OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
eseu<br />
Jeana Morărescu<br />
POEZIA LUI ION COCORA<br />
ÎNTRE TRAGIC ŞI ELEGIAC 1<br />
După revenirea sa <strong>–</strong> în forţă s-ar putea spune <strong>–</strong> în<br />
2003, în câmpul public al poeziei (după o pauză de<br />
aproape două decenii), productivitatea lirică a poetului<br />
de origine clujean, azi bucureştean, Ion Cocora <strong>–</strong> se<br />
arată în continuare efervescentă. Anul 2003 îi înregistra<br />
volumul Ar mai fi de trăit (Edit. Vinea). Anul următor înscria<br />
Odă caligrafului sau ficţiunile poetului la maturitate<br />
(Edit. Palimpsest), iar în 2007 apărea Va fi o fugă (Edit.<br />
Palimpsest). În aceste ultime volume poetul era şi nu<br />
mai era acelaşi din cele cinci anterioare, care-l lansaseră<br />
în anii ’70. Era acelaşi în măsura în care putea<br />
concepe într-o coerenţă insolită, foarte personală, tonul<br />
confesiv cu o miză profundă, de un manierism estetic<br />
special ca o retracţie proteguitoare în „mască”; un manierism<br />
perforat însă de tuşa uşor suprarealistă ce mărturisea<br />
participaţia inclusivă a subconştientului poetic în<br />
geneza expresiei lirice. Ceea ce îl despărţea de prima<br />
fază a poeziei sale era „cotitura semantică” acordată cu<br />
experienţa de viaţă a maturităţii, dar şi a orizontului experenţial<br />
al intrării într-o „vârstă a senectuţii”. Extazul<br />
imnic şi jubilaţia confesiunii erau în proces de stingere,<br />
tonalitatea trecea tot mai pronunţat în registrul neliniştii<br />
existenţiale ce inducea spectrul „finalului”, al stingerii<br />
definitive. Raportul cu fericirea devenea unul de melancolică<br />
evocare şi melancolică întârziere în trăirea şi retrăirea<br />
uneia dintre arterele fundamentale ale liricii<br />
„cocoriene”: erotica (acaparatoare şi devastatoare) a<br />
senzualului. (Tema sexualităţii rămâne de la început<br />
până la sfârşit, în poezia lui Cocora, una dintre axele ei<br />
funciare, ontologizate ca o justificare a vieţii: o temă tratată<br />
în zona senzualului <strong>–</strong> în care supremaţia glorificantă<br />
aparţine, pentru sensibilitatea poetului, femeii şi<br />
nu bărbatului.<br />
Femeia, indiferent cine ar fi ea: iubită pură, amantă<br />
sau „curvă”, e adorată arhetipal, cu o devoţiune<br />
aproape sacrală).<br />
Volumul pe care-l comentez în articolul de faţă, în<br />
urma lecturii lui în manuscris, se află, în momentul în<br />
care elaborez acest material, sub tipar la aceeaşi editură<br />
(Palimpsest ) <strong>–</strong> şi poartă titlul Într-o elegie cu obloanele<br />
trase. Un titlu pe care conţinutul său ni-l va<br />
dezvălui, însă, şi ca frondeur. Poetica acestui volum<br />
pare să sintetizeze întreaga producţie lirică de până<br />
acum a poeziei lui Ion Cocora <strong>–</strong> în care <strong>–</strong> în sinteza<br />
„confesiune-manierism-reminiscenţă suprarealistă”, mai<br />
intră şi o predispoziţie textualistă, oarecum precoce,<br />
1<br />
Ion Cocora, Într-o elegie cu obloanele trase, volum în curs<br />
de apariţie la Editura Palimpsest din Bucureşti.<br />
prin percepţia actului scriptural şi a produsului său: poemul<br />
<strong>–</strong> ca spaţiu existenţial intermediant ce se confundă,<br />
cel mai adesea, cu spaţiul existenţial natural (exterior<br />
sau interior). Frisonul existenţial translează fără frontiere<br />
în poezia lui Ion Cocora între real şi captarea realului<br />
în universul lui scriptural, când poezia, poemul, se<br />
ia pe sine ca obiect al interceptării lirice. Acest aspect<br />
devine foarte pronunţat în această ultimă, până acum,<br />
carte, ce adună toate obsesiile poetului din desfăşurătorul<br />
experienţei sale existenţiale. Stilistic, le convoacă<br />
într-un discurs poetic ceva mai coagulat în jurul unui<br />
centru-idee al fiecărei poezii <strong>–</strong> prin comparaţie cu discursul<br />
poetic din cărţile primei faze, foarte destructurat,<br />
cu aparenţă fracturată din pricina avalanşei imaginative<br />
a asocierilor, ce-l întreţineau de pe poziţia unui act de<br />
trăire aflat în plină, necenzurată fervoare între nuditatea<br />
lui şi re-crearea, prin interfaţa sa textualistă (de conştiinţă<br />
poetizantă), în propria lui teatralizare.<br />
Poezia lui Ion Cocora rămâne însă, în continuare, în<br />
dispoziţia ei interioară, în mecanismul ei generator, la<br />
punctul de trecere (punct ambivalent, în acelaşi timp seducător<br />
şi deconcertant) dintre trăirea lirică directă şi<br />
trăirea autoteatralizată a celei dintâi, prin re-bifarea sa<br />
conştientizată ca „poem” cu viaţă interioară proprie. Interogaţia,<br />
care va persista în întreaga operă a acestui<br />
poet paradoxal, va fi aceasta: Eul său creator a optat<br />
pentru confruntarea directă cu Viaţa şi cu registrele<br />
acesteia, întinse între vitalitate, anxietate şi tragism <strong>–</strong><br />
ori pentru confruntarea cu Poezia, care devine, ca<br />
„oglindă”, o „scenă de reprezentare a Vieţii” Se pare<br />
că ego-ul său, entitatea sa individuală nu a putut opera<br />
în ea însuşi actul optativ <strong>–</strong> spre deosebire de poeţii purtextualişti,<br />
ce-i vor urma în ordinea istoriei literare <strong>–</strong> pentru<br />
care obiectul investigării lirice e în exclusivitate<br />
poezia ca scriitură, ca univers al „măştii” actului vital, ca<br />
univers al textului autonom.<br />
Într-o elegie cu obloanele trase e cartea unei tristeţi<br />
concluzive asupra nedreptei întemeieri a existenţei<br />
umane, al cărei capital ontologic, cândva frisonant, e<br />
supus degradării şi perspectivei expiatorii <strong>–</strong> aşa cum<br />
timpul însuşi <strong>–</strong> timpul istoric, obiectiv, îşi scoate la suprafaţă<br />
metamorfozele ca pe acte degradante, perimante,<br />
invitând poezia şi pe poet la melancolizare.<br />
Există şi sarcasm în fişa melancolică <strong>–</strong> elegiacă <strong>–</strong> a noii<br />
poezii cocoriene. Dar tocmai această „edulcorare” prin<br />
rechemarea în conştiinţă a extazului poetic <strong>–</strong> fie el şi al<br />
actului de trăire a deprimării, anxietăţii, fricii, revoltei de<br />
tip „cioranian” împotriva „Creatorului” Lumii, decardinalizării<br />
de sens a vieţii <strong>–</strong> va face ca viza tragică a lucruri-<br />
36 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO