OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
eseu<br />
oare, se observă că suntem în spaţiul intelectului, sub<br />
soarele viu al amiezii spiritului şi vieţii, unde legile sunt<br />
trasate şi făcute prin litera definiţiei şi a necruţătorului<br />
trebuie!<br />
Intermezzo 1. Pentru Marian Barbu, 2004 este un<br />
an de coliziuni. Să ne imaginăm un copac ajuns la maturitatea<br />
deplină şi încărcat cu fructe. Cu rădăcinile întinse<br />
prin pământ, aidoma coroanei, care extrag seva,<br />
o prelucrează pentru substanţa şi aroma fructelor, şi o<br />
trimit acestora prin tulpină. Vine cineva şi îi desparte coroana<br />
de trunchi. Ce se petrece cu seva ajunsă în tăietura<br />
despărţitoare Fructele nu o ştiu, se ofilesc şi cad,<br />
însă copacul plânge cu ea spre cer prin ochiul neaşteptatei<br />
răni. Ce se întâmplă cu Dascălul care şi-a făcut din<br />
viaţă şi conştiinţă seva învăţăceilor şi brusc este pensionat<br />
<strong>Pro</strong>fesorul Marian Barbu o ştie. Nu mai poate<br />
să comunice ideea şi să-şi reazeme privirea de tâmpla<br />
tinerilor. Şi mai dureros, nici de a celor doi copii ai săi,<br />
plecaţi peste Atlantic. „Eşantionul” <strong>Pro</strong>vizii de soare<br />
vine ca o întoarcere a privirii înapoi şi o clipire a ochilor<br />
printre lacrimi. Este darul din ceea ce a pus deoparte<br />
pentru noi. Ni-l oferă şi pleacă, peste ocean, la copiii<br />
săi, într-o peregrinare cultural existenţială. Într-o nouă<br />
şi concretă recuperare de sine. Sfâşiat şi alunecat, dar<br />
cu încălţăminte înaripată. Între partea de sfârşit a anului<br />
2004 şi cea de început a anului 2005, Marian Barbu<br />
este pe „pământul dintre două oceane”, cum numeşte<br />
USA. Scrie aici 12 texte, cele mai multe cu finisare în<br />
decembrie şi martie, pe care le publică în seria cărţilor<br />
de critică şi istorie literară, Trăind printre cărţi, vol. IV<br />
(Ed. Fundaţiei Culturale „Ion D. Sîrbu” Petroşani, 2005),<br />
ordonate (şi alături de alte texte) în conexiune ideatică,<br />
în capitolele: II. Literatură universală (Harold Bloom<br />
<strong>–</strong> la 75 de ani; Julio Cortázar <strong>–</strong> <strong>Pro</strong>iectarea literară a<br />
concretului (Manuscris găsit într-un buzunar şi alte povestiri);<br />
Ion Dugăeşescu <strong>–</strong> Complexul Dinicu Golescu<br />
(Prin America); Dan Grigorescu <strong>–</strong> O carte savantă (Romanul<br />
american al sec. XX); Javier Mariás <strong>–</strong> oraşul englez<br />
ca pretext literar (Romanul Oxfordului); Toma Pavel<br />
<strong>–</strong> Preocupări transfrontaliere (Povestiri filosofice); Scriitori<br />
români în enciclopedii americane (Constatări şi opinii))<br />
şi IV. Bloc notes (Despre cărţi americane; Dorul<br />
imitaţiei; Pământul dintre oceane; Temporar, locuind la<br />
Chicago şi World Book despre România). Prima serie<br />
se deschide cu cunoscutul critic literar american, Harold<br />
Bloom, care a introdus termenul de canon pentru capodoperă<br />
şi a ordonat literatura universală pe „vârste”, şi<br />
se închide cu scriitori români prezenţi în celebrele antologii<br />
americane; iar a doua serie începe cu „cărţi americane”<br />
şi se închide cu România în World Book. S-ar<br />
putea glosa mult despre cuprinsul acoladelor, de la probleme<br />
de teorie la teoreticieni scriitori, de la scriitori români<br />
americanizaţi la scriitori americani, despre<br />
„complexe” şi savante contribuţii profesorale româneşti<br />
pe teritoriul american, despre tentaţia concretului şi oraşul<br />
ca pretext literar; sau în partea a doua, despre ochiul<br />
pătrunzător şi uimit al scriitorului şi ziaristului Marian<br />
Barbu, care a văzut multe şi a înţeles mult. „Timp de<br />
aproape cinci luni de zile, spune el, am poposit în trei<br />
state americane: Illinois, Winsconsin, Indiana, având<br />
«bursă de familie» la Chicago şi în zonele adiacente<br />
acestui megapolis.” (Despre cărţi americane, op. cit.,<br />
p. 334). Dar important este drumul de la cultură la experienţă,<br />
calea de la reflecţie la impresie şi percepţie.<br />
America i se pare „spaţiu privat al mediului acvatic pe<br />
care cele două oceane, Atlantic şi Pacific, l-au ridicat în<br />
timp, drept buclă cosmică pentru odihnă şi admiraţie”.<br />
Pământul dintre două oceane, op. cit. p. 340). Oricum,<br />
coliziunea din structura sufletească nu se vindecă,<br />
se petrece doar o atingere anteică a existenţei. Reflecţia,<br />
în primă instanţă, cedează din prerogativele sale în<br />
favoarea experienţei. Principiul atât de drag profesorului,<br />
preluat de la eminescologul George Munteanu,<br />
văzând şi făcând, se încarcă de substanţă şi-i devine<br />
un mobil important în actul de creaţie. Marian Barbu,<br />
ieşit din sine datorită coliziunii, se reîntoarce în sine, păşind<br />
printre cele două falii, cu o mână atingând realitatea<br />
nemijlocită, iar cu cealaltă, indicând imaginea<br />
realităţii. Şi astfel înaintează, ca printre oglinzi. Oglinzile<br />
din Chicago (Ed. Sitech, Craiova, 2006) constituie,<br />
de altfel, cartea ce se naşte ca să dea seamă despre<br />
acest itinerar, carte sub titlul căruia autorul notează,<br />
luându-şi o marjă de siguranţă: „ <strong>–</strong> aproape poeme <strong>–</strong><br />
(interpretări libere după realităţi americane)”.<br />
Intermezzo 2. Marian Barbu se apleacă în sine şi<br />
declanşează, dacă nu o revoltă, fiindcă el nu şi-a luat<br />
ochii de la stelele fixe ale culturii, cel puţin un set de<br />
contestaţii. Importante pentru fiinţa poeziei. Mai întâi,<br />
împotriva propriei sale poezii scrisă la vârsta „artistului<br />
la tinereţe”, când lumea este privită în categoriile Idealelor<br />
şi a substanţei evanescente, iar poezia ca fiind un<br />
dulce şi ireal joc de imagini. În genere, această poezie<br />
acoperă lumea şi o „înfrumuseţează” cu metaforizări cât<br />
mai spectaculoase, crezându-se că-i adaugă sens. Dar<br />
ele nu duc nicăieri, cel mult, încântă gândul (ca părere)<br />
ce nu trece de clipirea ochiului. Apoi, şi a creaţiilor de -<br />
substanţializate, neridicate la fiinţă, într-o lume alienată,<br />
multiplu alienată <strong>–</strong> dar acest aspect nu-l vom decela aici<br />
şi acum. Şi în fine, ca o deschidere a artistului reflexiv<br />
căutând, cu instrumente pe măsură, noi „orizonturi” şi<br />
cadre topologice poeziei (poate chiar în înţelesul vechi),<br />
în vederea schimbărilor proprii din procesul „individuaţiei”<br />
creatorului şi a creaţiei. Iar drept consecinţă, apariţia<br />
unei atitudini în contextul dat. Pentru cine o percepe.<br />
Contestaţia sa nu este singulară, de-ar fi să privim<br />
numai în istoria poeziei noastre, de la luciditatea eminesciană<br />
din Epigonii (ori celebra epistolă a poetului<br />
trimisă din Viena la 6 februarie 1871 lui Iacob Negruzzi,<br />
directorul „Convorbirilor literare” de la Iaşi, de definire a<br />
epocii în vederea proiectului romanesc Naturi Catilinare,<br />
cu determinări la diferite niveluri ontologice în planul<br />
artei şi al societăţii) până la „monoloagele” lui<br />
Philippide, viziunile într-un dincolo ale lui Mircea Ciobanu<br />
din Patimile şi descripţiile într-un aparent dincoace<br />
ale lui Marin Sorescu din La lilieci, sau<br />
atitudinea lui A.E. Baconsky, din Declinul metaforei<br />
(1961) şi Poeţi şi poezie (1963). Fireşte, referitor la<br />
prima situaţie, linia descărcării de metaforizare înso-<br />
50 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO