OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

Rodica Lăzărescu
aniversări
„ROMÂNIA A INTRAT ÎN ERA SUPLINITORILOR
ŞI NU SE ŞTIE CÂND VA IEŞI DIN EA”
– Interviu cu criticul şi istoricul literar Ioan Adam –
– Stimate domnule
profesor Ioan
Adam, permiteţi-mi
să vă mulţumesc, în
numele meu şi al cititorilor
revistei Pro
Saeculum, pentru
amabilitatea acceptării
dialogului, în
nişte vremuri neprielnice
acestei de
folos zăbavă care
este cetitul cărţilor,
dar în preajma unui
moment aniversar în
viaţa dvs. – împlinirea
a 65 de ani! Primiţi,
aşadar, şi urările
noastre de ani
Ioan Adam
mulţi cu sănătate!
***
În anul 2007, la Editura Paralela 45, vedea lumina
tiparului o carte ce poartă un titlu cu rezonanţe antonpanneşti
– Povestea vorbelor – şi un subtitlu – O istorie
secretă a limbii române – ce sugerează adevăruri bine
ocultate ori un oarece scenariu de roman poliţist. Avem
confirmarea acestei sugestii chiar în prefaţa lucrării,
acolo unde vorbiţi de etimologie ca fiind o operaţie ce
presupune detectivismul. Aşadar, un Anton Pann cu abilităţi
de Sherlock Holmes, dar unul iniţiat, pornit în descifrarea
pierdutelor înţelesuri ale unor expresii, în
refacerea lungului şi încâlcitului drum al sensurilor cuvintelor.
– Sunteţi cunoscut drept critic şi istoric literar, jurnalist,
editor. Prin opul din 2007, v-aţi impus şi ca un
foarte bun filolog. Care v-au fost mentorii în această latură
a preocupărilor dvs. (filologia), de la cine vă revendicaţi
– Filolog, în sensul originar al termenului, acela de
cărturar care se ocupă cu studiul culturii scrise, cu cercetarea
textelor vechi şi a operelor literare din punctul
de vedere al limbii, al influenţelor multiple care s-au
exercitat asupra ei, în fine, de editarea lor, am fost întotdeauna.
Numai risipirea (proprie tinereţii, când ţi se
pare că timpul mai are răbdare cu tine) în pagini de cotidian,
de reviste, a împiedicat relevarea unei constante
a scrisului meu. Când se va face, dacă se va face vreo-
PRO
SAECULUM 5-6/2011
dată, o bibliografie a studiilor şi a articolelor mele, se va
vedea că m-au preocupat şi cărţile populare, şi literatura
manuscriselor, că Învăţăturile lui Neagoe Basarab mi-au
fost carte de căpătâi pe marginea căreia am glosat frecvent
şi, vă fac o mărturisire, ştiu şi acum pasaje pe de
rost, că Miron Costin şi Ion Neculce mi-au produs ceasuri
de „plăcută zăbavă”. Filolog am fost şi când am dedicat
un amplu studiu lui Nicolaus Olahus, a cărui operă
a fost scrisă în latină. Tradus în italiană, studiul respectiv
a apărut în volumul Transilvania latina dalla romanità
alla romenità, publicat în 2002 la Fondazione Cassamarca
din Treviso. Filolog m-am dovedit a fi şi când am
dedicat ample eseuri unor scriitori „vechi” ca Barbu
Paris Mumuleanu şi Constantin Conachi, reunindu-le în
tomul Zidul şi Litera (2005). Calităţi de filolog am mai
etalat în cele cinci volume de ediţie critică dedicate operei
lui Duiliu Zamfirescu. Ca istoric – istoria este mon
violon d’Ingres! – mi-am folosit cunoştinţele de filolog
pentru a republica, pentru prima dată, în volumul Panteon
regăsit. O galerie ilustrată a oamenilor politici români
(2000), eseul lui D. Bolintineanu Nepăsarea de
religie, de patrie şi de dreptate la români, tipărit în 1869
într-o ortografie complicată, fantezistă.
Sunt, am mai spus-o şi altă dată, un om construit din
contrarii. Am scris mult despre cei noi (într-o vreme am
avut într-un cotidian o rubrică intitulată Ora debutului),
am fost unul dintre primii comentatori ai lui Mircea Dinescu,
Horia Bădescu, Carolina Ilica, Mircea Florin Şandru,
Daniela Crăsnaru, Florin Costinescu, Dan Mutaşcu,
Dinu Flămând, Titus Vîjeu, Liliana Ursu, Viorel Sâmpetrean,
Corneliu Ostahie – şi lista ar putea continua cu
multe, multe nume! – dar în acelaşi timp omul vechi din
mine căuta şi slova cu patină arhaică, simetriile şi rigorile
clasicităţii. Acum, pe măsură ce poeţii din noile promoţii
seamănă atât de mult între ei încât ai impresia că
eşti cititorul unui macrotext cu mai multe semnături mă
întorc şi mai des la cei care au fost...
Dar, revenind după această paranteză confesivă la
întrebarea dumneavoastră, pentru mine e limpede ca
lumina zilei că nu poţi fi critic şi istoric literar, jurnalist,
editor fără a fi un bun filolog. Au fost foarte buni filologi
Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu, Iorga şi Cartojan,
Zarifopol şi G.C. Nicolescu, ca să mă refer doar la critici.
Dar câţi scriitori n-au fost fascinaţi de arcanele limbii,
de misterele ei Heliade, Russo, Odobescu, Eminescu,
Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Coşbuc, Sadoveanu, Rebreanu
ar fi doar câteva exemple. Şi să nu-l uităm pe
febricitantul Camil Petrescu, din opera căruia Marin
21