OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
eseu<br />
Dumitru Velea<br />
MARIAN BARBU ŞI POEZIA ANALITICĂ<br />
1. Marian Barbu, critic literar prin excelenţă, atât prin<br />
independenţa interioară, cât şi prin imparţialitatea exterioară<br />
a aserţiunilor estetice, constată la 65 de ani <strong>–</strong><br />
cum scrie în prefaţa Autoportret cu irizări târzii a cărţii<br />
de poeme, <strong>Pro</strong>vizii de soare (Ed. Scrisul Românesc,<br />
Craiova, 2004) <strong>–</strong> că a „abandonat inexplicabil drumul<br />
spre poezie. El începuse <strong>–</strong> zice <strong>–</strong> din timpul facultăţii<br />
bucureştene (1959-1964), dar a fost repede dislocat, ba<br />
de ziarist, ba de criticul şi istoricul literar, de prozator şi<br />
înlăturat, dacă nu pus la colţ, de <strong>Pro</strong>fesor, obligat să-şi<br />
onoreze catedra, în faţa elevilor şi studenţilor”. Se ştie<br />
că un critic, după exigenţa lui Călinescu, trebuie să rateze<br />
cât mai multe genuri literare, dar nici nu trebuie să<br />
fie cizmar, după spusa bătrânului Hegel referindu-se la<br />
estetician, ca să ştie unde-l strânge cizma. Marian<br />
Barbu poartă dimensiunea poematicului în structura<br />
făptuirilor sale, fie ale prozei, fie ale reflecţiei critice, în<br />
pofida despărţirilor de gen, ce par şi se doresc radicale.<br />
Ea îi stă retrasă într-un orizont privilegiat, din străfundurile<br />
psihismului, de unde dă semne şi participă prin<br />
determinări la conexiuni din zona intelectului şi a reflexiei<br />
dintre subiect şi obiect, cu instituiri şi clarificări analitice<br />
şi sintetice. Alături de aceste „semne”, deseori<br />
dimensiunea poematicului s-a manifestat la suprafaţă,<br />
dar din rigoare critică (şi pudoare), Marian Barbu i-a pus<br />
şi i-a ţinut „rezultatele” prea mult timp în spatele „uşii<br />
secrete” a creaţiei sale. O primă izbucnire, deschidere<br />
a uşii, are loc la patruzeci de ani, când „eliberează” un<br />
ciclu de zece poeme, sub titlul Septembrie, fată tătară,<br />
şi-l trimite la Editura Albatros, unde trece concursul şi<br />
apare, alături de poeziile altor 19 autori, în Caietul debutanţilor,<br />
în 1979. Câteva fulguraţii, ca semne de<br />
identificare (greu de stabilit la atâţia alţii), lasă Nicolae<br />
Manolescu (ce observă că autorul „forţează analogiile”),<br />
Eugen Barbu şi Voicu Bugariu (ultimul, cu o intuiţie de<br />
relevanţă, îi încadrează demersul liric „în categoria poeziei<br />
de refuz intelectual al emoţiei”). Totuşi, Marian<br />
Barbu nu se decide să iasă în „arenă”. Poate şi presiunea<br />
ideologică, devenită sufocantă poeziei până în ’89,<br />
şi derapajul spre poezia priapică, generalizat de după,<br />
l-au determinat să-şi ţină „linia poeziei (...) mereu ascunsă”,<br />
cum zice în prefaţa amintită, încât „arhiva lirică”<br />
să-i sporească la nouă volume. Abia la 65 de ani se hotărăşte<br />
să extragă un eşantion din aceste volume, publicându-l<br />
sub titlul explicit, ca o propoziţie<br />
analitic+adevărată, <strong>Pro</strong>vizii de soare. Se pare însă că<br />
această reţinere este condiţionată şi de convingerea autorului<br />
că: „poem citabil, indiferent de tectonica din pagină,<br />
este numai acela care produce coerenţă în viziune<br />
şi propune o sintaxă multifuncţională”, cu exigenţa:<br />
„Starea naturală a poemului de referinţă trebuie să izbucnească<br />
dintr-o idee, dacă nu originală, obligatoriu,<br />
însă, autentică. Verbele la diatezele reflexivă şi pasivă<br />
se cuvine să viziteze in nuce spiritul poetic”.<br />
„Eşantionul” <strong>Pro</strong>vizii de soare este format din 151<br />
de poeme, aşezate alfabetic după titlu, extrase, probabil,<br />
din toate cele nouă volume, dar cu siguranţă după<br />
convingerea şi exigenţa autorului. Primul termen al titlu -<br />
lui le precizează identitatea şi funcţia, iar al doilea, conţinutul<br />
şi calitatea. Ele par vitraliul unui edificiu de<br />
cultură, unde lumina din afară trece filtrată în interior,<br />
după formele şi culorile fiecărei părţi de cristal întâmpinate.<br />
Numai că aceste părţi, smulse din alte întreguri,<br />
ca să dea forme cu sens şi semnificaţie, trebuie ele însele<br />
să fie purtătoare ale acestora, adică partea să dea<br />
seamă despre întreg. Greu de presupus. Marian Barbu<br />
solicită poemului să genereze „coerenţă în viziune” şi<br />
să aibă o „sintaxă funcţională”. Primul termen poartă<br />
asupra efectului necesar, al doilea, asupra unei cauze<br />
formale. Determinarea lor ţine de contextul cultural, fenomenologic<br />
şi structuralist, şi de exigenţa creatorului,<br />
nutrită din atâtea „lecţii” şi „poetici” întâlnite şi predate<br />
ca dascăl. Dintre acestea, referindu-ne doar la spaţiul<br />
românesc, se luminează, la un capăt, cea barbiană, iar<br />
la celălalt, cea soresciană <strong>–</strong> după cum accentul se<br />
mută de pe cuvânt pe existenţă. (Despre amândoi<br />
poeţi, Marian Barbu a scris câte o carte: Simbolistica<br />
poeziei lui Ion Barbu, Ed. Spirit Românesc, Craiova,<br />
1997, şi La Lilieci şase cărţi în căutarea lui Marin Sorescu,<br />
Ed. Sitech, Craiova, 2009). Şi dacă întârziem<br />
mai mult în acest edificiu, exprimându-ne în continuare<br />
ornat, se observă că formele din vitraliu filtrează mereu<br />
altfel lumina, în funcţie de etapele şi intensitatea ei.<br />
Poemele vin de pe un traseu de cel puţin patru decenii!<br />
O infuzie de substanţă livrescă se surprinde în faldurile<br />
lor, uneori bine ascunsă, alteori expusă la vedere, dar<br />
din fiecare răzbate, prin reflex, ecoul unei faze a subiectivităţii<br />
autorului din procesul de realizare a individuaţiei.<br />
Sub primul aspect, poemele sunt construcţii bine<br />
chibzuite şi îndelung şlefuite, parcă la „şcoala maeştrilor”(unele<br />
poartă semnul „maestrului” aşezat sub titlu:<br />
Cuvântul <strong>–</strong> sărbătoarea poeţilor (după o idee de Al.<br />
Philippide), Geometrul de la Păltiniş barbiană, Sâmburele<br />
personal barbiană, În viaţa muntelui călinesciană,<br />
Picătură de primăvară bacoviană, S-a revărsat<br />
argheziană, Secerat blagiană; altele prin dedicaţie: Nu<br />
ne-am nuntit lui Cezar Baltag, Vânat lui Vl. Streinu,<br />
Marmură zeiască admirând statuia zeiţei Venus din<br />
Milo, Zaruri lui V.G. Paleolog; şi în cele mai multe, prin<br />
trimiterile expres culturale). Poetul se simte solidar „cu<br />
toţi acei / Ce sapă-n cuvinte ca într-un stei”, despăr-<br />
48 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO