce vor fi aduse de
acolo”, lucru care nu s-a întâmplat nici în ziua de astăzi.
În memorialistica sa, în 1921, Slavici avea să consemneze:
Rodul îndelungatei mele munci era acum
pierdut şi pierdute erau şi notiţele şi cărţile mele, pe
care le lăsasem la Panciu. Praf s-a ales şi cenuşă de
avutul ginerelui meu şi dimpreună cu celelalte s-au mistuit
şi cele lăsate de mine la crama, unde, unul după
altul, au intrat români, ruşi şi germani.
În martie 1917, fruntaşii politici români rămaşi în Bucureşti
obţin aprobarea de la comandatura germană ca
„Gazeta Bucureştilor” să apară ca ziar de sine stătător,
la care scriu: Tudor Arghezi, Dem Teodorescu, D. Karnabatt,
A. Camburopol şi alţii. Slavici îşi asumă şi el sarcina
de a da trei articole săptămânal, fiecare plătit cu
câte 50 de lei.
La 18 ianuarie 1919, chiar în ziua când împlinea 70
de ani, este citat la Curtea Marţială. În drum, se întâlneşte
cu Nicolae Iorga, cel care îl dezaprobase cel mai
mult, alături de Octavian Goga. Pentru atitudinea lui în
timpul războiului, Iorga îl apostrofează în plină stradă,
spre uimirea trecătorilor.
La curtea Marţială este interogat de comisarul regal,
maiorul Niculescu-Bolintin şi este poftit să revină şi a
doua zi. Soseşte însoţit de fiul său, locotenent în armata
română. Este trimis la închisoarea Văcăreşti şi implicat
în „Procesul ziariştilor” sub învinuirea de colaboraţionism!
– Nu vă apropiaţi, că toţi sunt plini de păduchi! – ne-a
zis gardianul, devenit mentorul nostru.
Ne-am depărtat… şi am ajuns la scara ce ducea la
primul etaj, scară lată şi bine făcută, dar plină de murdărie,
acum îngheţată. Om bătrân, cum eram, mă temeam
ca nu cumva să alunec, am pus deci mâna pe
răzămătoare.
– Nu pune mâna, că te umpli de râie – a strigat acelaşi
binevoitor gardian…
De la Văcăreşti, prizonierii-intelectuali sunt mutaţi la
Hotelul „Modern”, şi Slavici, văzând dezastrul de aici,
este şi mai tare dezamăgit.
Hotelul este un loc de trecere pentru cuplurile ilicite
şi, descoperind păcatul, moralistul ardelean este indignat.
Soţia are dreptul să-i aducă zilnic „mâncărică şi tot
ceea ce-mi va mai fi trebuind”, şi, când doamna Slavici
apare şi vede ce fel de dame se perindă prin hotelul în
care este închis soţul ei, prozatorul o consolează: Cea
mai stricată dintre femeile ce intră în casa aceasta are
şi ea mai multă pudoare decât cei ce-au crezut că mă
batjocoresc trimiţându-mă aici. Batjocorită e ţara care
nu ştie să cinstească pe bătrânii ce şi-au petrecut viaţa
ostenind ca să ridice nivelul ei moral şi intelectual…
Care îi este anturajul, chiar aici la „Modern”
„Are ca tovarăş de iatac pe un anume Grossmann
cu care se „nărăveşte” (adică se potriveşte în obiceiuri)
foarte bine. Lui Karnabatt, alt locatar, îi place să citească
şi să tragă din lulea şi când află o carte sau
vreun jurnal şi are tutun, e fericit. Printre gazetarii care
colaboraseră, sub ocupaţie nemţească, la „Gazeta Bucureştilor”,
se afla şi Arghezi. Deţinuţii se feresc să stea
în cameră cu el pentru că, în materie de curăţenie, Arghezi
„este un fanatic insuportabil”.
Slavici îi face următorul portret lui Tudor Arghezi, deţinutul:
Închipuieşte-ţi un om scurt şi cam gras, oacheş,
cu mustaţă tunsă şi chipeş, care păşeşte măsurat, vorbeşte
piţigăiat şi cântăreşte fiecare cuvânt mai-nainte
de a-l fi rostit rar şi răspicat. Curat şi bine îngrijit în toate
amănuntele înfăţişării lui, cu deosebire cuviincios şi oarecum
umilit, el mai are şi toate aparenţele unui om de
o modestie excesivă. E cu toate acestea, om cu trebuinţe
nemăsurate, îşi schimbă chiar şi în temniţă de
mai multe ori pe zi îmbrăcămintea – totdeauna croită
după cele mai noi modele; îşi are căţeluşul spălat în fie-
76 SAECULUM 5-6/2011
PRO