OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

More documents

Recommendations

Info

eseu Jeana Morărescu POEZIA LUI ION COCORA ÎNTRE TRAGIC ŞI ELEGIAC 1 După revenirea sa – în forţă s-ar putea spune – în 2003, în câmpul public al poeziei (după o pauză de aproape două decenii), productivitatea lirică a poetului de origine clujean, azi bucureştean, Ion Cocora – se arată în continuare efervescentă. Anul 2003 îi înregistra volumul Ar mai fi de trăit (Edit. Vinea). Anul următor înscria Odă caligrafului sau ficţiunile poetului la maturitate (Edit. Palimpsest), iar în 2007 apărea Va fi o fugă (Edit. Palimpsest). În aceste ultime volume poetul era şi nu mai era acelaşi din cele cinci anterioare, care-l lansaseră în anii ’70. Era acelaşi în măsura în care putea concepe într-o coerenţă insolită, foarte personală, tonul confesiv cu o miză profundă, de un manierism estetic special ca o retracţie proteguitoare în „mască”; un manierism perforat însă de tuşa uşor suprarealistă ce mărturisea participaţia inclusivă a subconştientului poetic în geneza expresiei lirice. Ceea ce îl despărţea de prima fază a poeziei sale era „cotitura semantică” acordată cu experienţa de viaţă a maturităţii, dar şi a orizontului experenţial al intrării într-o „vârstă a senectuţii”. Extazul imnic şi jubilaţia confesiunii erau în proces de stingere, tonalitatea trecea tot mai pronunţat în registrul neliniştii existenţiale ce inducea spectrul „finalului”, al stingerii definitive. Raportul cu fericirea devenea unul de melancolică evocare şi melancolică întârziere în trăirea şi retrăirea uneia dintre arterele fundamentale ale liricii „cocoriene”: erotica (acaparatoare şi devastatoare) a senzualului. (Tema sexualităţii rămâne de la început până la sfârşit, în poezia lui Cocora, una dintre axele ei funciare, ontologizate ca o justificare a vieţii: o temă tratată în zona senzualului – în care supremaţia glorificantă aparţine, pentru sensibilitatea poetului, femeii şi nu bărbatului. Femeia, indiferent cine ar fi ea: iubită pură, amantă sau „curvă”, e adorată arhetipal, cu o devoţiune aproape sacrală). Volumul pe care-l comentez în articolul de faţă, în urma lecturii lui în manuscris, se află, în momentul în care elaborez acest material, sub tipar la aceeaşi editură (Palimpsest ) – şi poartă titlul Într-o elegie cu obloanele trase. Un titlu pe care conţinutul său ni-l va dezvălui, însă, şi ca frondeur. Poetica acestui volum pare să sintetizeze întreaga producţie lirică de până acum a poeziei lui Ion Cocora – în care – în sinteza „confesiune-manierism-reminiscenţă suprarealistă”, mai intră şi o predispoziţie textualistă, oarecum precoce, 1 Ion Cocora, Într-o elegie cu obloanele trase, volum în curs de apariţie la Editura Palimpsest din Bucureşti. prin percepţia actului scriptural şi a produsului său: poemul – ca spaţiu existenţial intermediant ce se confundă, cel mai adesea, cu spaţiul existenţial natural (exterior sau interior). Frisonul existenţial translează fără frontiere în poezia lui Ion Cocora între real şi captarea realului în universul lui scriptural, când poezia, poemul, se ia pe sine ca obiect al interceptării lirice. Acest aspect devine foarte pronunţat în această ultimă, până acum, carte, ce adună toate obsesiile poetului din desfăşurătorul experienţei sale existenţiale. Stilistic, le convoacă într-un discurs poetic ceva mai coagulat în jurul unui centru-idee al fiecărei poezii – prin comparaţie cu discursul poetic din cărţile primei faze, foarte destructurat, cu aparenţă fracturată din pricina avalanşei imaginative a asocierilor, ce-l întreţineau de pe poziţia unui act de trăire aflat în plină, necenzurată fervoare între nuditatea lui şi re-crearea, prin interfaţa sa textualistă (de conştiinţă poetizantă), în propria lui teatralizare. Poezia lui Ion Cocora rămâne însă, în continuare, în dispoziţia ei interioară, în mecanismul ei generator, la punctul de trecere (punct ambivalent, în acelaşi timp seducător şi deconcertant) dintre trăirea lirică directă şi trăirea autoteatralizată a celei dintâi, prin re-bifarea sa conştientizată ca „poem” cu viaţă interioară proprie. Interogaţia, care va persista în întreaga operă a acestui poet paradoxal, va fi aceasta: Eul său creator a optat pentru confruntarea directă cu Viaţa şi cu registrele acesteia, întinse între vitalitate, anxietate şi tragism – ori pentru confruntarea cu Poezia, care devine, ca „oglindă”, o „scenă de reprezentare a Vieţii” Se pare că ego-ul său, entitatea sa individuală nu a putut opera în ea însuşi actul optativ – spre deosebire de poeţii purtextualişti, ce-i vor urma în ordinea istoriei literare – pentru care obiectul investigării lirice e în exclusivitate poezia ca scriitură, ca univers al „măştii” actului vital, ca univers al textului autonom. Într-o elegie cu obloanele trase e cartea unei tristeţi concluzive asupra nedreptei întemeieri a existenţei umane, al cărei capital ontologic, cândva frisonant, e supus degradării şi perspectivei expiatorii – aşa cum timpul însuşi – timpul istoric, obiectiv, îşi scoate la suprafaţă metamorfozele ca pe acte degradante, perimante, invitând poezia şi pe poet la melancolizare. Există şi sarcasm în fişa melancolică – elegiacă – a noii poezii cocoriene. Dar tocmai această „edulcorare” prin rechemarea în conştiinţă a extazului poetic – fie el şi al actului de trăire a deprimării, anxietăţii, fricii, revoltei de tip „cioranian” împotriva „Creatorului” Lumii, decardinalizării de sens a vieţii – va face ca viza tragică a lucruri- 36 SAECULUM 5-6/2011 PRO
lor pe care poetul e clar că vrea s-o invoce în discursul său, să nu-şi depăşească aria confesivului psihologic printr-o viziune pe care am fi vrut-o lărgită ontologic, a unui tragic metafizic fondat. O viziune spre care poetul ne invită, în fapt, odată cu primul vers al poeziei ce deschide volumul (Ceva străin): Ceva străin e sufletul pe acest pământ. Dar – precum atestă însuşi corpusul poeziei în cauză, concentraţia premisei se va „deşira” într-un evantai de aspecte ce nu depăşesc subiectivul melancolizat: de ce nu vine nici un semnal de la femeia iubită / de ce nu sunt în durerea mea mută / o potcoavă pe copita unui cal / dar unde sunt caii aceia cu potcoave pe copită / cine să depună mărturie că fierarul satului moş rouă / a existat cu adevărat / greu pentru tine poate să te ţii departe / de ce nu foloseşte. Se poate spune că poetul trăieşte în durerea reală a timpului perisabil, dar vaierul lui nu-i încă tragic: Cum le schimbă bătrâneţea pe toate / valea delirului nu mă mai scoate din minţi (valea delirului: conotaţie anti-pornografică folosită în volumele anterioare pentru organul sexual în orgasm al femeii) despre berze şi fardul tău nu se mai ştie nimic / memoria nu mai e acum decât un muşuroi / din care cârtiţele s-au ridicat în stoluri / cu indiferenţa morţilor ce părăsesc frigiderul / nu o mai trezesc din amorţire cu nici o cravaşă / nu-mi mai aduce dinainte nici măcar gardul / pe care să-ţi scriu dedicaţia poemului / ca şi când te-aş îndemna să traversezi un râu / nu-ţi pot răspunde de ce mâinile mi se scurtează / de ce formele limbajului scad în greutate / de ce spectacolul ascuns al trupului tău noaptea / nu mai e decât o bâlbâială de cuvinte diforme. „Pivotul” acestei melancolii ţine totuşi de tragic: un tragic autentic, pe care poetul nu-l poate capta discursiv în concentraţia sa paradigmatică, pe care-l dispersează într-o fenomenologie descriptivistă subiectiv-psihologizată. Fişa tragică este Uitarea. Scriitura poetului e însă perversă în dispoziţia ei genetică, ce e una… trădătoare. Uneori acest aspect funciar e surprins de intuiţia poetică şi apoi denunţat: mă afund în imaginaţie cum paşii se afundă / în asfalt într-o zi caniculară de august / dispar dintr-o dată abstacţiunii şi afectuoşi / ochi de lup îmi adulmecă tandru copilăria // mă urmăresc dintre halucinaţii ca un sul / de palimpseste aşteptând să fie descifrate / mai înainte de a plesni nervii scribului / mai înainte de a i se fi răspândit faima miopiei // de-a lungul şi latul unor labirinturi aflate / încă subit teroarea spaimei de cuvinte / cătuşele înseşi sunt o invenţie a mea… Poetul se află aşadar sub teroarea propriilor labirinturi interioare, care – spre a fi exorcizate – trăiesc la rândul lor teroarea transferului în cuvinte! La baza lucrurilor, cu toată oboseala deznădăjduită a vârstei, rămâne invazia realului în simţuri: mi-e teamă că ochii mei din câte văd ar putea să se devore / mi-e teamă că urechile din câte aud ar putea să se devore / mi-e teamă că însăşi arta poeziei / ar putea să se abată asupra poetului şi să-l devore. Şi cu toate acestea, există şi o doză de „bovarism” în eul poetic cocorian, pe care, de asemenea, uneori îl surprinde şi îl denunţă: stau desnădăjduit pe un nimb de poem nescris / … // stau singur la liziera / dintre gâtul porumbelului şi gheara uliului / închipuin - PRO SAECULUM 5-6/2011 eseu du-mă cavalerul abia întors din cruciade… Imaginarul devine un Ou pervers, în care poetul îşi descrie viaţa ca şi când nu i-ar fi fost decât / un acvariu cu peşti ţipător coloraţi ce aşteaptă să înceapă / ploaia peste caseta în care furnicile nu-şi pot ascunde / solidaritatea cu starea nevrotică de pe şevaletul pictorului / şi se agită exasperate că simt în nări mirosul benzinăriei / din apropierea spitalului de boli nervoase / când locuieşti într-un ou pervers întreabă-te la timp / ce-i de făcut cu halucinaţia din capul furnicilor…, dar …într-un ou pervers fie că surâzi fie că plângi nu eşti / altceva decât măduva oaselor tale în groapa cu var. Imaginarul e subversiv, dar, la ora elegiei cu obloanele trase, realitatea bătrâneţii deprimante, aflată în competiţie cu natura poetului, pare să învingă: cum să uit că bătrâneţea nu se jupoaie / de pe trup ca blana de iepure, nu se oferă acostări pe niciun chei unde / pântecul cocotelor să-şi primească bastardul / înapoi nimicul înainte nimicul / între nimic şi nimic exaltarea nimicului / dulceaţa pulpelor tale şi sângele ce flecăreşte vrute şi nevrute Sau: De-a curmezişul tău se coc merele, cireşele strugurii / de-a latul tău se exersează geniul misogin al urzicii / de-a înaltul tău pisica miaună miaună miaună / de-a lungul tău şoriceii joacă popice / de-a curmezişul de-a înaltul de-a latul de-a lungul / eu citesc poeme pe care nu le-a scris nimeni / de-a lungul de-a latul de-a curmezişul de-a înaltul / mâna mea ce-atât te-a căutat şi dorit să te atingă / acum e un ciot sângele gâlgâind cândva în ea / e un alfabet părăsit de cuvinte o ciornă a vidului. La judecarea acestei realităţi „imanente” este chemat însă un vinovat unic, Dumnezeu. E o fază a poeziei în care creatorul îşi va tranşa net postura sa iconoclastă incipientă din precedentele trei volume: ce crede Dumnezeu despre supuşii săi / când vede că de la o zi la alta / îi părăseşte bucuria vieţii / tace atotputernicul ca un politician versat / îşi mângâie firele de păr din barbă / şi blestemă în gând vremurile de criză / resemnat că nu poate să le dăruiască / nici măcar un felinar care să-i ajute / să străbată întunericul ce-i desparte de el. „Antropomorfizarea” Supremului viciază însă, la I. Cocora, poezia „revoltei metafizice”, micşorând această revoltă la scara pamfletului. În relaţia sa cu Dumnezeu, poetul uzează de reprezentarea apocrifă şi nu mai ajunge la o (proprie) reprezentare metafizică, ce-ar fi putut face din revolta sa o autentică „poezie luciferică”. Neputinţa de a ajunge la o intuiţie transcendentalizată e şi ea denunţată la modul pamfletar-dispreţuitor, ceea ce, cumva, coboară ideaţia poeziei la exemplul vulpii care declară „aguridă” strugurii pe care nu-i ajunge: Doamne umbrosule cum aş mai vrea să trag pielea / de pe trupul drogat al transcendenţei / să privesc prin ea ca prin sticlă / cu ochii cu degetele cu limba / să te văd cum vei putea suporta atâta transparenţă. E de remarcat că, asemenea lui Arghezi, poetul nu-şi poate închipui – precum un Nichita Stănescu – o revelare „transcendentală” decât intermediată de senzorii trupeşti. El a înlocuit intuirea metafizică, cu extazul trăirii întru actul poetic – ceea ce înseamnă un soi de onanism spiritual şi o deturnare de natură ontologică – 37
Page 1 and 2: Mircea Dinutz editorial OMUL NOU -
Page 3 and 4: ocheanul şi nici cu lupa vreo atit
Page 5 and 6: Irina Mavrodin încercare eseu măr
Page 7 and 8: PRO SAECULUM 5-6/2011 Bărci pe Nev
Page 9 and 10: Liviu Ioan Stoiciu Registrul LIS JU
Page 11 and 12: apoi va veni să se încălzească
Page 13 and 14: producă greşeli grave, cu conseci
Page 15 and 16: PRO „Am două existenţe, una la
Page 17 and 18: nele oficiale. În anul IV am luat
Page 19 and 20: altfel, aproape întreaga Dv. oper
Page 21 and 22: Rodica Lăzărescu aniversări „R
Page 23 and 24: ascultată o domnişoară pimpantă
Page 25 and 26: - Un inventar al vorbelor măcinate
Page 27 and 28: Constantin Călin linia dreaptă DE
Page 29 and 30: Deposedat de calitatea de a fi „s
Page 31 and 32: ancheta noastră SCRIITORII ÎNTRE
Page 33 and 34: mâncă ăi de scriu întră ei”,
Page 35: Florentin Popescu portrete în peni
Page 39 and 40: PRO SAECULUM 5-6/2011 eseu - pentru
Page 41 and 42: impuls capătă proporţii naţiona
Page 43 and 44: mente consumate. Şi că, văzute c
Page 45 and 46: lele noastre. Mulţi, astăzi, nu s
Page 47 and 48: şi cu funcţiile creierului. Creie
Page 49 and 50: ţindu-se de „Ceilalţi care vorb
Page 51 and 52: ţeşte poezia din prima ei clipă,
Page 53 and 54: Atunci când îl găsesc - cu condi
Page 55 and 56: éalul european; Oratoriul religiei
Page 57 and 58: PRO SAECULUM 5-6/2011 eseu fruntare
Page 59 and 60: Ionel Popa eseu GROAPA E NUMAI TRUP
Page 61 and 62: PRO SAECULUM 5-6/2011 eseu zadarnic
Page 63 and 64: husău, ai> şi râse uşor pe sub
Page 65 and 66: Lucian Vasile Bâgiu studiu ZIDARII
Page 67 and 68: efect este acceptul final, chiar ş
Page 69 and 70: artiştilor creatori după ce vor d
Page 71 and 72: unuia dintre ei, toţi scuipă scâ
Page 73 and 74: ului cu glas tare şi răspicat. O
Page 75 and 76: PRO Anya (nepoata artistului) d.Th.
Page 77 and 78: PRO SAECULUM 5-6/2011 Cupa care zi
Page 79 and 80: PRO SAECULUM 5-6/2011 risdicţia ei
Page 81 and 82: Iordan Datcu restituiri G.T. KIRILE
Page 83 and 84: sus, şi poate se vor tipări chiar
Page 85 and 86: şi ţi e pun ţie în braţe fă c
Page 87 and 88:
Ecce ecce Agnus Dei. Gura deschisă
Page 89 and 90:
George Badea scriitori din Suceava
Page 91 and 92:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Dublu autopor
Page 93 and 94:
de naşterea pruncului Vasile Alecs
Page 95 and 96:
Nicolae Cârlan scriitori din Sucea
Page 97 and 98:
mează, selectiv, asupra câtorva a
Page 99 and 100:
Iuliana Paloda-Popescu poesis Lumin
Page 101 and 102:
Rugă Nu trebuie să mă cunoşti c
Page 103 and 104:
Nicolae Sârbu poesis CONTESTAŢIE
Page 105 and 106:
Parcă anume gândit Să-i fie podo
Page 107 and 108:
clepsidra aşezată pe fragile pici
Page 109 and 110:
Mariana Zavati Gardner proză 5 MAR
Page 111 and 112:
Leon-Iosif Grapini proză DRAGOSTE
Page 113 and 114:
ea, dacă o voi găsi, voi fi acolo
Page 115 and 116:
de sens. Îi veni în minte scena d
Page 117 and 118:
Ion Gheorghe Pricop proză ÎN DRUM
Page 119 and 120:
cade prin toate părţile, adică m
Page 121 and 122:
- Tovarăşa, a ţipat el, ca şi c
Page 123 and 124:
meridiane ILF ŞI PETROV (Rusia) Il
Page 125 and 126:
Paul Kennedy 1 meridiane Steaua Eca
Page 127 and 128:
meridiane şi fâşâitul, scântei
Page 129 and 130:
Roger Slater Terzanelă Ai fost un
Page 131 and 132:
cu câtă pricepere, cu câtă art
Page 133 and 134:
Ana Dobre lector COMPLEXUL MITULUI,
Page 135 and 136:
ştiu ştiu că sunt el şi el este
Page 137 and 138:
ţele invizibile ale triumfului /
Page 139 and 140:
mă-ndrept, pentru a ajunge la conc
Page 141 and 142:
PRO SAECULUM 5-6/2011 ping se ştia
Page 143 and 144:
Mircea Dinutz lector AŞA A ÎNCEPU
Page 145 and 146:
Monica Grosu lector POEME SUB VISCO
Page 147 and 148:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Peisaj Km 20
Page 149 and 150:
1940, îşi dă licenţa cu Vraje
Page 151 and 152:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Vrancea liter
Page 153 and 154:
Vrancea literară HELMI I PARAJSËS
Page 155 and 156:
ticei Chine, aşa cum şi Shamballa
Page 157 and 158:
sesem, era doar secretara foarte am
Page 159 and 160:
ocul. Ba chiar, câte unul mai iste
Page 161 and 162:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Melancolie Vr
Page 163 and 164:
numai sub raport grafic. Mai consem
Page 165 and 166:
nu ştiu cum am ajuns acasă, în z
Page 167 and 168:
ale oamenilor şi cu chiotele celor
Page 169 and 170:
Oana Bogzaru Vrancea literară O Î
Page 171 and 172:
diat ce s-a deschis una, s-a închi
Page 173 and 174:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Vrancea liter
Page 175 and 176:
Radu Costea info-cultural REVISTA R
Page 177 and 178:
volta justificată îl iartă de mu
Page 179 and 180:
Lucian Vasile Bâgiu info-cultural
Page 181 and 182:
Eu sunt înapoi în Norvegia acum.
Page 183 and 184:
nără, o reprezintă un radio din
Page 185 and 186:
info-cultural Consiliul Judeţean D
Page 187 and 188:
info-cultural calului (elementul de
Page 189 and 190:
PRO SAECULUM 5-6/2011 Autoportret C
Page 191 and 192:
info-cultural şănţat şi molipsi
show all

OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?