OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
aniversări<br />
Bucur selecta în 1962 un masiv volum, Opinii şi atitudini,<br />
în care problemele limbii ocupă un loc central. În<br />
materie de filologie aceştia sunt câţiva dintre mentorii<br />
mei. În facultate (am făcut-o în anii buni 1964-1969),<br />
deliciile filologiei mi le-a revelat nu titularul cursului: soporificul<br />
Vicu Mândra (Yahve să-l odihnească şi să-l<br />
ierte că multă plictiseală ne-a adus!), ci maliţiosul fermecător<br />
care a fost Şerban Cioculescu, care ne preda<br />
istoria criticii literare. Cursul se ţinea dimineaţa devreme,<br />
la 7,30, profesorul venea punctual de la vila lui<br />
de pe strada Dr. Turnescu, nr. 5, intra în sala 15 înfofolit,<br />
purtând o căciulă neagră şi şoşoni ori galoşi (în funcţie<br />
de intemperii), vorbea dezbrăcându-se de palton şi accesoriile<br />
incomode şi până-şi ocupa locul pe scaun<br />
ajungea deja departe cu expunerea despre cutare protocritic<br />
Gh. Peşacov care socotea critica o formă de „zavistie”.<br />
Mai citea, amuzându-ne nespus, pagini din vechi<br />
memorialişti, comenta cu umor defecte fizice ale unor<br />
personaje. Un freamăt de memorie îmi readuce în minte<br />
silueta „Aglaei, fiica polcovnicului Iordache, care lihnea<br />
(şchiopăta, n.n.) de-un picior.” Când am fost pentru<br />
prima dată în Basarabia, în vara lui 1990, am fost singurul<br />
român din dreapta Prutului care a înţeles spusele<br />
localnicilor când susţineau că deşi „lihneşte deja, comunismul<br />
jupeşte şi năduşeşte norodul.” În primii ani de<br />
jurnalistică, am început să-mi cumpăr dicţionare vechi,<br />
ediţii ale unor scrieri poprite, studii de lingvistică, restituiri<br />
moderne ale unor lucrări fundamentale. B.P. Hasdeu,<br />
Sextil Puşcariu, Lazăr Şăineanu, Vasile Bogrea,<br />
Iorgu Iordan, Al. Rosetti sunt mentorii mei pe care îi citesc,<br />
îi admir şi-i preţuiesc cu stăruinţa cu care americanii<br />
îşi venerează „părinţii fondatori”.<br />
<strong>–</strong> Să revenim la lucrarea menţionată. Când aţi pornit<br />
demersul dvs., aţi ştiut, de la bun început, că nu veţi întocmi<br />
doar un dicţionar de expresii şi locuţiuni (aveam<br />
deja unul, voluminos) sau această Poveste a vorbelor<br />
s-a transformat într-una a lumii româneşti pe parcurs,<br />
povestea impunându-i autorului să o dea la iveală<br />
<strong>–</strong> Nu m-a tentat niciodată să întocmesc doar un dicţionar<br />
de expresii şi locuţiuni. Pentru asta există specialişti,<br />
oameni austeri, cartografi, oameni preocupaţi mai<br />
mult de înregistrare, decât de interpretare. Dicţionare<br />
de expresii şi locuţiuni existau deja, nu prea multe, dar<br />
existau. Unora dintre ele le-am semnalat de altminteri<br />
existenţa în Bibliografia finală. Citindu-le cu atenţie, am<br />
constatat că cele mai multe dintre ele erau dicţionare<br />
din dicţionare, se rezumau la selectarea unor exemple<br />
şi atestări scriptice din vestitele lexicoane ghidate când -<br />
va de Sextil Puşcariu şi Lazăr Şăineanu. Era aşadar un<br />
fel de travaliu puţin original în care investigaţia proprie<br />
avea proporţii modeste. Într-o nouă ediţie a captivantei<br />
lui cărţi Corsarii minţii. Istoria ilustrată a pla giatului la români,<br />
Alexandru Dobrescu ar avea la dispoziţie un material<br />
generos pentru secvenţele Savanţii şi Dascălii. Şi<br />
apropo de Alexandru Dobrescu: dacă tomul voluminos<br />
pe care-l amintiţi nu e un lexicon de V. Breban ori de<br />
Gabriela Duda, ci este Dicţionarul de expresii idiomatice<br />
româneşti publicat de fostul foiletonist nemilos şi sagace,<br />
atunci ţin să menţionez că acesta a apărut în<br />
2008, deci ulterior Poveştii vorbelor. Alexandru Dobrescu<br />
şi-a ales exemplele doar din cinci autori: Anton<br />
Pann, Eminescu, Creangă, Caragiale şi Topârceanu. El<br />
pleca de la o realitate scripturală, eu am pornit de la „fişarea”<br />
unei realităţi orale, convins fiind că fiecare ascunde<br />
o „poveste”, o forma mentis, că e ima ginea unei<br />
lumi a cărei istorie o spune. Cercetându-le pe fiecare în<br />
parte, cumva în maniera lui Hasdeu, al cărui Etymologicum<br />
Magnum Romaniae mi-e din 1972 carte de căpătâi,<br />
am descoperit că ele se pot articula într-o<br />
adevărată istorie secretă a românilor. Şi-am început <strong>–</strong><br />
de unul singur <strong>–</strong> munca epuizantă de găsire a atestărilor,<br />
de la cronicari şi Dosoftei, la cei de azi. Mai bine de<br />
un deceniu, tot ce-am citit, am citit cu creionul în mână,<br />
tresărind de bucurie ori de câte ori găseam expresia<br />
căutată, a cărei poveste voiam să o spun. A fost un detectivism<br />
răsplătit când şi când de găsirea „pistei”. Datele<br />
obţinute, din multiple domenii (şi trebuie să vă spun<br />
că sunt un cititor nesăţios!), am vrut să le epicizez, să<br />
le dau alura unei istorii insolite ce poate captiva şi pe<br />
cititorul experimentat, şi pe cel tânăr. Când identificam<br />
exemple noi, plasându-le cronologic ca într-o istorie,<br />
trebuia să reiau, să refac textul. A fost epuizant, dar plăcut,<br />
deşi într-o vreme credeam că nu voi mai termina<br />
niciodată această carte. Fişele şi variantele ei alcătuiesc<br />
un morman de file.<br />
<strong>–</strong> Din ce în ce mai des, mă încearcă sentimentul<br />
inutili tăţii, al luptei cu morile de vânt. Trăim parcă în<br />
două lumi paralele <strong>–</strong> specialiştii, care avertizează, explică,<br />
iau atitudine, publică articole, studii, tomuri, şi<br />
masa vorbitorilor (îndeosebi tineri) <strong>–</strong> cu limbajul pe care<br />
eu personal îl numesc (replică la cel „de lemn”, ţeapăn)<br />
„de plastic”, artificial, lipsit de viaţă, de savoare: sărăcie<br />
verbală, inexpresivitate, amestec grotesc de barbarisme,<br />
trivialitate... Dacă ne referim la varianta orală <strong>–</strong><br />
un accent nefiresc limbii române, ce ţine parcă să justifice<br />
salutul pe care ni-l adresează străinii în vizită prin<br />
Capitală: Hello, Budapest! Dacă ne uităm şi la varianta<br />
scrisă, adaug totala brambureală în privinţa semnelor<br />
de ortografie şi de punctuaţie <strong>–</strong> folosirea virgulei, de<br />
exemplu, a devenit o mare necunoscută chiar şi pentru<br />
cei instruiţi! De unde vine această nepăsare, cum îi ziceţi<br />
dvs., această atitudine de dispreţ <strong>–</strong> i-aş zice eu, faţă<br />
de limba naţională<br />
<strong>–</strong> Instabilitatea accentului, frecvenţa celui protonic<br />
anglo-hungarist mă îngrijorează şi pe mine şi mi-am<br />
mărturisit neliniştea în Argumentul preliminar. Încep să<br />
mă întreb dacă nu există o legătură între dezorientarea<br />
unei societăţi care de mai bine de două decenii nu-şi<br />
poate stabili priorităţile, accentele, şi această derută observabilă<br />
la nivelul limbii. Dar să vedeţi o curiozitate:<br />
atunci când chiar ar trebui să pună accentul ca ungurii,<br />
vorbitorii români <strong>–</strong> şi cel instruit şi cel neinstruit <strong>–</strong> o iau<br />
prin porumb. Îmi stăruie în amintire crâmpeie de fraze<br />
auzite în ultimele zile la diverse televiziuni şi la radio.<br />
La Antena 3 am ascultat un realizator vituperând energic:<br />
„Trăgéţi-l [corect: trágeţi-l] la răspundere pe Sorin<br />
Roşca Stănescu”. Florin Piersic, etern tânărul Florin<br />
Piersic, vine în ajutorul pensionarilor recomandându-le<br />
vajnic: „Ducéţi-vă [corect: dúceţi-vă] la Centrofarm!”<br />
Într-o reclamă intens difuzată, ergo bine plătită, poate fi<br />
22 SAECULUM 5-6/2011<br />
PRO