OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
eseu<br />
Dar dacă autorii mai sus amintiţi cunoşteau „de acestea<br />
dinainte”, cum decriptăm acum mesajul lui Pavel din<br />
prima epistolă: „Te îndemn stăruitor înaintea lui<br />
Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi<br />
ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte,<br />
nefăcând nimic cu părtinire” (Epistola Întâi a lui Pavel<br />
către Timotei cap.5 v. 21). Am făcut aşadar un salt, o incursiune,<br />
nu dincolo <strong>–</strong> nici dincoace, ci „înlăuntrul sufletului”.<br />
Cartea de poezie e scrisă pe mai multe planuri<br />
suprarealiste. Un prim plan ireal: „cei prinşi, omuleţi cu<br />
pelerine, lucitori, / care produceau culoare / gălbuie: din<br />
/ frunze de măr pădureţ”, combinat cu un plan real:<br />
„Când alaiul pornise cu muzică de la casa mirelui spre<br />
/ casa naşilor: tot acum / dispărând, aşa cum apăruseră,<br />
omuleţii gălbui, lucitori, / înainte de a putea fi distinşi /<br />
limpede la figură”, iar concluzia, după ce tragem linie şi<br />
ne punem firesc întrebarea: „Nu ştie nimeni ce să mai<br />
creadă”, concluzia vine sub forma unei mari nedumeriri:<br />
„Şi / când te gândeşti că tot acest derizoriu grup de<br />
luciri / cereşti / o fi datând de dinaintea pământului...”.<br />
Că nu vrem vise, vrem realitate Dar cine să tulbure ordinea<br />
pusă de noi „Toţi spun că văd lucrurile din cer,<br />
dar au rădăcini: unii / vin de la începuturile visului. Par<br />
ireali, dar sunt reali” (celui plin). „În altă viaţă” e poemul<br />
unor întrebări care ne probează de ce Liviu Ioan Stoiciu<br />
pare, spiritual vorbind, reîncarnat din lumea fiinţelor<br />
imor talizate pe pânza acelor tablouri aproape groteşti<br />
ale unui pictor de geniu ca Gaugain: („...De unde ai /<br />
reapărut Din care strat spiritual / sedimentat”), şi nu foloseşte<br />
emblema corbului din dorinţa de a se fi apărat<br />
în poezie de un Edgar Allan Poe sau un Franz Kafka<br />
metamorfozat în orice gânganie posibilă. „Poate m-ai<br />
chemat Ai bătut în geam Nu / am auzit bine... Mă uit<br />
înlăuntrul meu. Am senzaţia de întreg”. Iată de ce spuneam,<br />
în primele note ale acestor însemnări, că acele<br />
ficţiuni sunt însăşi cheia a tot feluri de întâmplări „de<br />
materii rupte, împrăştiate, din câmpul tău energetic...”<br />
<strong>–</strong> cum îi place să le definească: de fapt simboluri şi<br />
oglinzi ale poetului. Intri şi ieşi <strong>–</strong> dintr-o dimensiune în<br />
alta <strong>–</strong> în poezia lui LIS „acolo, înlăuntrul tău, în propriul<br />
sine” ca prin „porţile hotarului tău”. Simţi cum le treci<br />
pragul, cum se închid după tine pentru a-ţi subordona<br />
închipuirile şi poate chiar raţiunea de a gândi, pentru că<br />
„te prind acolo”: „Stai în pragul porţilor hotarului tău, lipită<br />
/ cu faţa de trunchiul / unuia dintre arborii care te<br />
încarcă, şi priveşti în gol”. O carte e o oglindă în care<br />
cauţi să ghiceşti fizionomia autorului. Iar criticul e un<br />
hăitaş: goneşte, ţipă, se agită în luminiş, dar nu ucide.<br />
Liviu Ioan Stoiciu e cel peste care „a nins cu hârtie de<br />
scris toată noaptea”, atunci când a scris această carte.<br />
Poezia sa are tangenţe cu pictura şi tabloul suprarealist<br />
al filmului gândit de Hitchcock. Mesajele cifrate şi recepţionate<br />
din necunoscut „din cine mai ştie ce dimensiune”,<br />
ne dau senzaţia supărătoare că am uitat ceva.<br />
Te întorci şi priveşti ca dinaintea unui „text în oglindă”<br />
pentru lămurirea acelui gând prins prizonier într-un labirint<br />
tare încâlcit. Dar „când întorci capul, nu e nimeni”.<br />
Şi întotdeauna în spatele acesteia pâlpâie câte ceva.<br />
Beatrice Adriana Balgiu<br />
SCRIITORI, CREATIVITATE, EBRIETATE<br />
„Cine bea vin, bea geniu.”<br />
(Baudelaire)<br />
Există o influenţă a alcoolului asupra creaţiei De ce<br />
poeţii, scriitorii, în genere, sunt mai mari consumatori<br />
de alcool comparativ cu alte categorii Lumea boemă<br />
a literelor are o predispoziţie spre consumul de alcool<br />
Tema relaţiei dintre creaţie şi posibilul ei stimulent,<br />
alcoolul, este veche. O întâlnim în templul din Delphi<br />
unde lângă statuia de aur a lui Apollo, zeul formei, al<br />
sensibilităţii, poeziei şi al artelor frumoase, există o gravură<br />
a lui Dyonissos (reprezentat mai târziu ca Bachus),<br />
zeul intoxicaţiei, extazului şi al intuiţiei. O găsim şi pe<br />
basoreliefurile descoperite la Tomis (1) datate din prima<br />
jumătate a secolului III în care multe din monumentele<br />
epigrafice înfăţişează sărbătorile date în cinstea lui Dyonissos/Bachus<br />
în cetăţile vest pontice, ca prilej de manifestare<br />
a aptitudinilor artistice în concursuri muzicale<br />
şi de dramă. Mai multe informaţii pe tema relaţionării<br />
dintre creaţia artistică şi viţa-de-vie, la daci, găsim în<br />
cartea lui Andrei Oişteanu publicată recent la Polirom,<br />
Narcotice în cultura română (2010).<br />
În literatura filosofică, unitatea celor două zeităţi este<br />
abordată de Nietzsche (3) care expune sinteza dintre<br />
principiul Dionisiac al exuberanţei şi principiul Apolonian<br />
al structurii şi ordinii care funcţionează sincronizat în<br />
timpul producţiei creative. Formulările lui Nietzsche asupra<br />
celor două principii ne duc cu gândul la termenii de<br />
procese primare şi secundare elaborate de psihanaliză,<br />
în care primar reprezintă originalul, nonconvenţionalul<br />
bazat pe instinct şi inconştient, în timp ce secundar este<br />
asociat cu logic, analitic, convenţional şi conştient. Cele<br />
două noţiuni de primar şi secundar au fost asociate şi<br />
cu relaţia ordine/dezordine corespunzătoare într-un fel<br />
46 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO