OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

ancheta noastră
prie.
Această atitudine am descoperit-o ulterior în ţările
nordice, în cele mai diverse categorii profesionale.
Concluziile vin de la sine.
DUMITRU AUGUSTIN DOMAN
LUPTA PENTRU TITLUL
DE CEL MAI BUN POET AL CARTIERULUI
Legitime întrebări. Dar la ele ar putea răspunde mai
curând psihologii şi psihiatrii, decât noi între noi, scribălăii.
Dacă politicienii şi oamenii de afaceri sunt de înţeles,
că ei se mănâncă pe munţi de bani şi pe putere
(convertită tot în bani), cu scriitorii e treaba tulbure de
tot. Pe ce se bat ei Cum scriitorii români care trăiesc
din scris (bine!) îi numeri pe degetele de la o mână întreagă
şi una ciungă, că-şi dispută sacii cu dolari şi euro
nu e o explicaţie care să stea în picioare. Rămâne în
ecuaţie, atunci, gloria. Hm! gloria! Care glorie Că sic
transit gloria mundi, cu atât mai abitir gloria unor poeţi
şi nuvelişti în vremuri sărace ca ale noastre. Lupta se
dă pentru titlul de cel mai bun poet al judeţului, al cartierului,
al văii, al străzii. Măcar în anii 70-80 erau două
duzini de scriitori care-şi publicau cărţile în tiraje de
100000 de exemplare şi pentru asta meritau să se împungă,
unii pentru a intra în clubul acestora, iar alţii pentru
a se menţine acolo. Dar acum, şi acei scriitori
publică în tiraje de 1000 de exemplare şi fără drepturi
de autor.
Dar cum disputele sunt tot mai fără noimă, scriitorii
sunt tot mai vehemenţi şi mai aprigi luptători şi mai căuzaşi
fără cauză. Ca redactor-şef de revistă literară, trec
prin situaţii halucinante. Vine câte un colaborator în redacţie,
îşi reciteşte acolo textul, apoi îi desfiinţează pe
toţi ceilalţi, absolut pe toţi, niciunul nu trebuia să fie publicat.
Când încerc să-i explic că o revistă este, volensnolens,
un amalgam de texte şi încă nu s-a inventat
revista de autor, mă priveşte nedumerit; nu poate accepta
că el nu ar fi fost singurul îndrituit să apară în gazetă.
Am colaboratori care-mi spun din uşă, înainte încă
de a-mi trimite textul: „Dacă nu mă publici, merg la primar!”
Dar am şi alţii care au trecut de acest stadiu, ei
ameninţând mai subtil: „Dacă îl publici şi pe X, merg la
primar să-i spun să desfiinţeze revista!” Adversari neîmpăcaţi,
sunt poeţi care au acelaşi discurs. Zice poetul
X: „I-a apărut o nouă carte lui Y. Dar el nu este poet, oricâte
cărţi ar scoate”. Exact acelaşi lucru îl spune poetul
Y despre X. Dacă se citesc între ei Nici nu e cazul. Ştiu
dinainte cum e cartea.
Eu sunt siderat şi intimidat şi bulversat de aceste dispute
şi încerc să mă dau într-o parte şi să fac un pas în
spate. Mă recuz de la premii, nu scot manuscrisul să citesc
unde se înghesuie toţi la vreo întâlnire, îmi spun
că în afară de mine toţi sunt importanţi, că mie nu mi se
cuvine nimic, iar celorlalţi totul. Dar nici aşa nu e bine.
Ce urmăresc eu dându-mă la o parte se întreabă unul,
altul. De ani de zile, eu câştig lunar din scris exact contravaloarea
a 150 de euro şi sunt convins că nu voi câştiga
niciodată mai mult. Ceea ce nu înseamnă că nu
sunt pizmuit şi demonizat. De ce ziceam eu că mai curând
psihologii, psihiatrii ar trebui să răspundă la întrebarea
dvs.!
NICOLAE BĂCIUŢ
UNDE NU-I OPERĂ, VAI DE PICIOARE
Trebuie să avem umor să vorbim serios despre un
astfel de subiect, pe care l-am provocat, de altfel, şi eu,
într-o formulă dihotomică, polarizantă, „Prietenia/duşmănia
literară”, în Vatra veche, şi răspunsurile curg, din
ce în ce mai interesante, semn că scriitorii nu sunt chiar
indiferenţi la ceea ce se întâmplă cu ei, deşi ceea ce se
întâmplă unei societăţi întregi nu poate fi exclusivist, lăsând
deoparte scriitorii, tocmai pe ei, cei mai sensibili,
mai repede/uşor dispuşi la creşterea şi descreşterea
gâlcevilor. Ei sunt după chipul şi asemănarea timpului
pe care îl trăiesc, a societăţii în care îşi etalează muşchii
literari. Un mucalit ar răspunde la întrebarea dv. sec, ardeleneşte/munteneşte/vrânceneşte:
„d-aia”! Iar acest
„de-aia” poate fi explicat printr-un „Tratat despre prietenie/duşmănie”
făcut, separat, şi de psihologi şi de sociologi
şi de critici/istorici literari, fiecare ajungând, cel
mai probabil, la un alt final.
Abordarea mioritică include şi un răspuns
posibil/plauzibil, la întrebarea dv. pe trei voci – unul e
mai ortoman, are... cărţi mai multe, mândre şi cornute....
De-aia se pot duşmăni scriitorii. Dar nu numai „de-aia”!
Deşi nu s-ar crede că duşmănia are prea multe în
comun cu axiologia, disputele nu sunt pe valoare, ci pe
omeneşti, cotidiene situaţii în care actori sunt scriitorii.
Scriitorii se duşmănesc din orice motiv, din cele mai
banale lucruri, din cele mai uzate orgolii, vanităţi. Dar
totul este în van dacă, dincolo de, inevitabile, duşmănii,
hârâieli, nu există operă. Există un titlu celebru, „Scandal
la operă”, comedia lui Ken Ludwig, care ar putea fi
asimilat genericului anchetei dv. Dacă ar fi scandal doar
la operă, mai treacă meargă, dar scandal fără operă...
Scriitorii, oameni şi ei, se duşmănesc însă din orice
– de la posturi la publicaţii ale Uniunii Scriitorilor, la premiile
acordate de U.S., de la funcţii în structurile U.S.,
la cazări în spaţii administrate de U.S. Ceea ce nu înseamnă
că doar scriitorii membri U.S. se duşmănesc,
nici cu ceilalţi nu e bai, au şi ei motivele lor...
Duşmăniile nu sunt doar „individuale”, merg mână
în mână şi cu găştile literare, fiindcă duşmăniile/prieteniile
se asumă şi în funcţie de interesele de grup. Cum
să fie cineva prieten cu duşmanul mai marelui său! Se
preiau şi duşmăniile şi prieteniile, chiar dacă împricinaţii
n-au avut niciodată niciun fel de... „contact”, nu s-au întâlnit
nici pe stradă, nici în pagini de revistă, nici măcar
nu se cunosc, dar poartă duşmănie, îşi declară... prietenie...
Spun mereu: scriitorii nu e obligatoriu să se iubească,
dar cel puţin să se respecte. Atunci n-ar mai fi
loc de duşmănii. Dar acesta e un scenariu utopic, scriitorimea
română excelând nu în respect faţă de valoare,
nu în cordialitate, ci în duşmănii duse până la accente
de ură! Mergând până la desfiinţarea „adversarului” cu
orice preţ şi prin orice mijloace.
Oricum, eu nu voi putea înţelege, totuşi, „di ce să
32 SAECULUM 5-6/2011
PRO