OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

ocheanul şi nici cu lupa vreo atitudine din partea ierarhilor
superiori în grade cămătarului laicizat până în prăsele!...
Totuşi, parcă măcar tangenţial legată de
că mătăria de lângă boi, de-acasă, de la Satu-Mare, Enciclica
Sfântului Sinod al Bisericii Greciei ne vorbeşte
despre zilele grele şi decisive pe care le trăim!... Citez:
„Trecem, ca ţară, printr-o criză economică cumplită,
care le creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim
ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Se pare că ţara noastră
nu mai este liberă, ci este administrată în fapt de creditorii
noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la
Biserica de care sunteţi păstoriţi să vă vorbească şi
să-şi spună cuvântul despre criza la care suntem martori”…
„Întrebarea – dilema lui Dostoievski – libertate
sau fericire o trăim în tot tragicul ei. Am ales Bunăstarea
şi am pierdut Libertatea persoanei noastre, am pierdut
libertatea ţării noastre. Astăzi, în mod justificat, omul
tremură mai degrabă pentru micşorarea veniturilor, dar
nu se nelinişteşte pentru deficienţele educaţiei care îi
privesc pe copiii săi şi nu se îngrijorează de înjosirea
persoanei umane. Aceasta este deci esenţa adevăratei
crize economice pe care atât de nemilos o exploatează
«negustorii de popoare»” (traducere de Mihail Ilie).
Ei, da, domnule Dumitru Constantin, adevărata criză
o exploatează nu doar negustorii de popoare, ci şi negustorii
de personalităţi remarcabile! În ultimii ani, sub
pretextul omagierii unor mari oameni de ştiinţă, cultură
şi artă, s-au extins, ca râia, parastasele, parangheliile,
festivalurile de toate felurile, în toate ungherele ţării, în
toate anotimpurile!... Aceleaşi jurii, aceiaşi premianţi,
aceleaşi forme fără fond, cu fonduri de la buget… Soldaţi
în zale, cu săbii lucitoare, călări sau pe jos, se bat,
în sunete de trâmbiţă, ca amatori ce sunt – sub privirile
oficialităţilor cu bărbi medievale şi cu maşini de sute de
mii de euro la scară!... Festivalul brânzei, festivalul vinului
alb, festivalul nunţilor, festivalul pădurilor tăiate de
Verestoy bace, festivalul filmului scurt şi mut, festivalul
filmului în culori, festivalul cârnaţilor ecologici, festivalul
de la Chitila, de la Sulina, unde-i ieftină benzina, festivalul
văduvelor, festivalul oilor devenite litere vii, în patru
picioare, cu lâna plăviţă… Festivalul analiştilor civili, festivalul
filosofilor ecologici, festivalul divelor, festivalul mireselor
cu audienţă naţională, festivalul scopiţilor
independenţi, festivalul surdo-muţilor, cei care trăiesc
în convingerea că fiecare cuvânt pe care nu-l spun cuprinde
universuri spirituale galactice! Să fie!
În treacăt fie spus, Festivalul Nichita Stănescu a fost
iniţiat de Constantin Chiriţă, cel mai bun prieten al lui
Nichita Stănescu, de Uniunea Scriitorilor şi de Comitetul
de Cultură al judeţului Prahova. Preşedintele de atunci
al Culturii din Prahova trăieşte!.. La prima ediţie a Festivalului
– participanţii au semnat într-o Carte de
onoare… Pe prima pagină, sus, trebuia să scriu şi eu
câteva cuvinte… Invitat de o persoană oficială din Ploieşti
la o scurtă discuţie despre un scriitor-avocat (mai
în vârstă), în chiar locul unde scriitorii semnau în Cartea
festivalului, l-am rugat pe Chiriţă să… deschidă seria
omagiilor… Chiriţă a… scris şi a semnat! Chiriţă mi-a
lăsat, în fruntea paginii, un spaţiu alb. E alb şi azi, ca o
mărturie a acelor zile… Unde s-o mai găsi acea Carte,
PRO
SAECULUM 5-6/2011
eseu
domnule Dumitru Constantin Nu încerci s-o găseşti
Doar ţineai la Nichita Stănescu şi te aflai în preajma
multor scriitori de seamă ai acelor ani!...
Doar n-o fi încăput acea Carte în arfiva (vorba lui
nenea Iancu) vreunui ploieştean atins până în rărunchii
săi grandomani de Factorul X De ce nu! În istorie, în
muzică, pictură, teatru, film, literatură, apar mereu cei
aflaţi în conflict cu Dumnezeu, ei fiind asemeni lui Iov,
cel nedreptăţit de Tatăl Ceresc! Ei au crezut în marile
valori, în divinitate, iar Dumnezeu nu i-a luat în seamă,
ba chiar s-a consultat cu Satana, care era când verde,
când roşu, când galben – multicolor colorat adică! Ei au
rezistat prin cultură, chiar dacă Dumnezeu se satanizase!
Întâmplător sau ba, toţi aceşti loviţi de cruzimea
lui Dumnezeu faţă de ei, erau născuţi în satele şi în mahalalele
oraşelor danubiano-pontice, şi nu în mahalaua
Fanar – deşi oamenii răi le spuneau, şi le mai spun! –
neofanarioţi, sau fanarioţi de baltă, băştinaşi! Fanarioţi
autohtoni, adică, pricepuţi… a aproxima şi sluji cu nădejde
tronurile din dreapta şi din stânga, partidele politice
şi latifundiile boierilor minţii din Moldova, Muntenia,
Ardeal, Oltenia, Banat, Dobrogea!... Când e nevoie de
ei – sunt la datorie! Pot să-ţi organizeze doctorate câte
vrei, studii postdoctorale, orice!.. Ei, dar ei nu sunt dogmatici,
nu, pot să-şi schimbe cu măiestrie partenerii de
dans, cât ai zice peşte! Ei rămânând mereu prezenţi în
dansul lor fără de sfârşit – valsul fanarioţilor! Valsul celor
cu Factorul X în erecţie!
O să mă ocup, în viitor, de aura unui fanariot băştinaş,
Socrate Aristică Şpagatocle, ajuns, cum se spune,
mare sculă la basculă, cu funcţii onorifice incontrolabile
financiar, doldora de automitizări ridicole şi, evident, niciodată
transparente, jepcar, gospodar al propriei sale
reputaţii, sprijinindu-se pe servitorii achiziţionaţi din
ogrăzile inamicilor săi, tânjind după legitimări chiar neortodoxe
– oricum cu valabilitate chioară! – mereu în
extensie sonoră, mereu prezent în balul fanarioţilor, îmbătat
de factorul X, ca un vierme fudul, ars de soare…
Deocamdată, iată, a apărut în scenă un fanariot care
valsează fără să-şi dea seama că, de fapt, îşi bate joc
până şi de improvizata sa pălărie de bufon al istoriei.
Fost şăibar, apărut în Bucureşti la rezoluţie, încărcat cu
manifeste trucate, bun vorbitor de limbă maghiară, cu
burse, în anii din urmă, la Budapesta, omul nostru din
Sătmar scrie că Avram Iancu a fost un criminal şi că a
pus la cale o revoluţie etnică îndreptată împotriva revoluţiei
maghiarilor – care voiau să se rupă de odiosul imperiu
de la Viena! David Prodan, despre care fanariotul
ardelean n-a auzit, scria (chiar în prefaţa extraordinarei
sale opere dedicate răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan)
că adevărul nu trebuie ascuns! Şi că manipularea
minciunii, ca să-i ia locul adevărului este o!... Mă rog!
David Prodan nu ascunde crimele răsculaţilor români,
dar nici crimele reprezentanţilor puterii imperiale!
Această lecţie a lui David Prodan e ocultată, din moment
ce, în civilie, un exaltat cică secui face din Avram
Iancu… o păpuşă ce merită atârnată în laţ, şi mai cere,
la Miercurea Ciuc, prefectului, să şteargă numele lui
Mihai Eminescu, dat mai de mult unei străzi!.. Iar lectorul
de la Facultatea de Istorie din Bucureşti vrea să-şi
3