OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

Oana Bogzaru
Vrancea literară
O ÎNTÂLNIRE A ECHILIBRULUI
CU DEZECHILIBRUL 1
PRO
– Ce construieşti
– Vreau să sap un coridor. Trebuie să se producă
un progres. Locul în care stau este prea sus.
Franz Kafka
S-au întâlnit într-un contrapunct, în contrapunctul
kafkian. De obicei, întâlnirile aveau loc pe neaşteptate,
iar urmările acestor întâlniri... „Într-o bună dimineaţă,
când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte
de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o
gânganie înspăimântătoare.” sau...„Cineva trebuie să-l
fi calomniat pe Josef K., deoarece, fără ca el să fi făcut
ceva rău, a fost arestat într-o dimineaţă”.
Această modificare a ordinii existente şi a existenţei
înseşi este, adesea, asociată cu absurdul, cu un mal
du siècle. Expresie atât de potrivită pentru o societate
într-o continuă grabă, pentru oameni care nu mai au
timp, pentru neputinţa de a mai exista şi de a se desă -
vârşi ca om. Astfel, absurdul este partea pozitivă, este
conştientizarea absurdului. Se pretinde existenţa
unui oarecare echilibru pe plan educaţional, spiritual,
cultural, social. Dar, la o simplă analiză mai minuţioasă,
se descoperă operele „contemporane” kafkiene. Kafka
nu descrie în romanele sale societatea, realitatea, birocraţia,
ci le surprinde în raport cu propria persoană, fiind
transpuse prin drama sa interioară. Atunci, de unde survine
sentimentul identificării, regăsirii în personajele kafkiene
şi în universul lor absurd Nu cumva întreaga
umanitate se găseşte într-o criză interioară mai mult sau
mai puţin conştientizată, indusă de o puternică degradare
a propriilor convingeri
Criza existenţială stă la temelia universului kafkian,
asociat adeseori cu un labirint. Înainte de a porni în „încercarea
labirintului”, este bine de ştiut că Josef K.,
Karl sau K. îşi vor spune în sinea lor, spre deosebire de
Eliade, „Da, sunt pierdut în labirint.” şi nu vor avea nici
măcar iluzia că au ieşit învingători din acesta. Lor le rămâne
convingerea luptei şi a necesităţii acesteia. Este
o luptă asemănătoare celei din vis, căci Gregor sau
Josef K. pătrund într-o altă lume la limita dintre starea
de veghe şi somn, unde realitatea de zi cu zi întâlneşte
o altă realitate, ermetică, ilogică. Interpretarea prin intermediul
unei logici a visului nu este suficientă pentru
o lume kafkiană. Gregor Samsa nu visează că s-a metamorfozat
într-o gânganie, Josef K. nu visează că este
1
Articol preluat, cu acordul autoarei, din „Revista noastră”,
Colegiul Naţional „Unirea”, Focşani, seria a III-a, nr. 35-36/24
ianuarie 2011, pp. 6-9.
SAECULUM 5-6/2011
arestat. Aceasta este, de fapt, realitatea lor interioară
metaforizată, vizionară ce întâlneşte realitatea obiectivă,
realizând contrapunctul kafkian.
În universul labirintic, personajele îşi pierd organicitatea
pe măsură ce pătrund într-o lume tot mai anorganică,
încetează să mai existe şi în acelaşi timp abia îşi
încep existenţa. Gregor Samsa nu-şi conştientizează
inexistenţa ca om şi nici existenţa ca gânganie. El se
izbeşte de aceeaşi realitate a echilibrului „cuprinsă între
cei patru pereţi pe care-i cunoştea atât de bine”, îşi vede
„nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie
cu dimensiunile sale de altădată”, încearcă să se ridice
din pat, se gândeşte la meseria sa neplăcută de
voiajor comercial, situaţia de gândac pricinuindu-i doar
disconfort. Abia când realizează că a întârziat la serviciu
se declanşează dezechilibrul, căci el ca insectă nu mai
aparţine acelei lumi, a fost exilat în timpul somnului neliniştit,
iar acum nu-i mai rămâne decât acomodarea la
condiţia subumană. În realitate, Gregor Samsa a găsit
singura modalitate de a scăpa, aşa cum maimuţa din O
dare de seamă pentru o Academie realizează că singura
ei scăpare este de a deveni om. Eliberat, dar în
acelaşi timp prizonier, Gregor încetează să mai comunice
cu familia sa: „cuvintele sale nu se mai înţelegeau,
cu toate că lui i se păruseră desluşite, mai desluşite canainte”,
dorindu-şi cu ardoare o nouă reintegrare în societatea
omenească. Trăind ca un gândac, considerat
murdar, riscând sa fie călcat în picioare, se întreabă
mirat: „Oare era doar un simplu animal, când muzica îl
emoţiona atât de profund”. Dar gândacul Gregor nu
mai are nicio şansă, incapabil să comunice, el este exclus
din viaţa familiei sale, ducând o permanentă luptă
cu părinţii şi sora lui.
Spre deosebire de nuvela Metamorfoza, unde tema
labirintului este întâlnită doar în arta comunicării, prin
imposibilitatea de a găsi modalitatea propice de exprimare,
toate romanele kafkiene sunt caracterizate de un
sistem labirintic imens. Josef K. rătăceşte prin labirintul
tribunalului, Karl Rossman ajunge în casele şi
instituţiile labirintice din America, iar K. încearcă neîncetat
modalităţi de a pătrunde în centrul labirintului
numit „Castelul”, iar un explorator cunoaşte legea, procesul
şi condamnarea printr-o simplă maşinărie, a cărei
construcţie seamănă cu un labirint. Personajele nu vor
găsi nicicând ieşirea, căci problema dualităţii, uniformizării,
neputinţei de a comunica şi de a avea răbdare
vor da naştere mereu dezechilibrului. În operele
lui Kafka nu există personaje echilibrate, ci un singur
personaj care caută sensul existenţei sale într-o lume
169