OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
aniversări<br />
supoziţii şi convingător în demonstraţii.” (Gelu Negrea);<br />
„Un joc dictat de erudiţie, seriozitate, gust artistic, un joc<br />
a cărui supleţe trimite la eseiştii rasaţi ai literaturii noastre.”<br />
(Liviu Grăsoiu); „Ioan Adam este un spirit enciclopedic<br />
şi are talentul de a şti să folosească ceea ce ştie.<br />
Fiecare zicere cuprinsă în volum beneficiază de altfel<br />
de incursiuni în istorie, politică etc., luând proteic forma<br />
unui articol dintr-o enciclopedie. [...] Povestea vorbelor<br />
este o carte încântătoare, care nu lasă limba română<br />
să sărăcească în astfel de vremuri vitrege pentru<br />
dânsa.” (Constantin Stan). „Criticul şi istoricul literar cu<br />
imaginaţia ideilor, dublat de filologul subtil şi pasionat,<br />
animă istoria cuvintelor şi a zicalelor, de la origini până<br />
în prezent, într-un mic tratat sui-generis de recompunere,<br />
în fond, a unui suflet colectiv ce dăinuie în patria<br />
limbii şi a literaturii române” (Constantin Coroiu); „Este<br />
pentru prima dată la noi când apare o astfel de carte,<br />
un veritabil Rolex al filologiei româneşti, iar Ioan Adam,<br />
autorul ei, cred că ar merita să fie felicitat public şi apreciat<br />
ca atare nu numai afară, ci şi în ţară.” (Mircea<br />
Bunea).<br />
Referindu-mă la ultima opinie, aş menţiona că Povestea<br />
vorbelor a fost desemnată „Cartea anului 2007”<br />
de către juriul Uniunii Ziariştilor <strong>Pro</strong>fesionişti, iar premiul<br />
a constat într-un sejur de 7 zile la un hotel de 5 stele<br />
din Hurghada (Egipt). Mi-au lipsit, din păcate, „rude la<br />
Ierusalim” în juriul Uniunii Scriitorilor. Dar, se ştie, nimeni<br />
nu-i profet în ţara sa... Ieri am avut o surpriză care m-a<br />
pus pe gânduri: Uniunea Scriitorilor din România, respectiv<br />
Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (din care fac<br />
parte), mi-a trimis o Diplomă de Merit. „Cu ocazia împlinirii<br />
vârstei de 65 de ani. Pentru activitatea deosebită<br />
în promovarea literaturii române vreme de mai multe<br />
decenii şi pentru valoarea recunoscută a operei.” Indemnizaţie<br />
de merit voi lua, poate, la 75 de ani, dacă<br />
mă voi învrednici să iau şi vreun premiu al Uniunii. Fără<br />
el, geaba activitatea, geaba valoarea!<br />
<strong>–</strong> Vă raportaţi, în prefaţă, la Titu Maiorescu şi amintiţi<br />
semnalul de alarmă pe care acesta îl trăgea în 1868,<br />
atenţionând că limba română poate deveni o ruină. La<br />
rândul ei, lucrarea dvs. este un avertisment. Avem nevoie<br />
<strong>–</strong> susţineţi <strong>–</strong> de o politică pe termen lung a limbii<br />
române. V-aş ruga să detaliaţi! Cum aţi proiecta Domnia<br />
Voastră această politică (poate o auzi, totuşi, cineva)!<br />
<strong>–</strong> Totul trebuie reînceput în şcoală. Depreciindu-se<br />
şcoala, ironizându-se buna pregătire culturală (căci societatea<br />
ultimelor două decenii a arătat că se poate<br />
reuşi în absenţa performanţei şcolare, că poţi fi ministru<br />
dându-ţi bacalaureatul la 24 de ani, că poţi ajunge chiar<br />
preşedinte recunoscând cinic, în public, că n-ai excelat<br />
la carte, că poţi fi pontonier, dar să tai punţile meritocraţiei<br />
de la înălţimea portofoliului tău ministerial provizoriu),<br />
propulsând în prim-plan politicianul ignorant după<br />
regulile algoritmului politic, dând radiourile şi televiziunile<br />
pe mâinile agramaţilor, s-a ajuns unde s-a ajuns.<br />
Poate că vor trece două-trei generaţii până se va repara<br />
ce s-a stricat în două decenii. Trebuie primenit corpul<br />
profesoral. Mulţi elevi ignoranţi înseamnă mulţi profesori<br />
ignoranţi. Trebuie reintroduse emisiunile de limbă la radiouri<br />
şi televiziuni. Acum, doar Radio România Actualităţi<br />
difuzează o pilulă. Ca istoric literar, observ pre -<br />
zentul şi am impresia că trăiesc cu 130-140 de ani în<br />
urmă. Cum vedea Eminescu România Simplu: „ţara<br />
reputaţiilor uzurpate, a jurnaliştilor fără carte, a administratorilor<br />
fără ştiinţă, a profesorilor fără elevi, a academicienilor...”<br />
Ei, pe 1 august seara am ascultat la o<br />
televiziune un academician şi un profesor universitar<br />
(„nu spun ţine, persoane însemnate”) vorbind teribil de<br />
agramat. Să reintroducem respectul pentru calitatea<br />
limbii române, învăţând de la francezi şi de la spanioli.<br />
În Franţa, de pildă, există un Minister al Cooperării, cu<br />
un departament special dedicat francofoniei şi problemelor<br />
limbii franceze. Francofonia e considerată în Hexagon<br />
un obiect al apărării naţionale, ghidat de o<br />
politică pe termen lung. Asta presupune cercetare, mobilizare<br />
comună, proiecte solidare, întreprinderi bilaterale<br />
sau multilaterale, schimburi de persoane şi produse<br />
(spectacole, muzică, cărţi, conferinţe, festivaluri, burse,<br />
premii).<br />
Dară noi, noi epigonii... În ministerul condus de dl<br />
Kelemen Hunor n-am auzit să existe vreun funcţionar<br />
responsabil cu românofonia, Româna vorbită în Parlament<br />
e precară. Dacă acolo e aşa, de ce ne-am mira<br />
că şcolarii vorbesc o română minimalistă, scâlciată, că<br />
în general „ni s-a birjărit limba”, cum scria un excelent<br />
comentator al lui Bacovia Când cineva încearcă să<br />
apere biata limbă, cum a făcut-o George Pruteanu, devine<br />
obiect de satiră concertată şi ineptă. N-o fi fost<br />
acesta un „arheu”, cum îl considera cândva dl Liiceanu,<br />
dar nici un ignar n-a fost. Suntem, cred, singura ţară în<br />
care produsele sunt vândute numai cu explicaţii în alte<br />
limbi. Când s-a cerut impunerea prin lege a unor explicaţii<br />
româneşti s-au răzvrătit cretinoizi imberbi de pe la<br />
ziare şi televiziuni. Ei, cică, înţeleg engleza, japoneza,<br />
lituaniana, slovena. Sigur nu le ştiu. Se vede şi din producţia<br />
noilor generaţii de traducători care lucrează cu<br />
hurta. Ca să traduci bine dintr-o limbă trebuie să cunoşti<br />
bine şi limba în care traduci. Cine controlează calitatea<br />
acestor traduceri Aud că în Suedia există un juriu al<br />
bibliotecilor cu atribuţii exprese în acest domeniu. La<br />
noi, pasivitate, lene, vraişte.<br />
<strong>–</strong> Prezentaţi, în cartea dvs., „povestea” a 64 de expresii.<br />
Îmi permiteţi să vă redau câteva auzite prin<br />
mass-media: „a face cuiva catârul”, „a pune sare pe<br />
piper”, „a face salteaua [safteaua]” chiar şi deja încetăţenita<br />
„cu surle şi trâmbiţe”. Mai adaug: „a plăti tribut”<br />
cu sensul de „a aduce un omagiu”... (vă asigur că am o<br />
întreagă „colecţie”!). Credeţi că vom asista, în viitorul<br />
apropiat, la dispariţia totală a acestor comori de limbă<br />
şi civilizaţie din limbajul uzual Că ele vor fi doar apanajul<br />
unei foarte restrânse categorii de „iniţiaţi”<br />
<strong>–</strong> M-a amuzat „colecţia” dumneavoastră de expresii<br />
deraiate. Mai adaug şi eu una care m-a distrat enorm:<br />
„mi s-a deschis aperitivul”. Cât priveşte generalizarea<br />
formei „cu surle şi trâmbiţe”, în loc de „cu surle şi tobe”,<br />
vă amintesc că e vorba de un ghinion lingvistic durabil.<br />
Prin anii ’50, o poetă, acum dispărută, vorbea de „turle<br />
şi sobe”. Nu cred că aceste „comori” vor dispărea curând.<br />
Buruienile sunt mai rezistente decât plantele cultivate.<br />
24 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO