OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

mâncă ăi de scriu întră ei”, „dă ce să mănâncă condeierii
dă toate alea”, „di şi, bre, sî manâncî stihurgoşii
întri dânşîî”, de ce nu vorbesc ei aceeaşi limbă! Până
la urmă, ce au de împărţit Fiecare va merge la Judecata
de apoi a literaturii cu propria operă, nu cu prieteniile
şi nici cu duşmăniile literare!
Oricum, unde nu-i operă, vai de picioare!
PRO
N. GEORGESCU
Din plăcere, şi numai din plăcere. Ei între ei, scriitorii
se gelozesc şi nu există gelozie decât la cei care se iubesc.
Problema nu e a lor, ci a celorlalţi. Oamenii din
jurul scriitorilor, cititori, spectatori, ascultători: aceştia înţeleg
iubirea de pe scenă ca ceartă, mâncătorie, dezbinare.
De ce – Asta e o altă întrebare. Dacă răspundem
la ea, dăm în alta. În fond, e simplu: pentru că ei nu sunt
scriitori. Lumea e împărţită în două: unii fac ceva, alţii îi
privesc. La o adică, rolurile se schimbă (Balzac: „Jumătate
din lume nu face altceva decât să privească ce face
jumătatea cealaltă”). Oricum: în nucleu, ei între ei adică,
scriitorii care se recunosc drept scriitori beau, mănâncă
împreună, benchetuiesc – iar peste spate aruncă resturi
pe care lumea largă se ceartă, sau din cauza cărora...
(Eschil zicea: „Noi ne hrănim cu resturi de la masa lui
Homer”). Îmi pare rău că nu (vă) întreţin mitul acesta al
scriitorilor care se ceartă, dar nu am exemple. Ştiu oameni
mari care, împreună fiind, se poartă impecabil sau
se huiduiesc amiabil – dar lasă să se înţeleagă în public
altceva.
La 1840, când Kogălniceanu cerea să judecăm cartea,
nu autorul, el cerea să se întemeieze critica literară.
E uşor să judeci oamenii, să discuţi despre ei, şi de
aceea se scria mult pe vremea lui Heliade, dar să judeci
o carte e... mai greu. E o problemă, de altfel, dacă şi
criticul literar este scriitor. G. Călinescu a făcut dovada,
Ibrăileanu, Lovinescu la fel, chiar şi Al. Piru are un
roman „de probă” şi eu am literatura mea – dar „criticii
pur-sânge” se abţin. Ei, nefiind scriitori propriu-zişi
(chiar şi pentru că se abţin), intră în categoria cititorilor,
a publicului – deci răspândesc natural, firesc, ideea,
zvonul că scriitorii se mănâncă între ei, poate chiar aşa
înţeleg diferenţele dintre scriitori (de stil, de atitudine,
de şcoală literară etc.). Altă explicaţie nu văd.
OVIDIU PECICAN
SAECULUM 5-6/2011
ancheta noastră
Stimaţi confraţi mioritic organizaţi (pe temeiuri păstoresc-regionaliste,
care va să zică…Problema ridicată
de domniile voastre, cu distincţia neaoşismului şi patos
politic (când vine vorba de… partea dorsală) vădeşte,
cu adevărat, o aplecare către filosofare şi tăiere de
frunze la câini. Într-adevăr, grija domniilor voastre faţă
de concordia scriitorimii impresionează până la lacrimi
de krokodil. De ce nu se mai poate dormi în România
Ar fi, pasămite, zavistie între scriitori. Cu alte cuvinte,
unii condeieri – poate mulţi, poate puţini – şi-au permis
să iasă din pluton, părăsind încremenirea extatică şi duioşia
mieroasă faţă de semenii de vocaţie, stârnind
zarvă în Paradis. Ceea ce se înţelege din mirarea domniilor
voastre este că normalitatea ar fi opusul acestei
situaţii, că trăim o situaţie de acută criză în relaţiile profesionale
şi interpersonale ale breslei etc.
Aşa să fie Nici vorbă, o ştiţi, pesemne, destul de
bine: arta presupune adresabilitate sufletească, pasionalitate,
emotivitate, empatie şi altele asemenea. Or, în
aceste condiţii, amprenta individuală particularizează
marcat, stabilind diferenţe, dihotomii, contrarietăţi, alertând
vanităţile, orgoliile, paranoia sau numai vigilenţa
etică şi estetică ori civică. E în firea celui care scrie să
facă, la nevoie pe prostul – nu altfel procedau, prin eroii
lor, unii precum Hasek şi Ilf şi Petrov, nu-i aşa –, important
este însă să nu şi devenim astfel. Deşi, mai ştii
Dacă analfabetizarea continuă în ţara noastră la calitatea
ei actuală, chiar şi în rândul absolvenţilor diverselor
cicluri de învăţământ, poate că va deveni singura convenţie
comunicaţională viabilă… (Greu, deh, de deosebit
zgarda, avangarda şi ariergarda, nu ştii niciodată
cum se vor aşeza lucrurile.)
Altminteri, de-ar fi să vă iau măcar o clipă în serios
întrebarea, mai multe unghiuri şi răspunsuri mi s-ar înfăţişa,
aproape simultan; toate valabile (sau nu). 1. De
aia (profund şi româneşte!). 2. De ce nu (Inteligent şi
naţional, din nou.). 3. Pupincurismul curent solicită şi
reacţii contrare, pentru mai mult echilibru (răspuns ponderat).
4. Ştiţi ce-a zis Dabija… (abordare curtenitoare).
5. Judecaţi cu mintea „căldiceilor” biblici
(răspunsul teologului hâtru). 5. Din… virilitate (după vizita
la sexolog). 6. Pentru încălecarea adversarului (perspectiva
descălecătorului). 7. Din invidie şi ură
(răspunsul lui Pleşu & Liiceanu). 8. Din frustrare (vorbeşte
Volo Tismăneanu). 9. Din plictis (mormăiala lui
Cioran). 10. Divide et impera (vorba securistului de serviciu).
10. MAI BINE EU DECÂT EL (abordare sportivului,
în virtutea spiritului de competiţie). 11. Ca să se
mire… cine întreabă (abordarea clişeistică). 12. Pentru
a testa libertatea de expresie (versiunea Mircea Toma
şi ActiveWatch). 13. Încă nici nu se ceartă de-adevăratelea,
e o leşinătură în viaţa noastră literară… (războinicul
nerăbdător). 14. Din cauza oiţei turnătoare, veţi
vedea şi voi trei curând la ce vă va duce (ecou din orizontul
deal – vale).
Vă daţi seama că şirul gurilor care se rostesc aici ar
putea continua aproape la infinit, dar mă tem că, de la
o vreme, rostirea se va rosti singură, rostuindu-se, fără
grijă, prin noi şi s-ar vedea atunci că filosoful Noica a
descris, evocat, invocat şi analizat segmenţial, punctual,
în eşantion, din Păltiniş doar trăncăneala incontinentă
la care, cu voia dvs., vă livraţi şi dvs., din plin întrebând
asemenea fleacuri încărcate de metafizica obielelor…
Asigurându-vă de simpatia pe care o datorăm stultiţiei,
de oriunde ar veni înspre noi, provocându-ne să ne-o
expunem pe a noastră, vă doresc numai bine!
ADRIAN BOTEZ
ARTISTUL ŞI... „INFERNUL SUNT (mereu...)
CEILALŢI”!
...De la Zoil încoace (...ba, probabil, şi în peşterile
de la Altamira, va fi existând vreun „peşterit” fără har şi
33