OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

info-cultural
Titus Bazac
MUZEUL MEMORIAL
GEORGE ŞI AGATHA BACOVIA
În sudul oraşului, ascunsă în labirintul străduţelor din
vechiul „cartier democrat” bucureştean Olteniţei, se află
o casă modestă, înecată în vegetaţie, vara şi ascunsă
sub mantia zăpezii, iarna.
Este ultima locuinţă a poetului George Bacovia
(Gheorghe Vasiliu, n. 1881, Bacău şi m. 1957, Bucureşti,
în această casă), unde acesta şi-a scris majoritatea
operelor. Casa datează din anul 1933, fiind opera
soţiei sale: Agatha Grigorescu-Bacovia (n. 1895, Mizil
– m. 1981, Bucureşti) care, fiind profesoară de limba şi
literatura română, va face, în acest scop, un împrumut
la Casa Corpului Didactic. Era situată în comuna Şerban-Vodă,
o suburbană a Bucureştiului, ulterior, după
1938 (anul promulgării Planului Director al Capitalei),
fiind înglobată în arealul oraşului. Agatha Bacovia este
aceea care, la un an după moartea poetului, va dona
casa statului pentru a se organiza un muzeu memorial,
etatizarea acestuia producându-se de abia în 1966.
Din punct de vedere arhitectural, imobilul este de
factură avangardistă (influenţe cubiste), stil ce se impune
cu repeziciune în artă şi arhitectură în perioada
interbelică. Totuşi, în interior, compartimentarea clădirii
conservă amprenta clasică a stilului tip „vagon” (camere
înşiruite), caracteristic secolului al XIX-lea.
Locuinţa, de o modestie excesivă, îl defineşte cu prisosinţă
pe Bacovia: sunt în total patru camere ce fac
parte din spaţiul muzeal, o a cincea având astăzi destinaţie
auxiliară.
Vestibulul este organizat ca o mică expoziţie, unde
vizitatorul – mai mult sau mai puţin avizat – ia contact
cu volumele bacoviene în primă ediţie (Plumb – 1916,
Scântei galbene – 1926, Bucăţi de noapte – 1926, Cu
voi – 1930, Comedii în fond – 1936, Stanţe burgheze –
1946), două numere din revista simbolistă a lui Alexandru
Macedonski, „Orizonturi noi”, unde Bacovia a debutat
cu poezia Şi toate (1903), copii după desene de
G. Bacovia (este vorba de cel de „al doilea talent” al
poetului), ca şi o parte dintre medaliile obţinute, printre
care se remarcă primul premiu obţinut de elevul de liceu
Gheorghe Vasiliu la un concurs de desene după natură,
organizat de Societatea „Tinerimea română” (1899), ultimul
carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, diverse
ediţii ale operelor bacoviene, ca şi traduceri, apărute, o
parte însemnată dintre ele, şi prin strădania soţiei sale,
dar şi o fotografie ce reproduce diploma de absolvire a
Facultăţii de Drept (1911). De asemenea, tot în vestibul
sunt expuse şi operele Agathei, poetă, prozatoare şi
memorialistă, având, culmea, o operă mai mare cantitativ
decât poetul, precum şi fotografii ale celor doi scriitori,
atât din tinereţe cât şi de la maturitate.
Cea mai mare încăpere a casei, dormitorul soţilor
Bacovia (după cum preciza şi Mihail Petroveanu, exegetul
poetului) a devenit ulterior camera Agathei. Aici întâlnim
biroul poetei, biblioteca soţilor Bacovia – formată
din: „partea veche”, cuprinzând volume achiziţionate
parţial de poet, unele având dedicaţii către acesta şi
„partea nouă”, cuprinzând volume achiziţionate de
Agatha, dar şi de Gabriel Vasiliu-Bacovia, fiul lor. Pe
două rafturi ale bibliotecii se odihnesc mulajul după
mână şi masca mortuară ale poetului, realizate de o verişoară
a Agathei, ca şi vioara poetului (cea de a doua),
acesta reprezentând cel de „al treilea talent” al lui Bacovia
care, frecvent căuta inspiraţia în improvizările muzicale.
Portretele părinţilor poetului (Schulhof, 1890),
portrete ale Agathei (Coman Ardeleanu, 1941; Eliza Ionescu,
1968), fotografii, două creaţii ale unei bune prietene
a Agathei, Cecilia Cuţescu-Stork, dar şi o măsuţă
originală tête-à- tête, completează exponatele de aici.
Camera de zi (sau „livingul”, am spune noi astăzi) a
rămas aproape neatinsă de trecerea anilor. Aici, la
masa ovală, şi-a primit Bacovia puţinii – dar statornicii
– admiratori (cum ar fi: Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc,
Mihail Petroveanu şi soţia sa, Veronica Porumbacu), ca
şi pe tizul său, „Tudorică” – astăzi, profesorul universitar
Tudor Opriş, fiul naşilor de căsătorie ai celor doi poeţi.
Bufetul, cu oglindă pe panou, flancată de două vitrinaşe
ce conţin, ca şi vitrina mare, ceva argintărie şi porţelanuri
(pentru „ţinerea rangului”, după cum era obiceiul)
sunt piese caracteristice stilului mic-burghez interbelic.
Tot aici sunt şi câteva portrete expresive ale poetului:
unul, de mari dimensiuni, executat de Coman Ardeleanu
în 1941 – smuls cu mari eforturi – ştiută fiind discreţia
extremă a lui Bacovia –, printr-un vicleşug: a
realizat portretul Agathei, pe care l-am văzut în camera
precedentă, în paralel schiţând pe furiş trăsăturile poetului,
pe o foaie alăturată, când acesta, curios, venea
să vadă cum decurge şedinţa de pictură; două portrete
în cărbune şi acuarelă, datorate lui Marcel Dinu (1956)
şi Ion Vlasiu (1948), dar şi o caricatură de Nuni Anestin.
O altă prietenă foarte bună a Agathei, poate cea mai
mare sculptoriţă româncă avangardistă – este vorba de
Miliţa Petraşcu – înnobilează această cameră cu busturile
soţilor Bacovia, un altorelief, reprezentându-i tot
pe cei doi scriitori care, într-o copie de dimensiuni mai
reduse, decorează şi crucea poetului din Cimitirul Bellu.
Tot Miliţa Petraşcu este autoarea şi a unui bust modest,
care însă o reprezintă pe Agepsina Macri – talentata actriţă
a Teatrului Naţional interbelic (devenită soţia dramaturgului
Victor Eftimiu), mare admiratoare a operei
bacoviene. O curiozitate, în special pentru generaţia tâ-
182 SAECULUM 5-6/2011
PRO