OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

contemporanii noştri
DESPRE VREMI ŞI VREMURI ACADEMICE
CU PREŞEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE,
DOMNUL ACAD. IONEL HAIDUC
s Născut pe 9 mai
1937 la Cluj, doctor în
chimie şi profesor la
Universitatea „Babeş-
Bolyai” din Cluj, membru
titular al Academiei
Române din 1991, din
2006 preşedintele
Academiei Române,
reales în această funcţie
în aprilie 2010.
s Doctor Honoris
Causa al Universităţii
Tehnice „Gheorghe
Asachi” din Iaşi, al
Universităţii Politehnice
din Bucureşti şi al
Acad. Ionel Haiduc
Universităţii Politehnice din Timişoara, membru în mai multe academii
din Marea Britanie, Germania, Ungaria, Republica Moldova
şi Muntenegru.
s Decorat, printre altele, cu Ordinul „Steaua României” în
grad de Mare Cruce (2006), Crucea Casei Regale a României
(2008), Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2006) şi Medalia
Puşkin, acordată de preşedintele Federaţiei Ruse (2007).
Î: La 1/13 aprilie 1866, s-a înfiinţat Societatea Literară
Română (care îşi va începe activitatea un an mai
târziu), pentru ca, în 1879, această instituţie să devină
Academia Română, „persoană morală şi independentă
în toate lucrările, de orice natură”. A stat vreodată forul
academic, de-a lungul istoriei sale, „sub vremi”
R: Da! Cea mai dificilă perioadă în istoria Academiei
Române a început în 1948, când prin decret a fost declarată
„instituţie de stat depinzând direct de Preşedinţia
Consiliului de Miniştri”, sub denumirea de Academie a
Republicii Populare Române. Academia şi-a pierdut independenţa
de care se bucura până atunci, membrii săi
au fost numiţi prin decret, un număr însemnat de
membri fiind eliminaţi. O altă lovitură a primit Academia
în 1974, când i-au fost luate institutele de cercetare.
Alegerea impusă politic a soţilor Ceauşescu a reprezentat
o pată neagră pe obrazul Academiei, dar în condiţiile
de atunci a fost inevitabilă.
Î: Elevii au renunţat, cu acordul tacit al forurilor tutelare,
la uniforme, „simbol”, zic ei, al vremurilor comuniste.
Academicienii îşi poartă cu mândrie „uniforma”,
firetuită. De când datează ea, domnule Preşedinte Mai
sunt vremuri pentru şedinţe miezoase, de o caldă şi
emoţionantă solemnitate, cu respectarea tradiţiei
R: Uniformele şcolare nu sunt un simbol al vremurilor
comuniste. Le-am văzut în multe ţări foarte democratice
şi elevii se mândresc cu ele, mai ales atunci
când dovedesc apartenenţa la şcoli de elită. Şi membrii
Academiei Române poartă o uniformă în ocazii solemne,
introdusă în anul 2005, după modelul Academiei
Franceze.
Î: Într-o vreme cucerită de uşurătate, bântuită de mitocani
cu ştaif, agramaţi cu diplomă, patronată de şolticul
Gugăl, Atoateştiutorul, înceţoşată de mişcarea
aiuritoare a marionetelor politice, credeţi că Academia
Română îşi mai poate urma, în tihnă, menirea pentru
care a fost creată! Cum vedeţi poziţionarea acestei temeinice
şi respectate instituţii naţionale pentru următorii
ani, având în vedere fragilul nostru sistem de învăţământ,
tineretul debusolat, mai degrabă tentat de mirajul
banului şi al puterii personale decât de miracolul Adevărului
şi al Frumosului!
R: Eu nu aş face afirmaţii atât de categorice şi pesimiste.
Academia îşi urmează cu consecvenţă misiunea
pentru care a fost creată, punându-se în slujba culturii
şi a ştiinţei la cel mai înalt nivel.
Î: Academia se defineşte drept „un grup de reflecţie
şi acţiune”. V-aş întreba, stimate domnule Preşedinte,
care este proporţia/raportul dintre cele două funcţii/direcţii/meniri/atitudini
Este vremea reflecţiei sau a acţiunii
Şi v-aş ruga să exemplificaţi, dacă îmi permiteţi
această sugestie, cu situaţia de la Roşia Montană!!
R: Sunt necesare ambele. Acţiunea trebuie să se
bazeze pe reflecţie, adică pe cunoaştere. Contribuţia
Academiei Române a fost solicitată de autorităţile statului,
fie instituţional, fie prin experţii săi – membri sau
cercetători (de exemplu, la elaborarea unor strategii naţionale);
alteori, Academia a intervenit public, din proprie
iniţiativă, atunci când a constatat că sunt pe cale să se
12 SAECULUM 5-6/2011
PRO