OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

PRO
SAECULUM 5-6/2011
eseu
– pentru a desemna şi alte fructe sau legume cu care
se asemăna într-o oarecare măsură („pomme-de-terre”
pentru „cartof” în limba franceză, sau „love-apple” în
limba engleză pentru „tomată”).
Cultura occidentală a păstrat trei semnificaţii majore
din textul biblic al căderii omului, interpretat ca având
legătură cu mărul: cunoaştere, nemurire şi dorinţă.
Acestea sunt reductibile la dorinţa care-l determină pe
om să încalce restricţiile divine şi se regăsesc în multiple
scenarii narative din marile mitologii ale lumii. Îndeplinirea
aspiraţiilor se izbeşte întotdeauna de piedici
care nu pot fi depăşite fără repercusiuni majore legate
de destinul omenesc. Excederea limitelor spirituale nu
se poate înfăptui decât prin sacrificii şi pe baza unor însuşiri
deosebite: pentru a dobândi calităţi spirituale şi
magice, Odin s-a autosupus unor experienţe ascetice
dure, rămânând atârnat de ramurile arborelui Yggdrassill
şi şi-a sacrificat un ochi; un proces asemănător se
petrece cu Buddha, care, înainte de a se aşeza sub Arborele
Trezirii, îşi asumă o perioadă de austeritate. Limitele
existenţiale şi prelungirea vieţii nu pot fi obţinute
decât de fiinţe cu atribute supraumane şi prin săvârşirea
unor fapte pe care un om obişnuit nu le poate îndeplini,
dar cel mai semnificativ aspect este acela că aceste încercări
influenţează destinul şi natura umană în cel mai
înalt grad. Aceasta este semnificaţia care transpare din
periplul cuceririi merelor din grădina Hesperidelor, pentru
care Heracles este nevoit să poarte temporar povara
lui Atlas, să coboare în imperiul întunecat al lui Hades,
iar, odată reîntors pe pământ, este transformat în constelaţie.
Dar cea mai gravă semnificaţie ce transpare
din mitologii este cea care decurge din scăparea de sub
control a impulsurilor erotice, pentru că acestea stau la
baza satisfacerii aspiraţiei supreme: prelungirea vieţii,
accederea la nemurire. Astfel, încălcarea interdicţiilor
de ordin divin asupra relaţiilor sexuale între muritori şi
nemuritori, şi a normelor de comportament social ce
condamnă legăturile în afara căsătoriei, duce la bulversarea
ordinii sociale, universale şi divine, un fir care se
destramă din nodul unei intrigi ce îşi are obârşia în decizia
lui Paris de a o alege pe zeiţa dragostei drept destinatară
a mărului „celei mai frumoase”. Afrodita, la
rândul ei, nu poate scăpa de „blestem”, trecând peste
legea divină şi îndrăgostindu-se de un muritor, fenomen
care apare şi în Biblie în episodul nefilimilor – un fel de
titani născuţi din uniunea „Fiilor lui Dumnezeu” – cu muritoare
4 .
Modificând perspectiva celor trei concepte din interpretarea
mito-simbolică a lui Jacques Brosse, se observă
că fiecare poate constitui aspectul celorlalte.
Dorinţa sexuală este activată de instinctul de reproducere,
care la rândul lui reprezintă aspiraţia de prelungire
a vieţii, cu alte cuvinte – de nemurire. Pierderea inocenţei
prin iniţiere erotică este un mod de cunoaştere a celuilalt,
dar şi actul prin care, în tradiţia creştină, s-a
produs o „falie” morală care a dus la trecerea omului din
lumea paradisiacă în cea pământeană, reală, sau o involuţie
din plan spiritual în „materia carnală”. Se obţine,
astfel, o viziune a simbolisticii mărului prin prisma iniţierii,
a dobândirii cunoaşterii – cu consecinţe radicale asupra
condiţiei umane – metamorfozarea fizică şi spirituală,
în plan mitic şi în plan real.
În această accepţiune, mărul se intersectează cu
trandafirul, un alt receptacul universal de simboluri. În
mitologia hindusă, cele două simboluri fac parte din
aceeaşi imagine arhetipală a arborelui iluminării, considerat
şi unul din principalii arbori cosmici hinduşi,
G’ambu – „mărul-trandafir”, arborele sub care Siddharta
a cunoscut pentru prima oară iluminarea în copilărie.
Acest arbore există în realitate, iar denumirea provine
de la fructul său (Eugenia jambolana Lamk) care seamănă
cu un măr mai mic, de culoare gălbuie, al cărui
gust pare la început insipid, dar mai apoi răspândeşte
în gură o savoare de trandafir 5 .
Numărul cinci reprezintă echilibrul în multe sisteme
simbolice iniţiatice. În concepţia pitagoreicilor, pentagrama
este o reprezentare a cunoaşterii – una din
cheile Ştiinţei celei Mari – care deschide calea către
taine. Filosofiile oculte au identificat această imagine în
configuraţia interiorului fructului de măr format din alveole
cu sâmburi dispuse în cinci colţuri. Din nou, coincidenţe
lingvistice tulburătoare vin să adâncească
misterul simbolic al mărului: expresiei „a mânca un măr”
i se atribuie sensul de „cunoaştere a răului” 6 ; în acelaşi
timp, în limba franceză expresia „croquer la pomme”
desemnează plastic consumarea actului sexual, cu o
conotaţie ironic-negativă, închizând astfel cercul semnificaţiilor
spre „cunoaşterea interzisă”. Pe de altă parte,
trandafirul (trandafirul sălbatic care are cinci petale, sau
multiplu de cinci la trandafirul cultivat) pare să-şi fi adjudecat
în totalitate partea luminoasă a simbolisticii
creştine – prin asocierea cu sângele lui Cristos– fie sub
formă de picături, ajuns în potirul sacru (Graalul), fie
reprezentând rănile, sau prin „Trandafirul mistic” din litaniile
creştine – simbol al fecioarei. De asemenea, emblema
rosicrucienilor imaginează crucea cu cinci
trandafiri – unul în centru şi ceilalţi pe fiecare braţ. Trandafirul
din centrul crucii reprezintă inima lui Cristos –
Sfânta Inimă 7 .
În triada simbolică măr-păcat-femeie, jocul de lumini
şi umbre porneşte de la aspectele figurative ale fructului
(rotunjime, culoare, frăgezime), sugerând caracteristici
ale trupului feminin. În mentalul tradiţional, mărul face
pereche cu bradul – simbolul masculin în obiceiul pomului
de nuntă. Mai mult, uneori simbolizarea în acest
mod a mărului poate fi reperată şi la nivel lingvistic: etnologul
Ioan Viorel Boldureanu semnalează o formă de
feminin a substantivului care desemna fructul mărului
la vechii bănăţeni – „mară” – care aminteşte de genul
din limba latină 8 . Imagistic, estetic, formal, fructul sugerează
sânul feminin – obiect al dorinţei masculine –, iar
gestul biblic al oferirii mărului de către Eva reverberează
în simbolistica gesticii erotice, unde dăruirea unui măr
sugerează preferinţa afectivă pentru o persoană, idee
reprezentată şi în narativul fantastic prin alegerea mirelui
prin lovirea cu un măr 9 .
Una dintre temele preferate ale creştinismului este
asocierea femeii cu păcatul. În trecut, când dominaţia
masculină se sprijinea şi pe rolul determinant pe care
acesta îl avea în desfăşurarea vieţii social-economice,
39