OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

cade prin toate părţile, adică multilateral, dar când ai
strivit flăcările din vatră, totul se linişteşte, se limpezeşte,
însă constaţi că din lichidul bolborositor n-a mai
rămas decât pe fundul ceaunului ceva…
– Ştiu că ai talent literar, dar îţi recomand ca asemenea
comparaţii să rosteşti cât mai puţin, şi mai ales să
nu le consemnezi prin caietele tale…
– Eu vreau să-mi răspunzi la o întrebare, tati: suntem
liberi în ţara aceasta
– Desigur, dar o libertate liber consimţită. Mai facem
şi ce spune Partidul…
– Şi dacă Partidul spune prost
– Suntem liberi să facem şi acel lucru prost; numai
că partidul spune întotdeauna deştept şi bine…Că de
aia este partid al muncitorilor şi ţăranilor.
– Am voie să nu fac politică, tati
– De vreme ce eşti membră De vreme ce porţi un
carnet roşu în buzunar Nu-ţi dai seama că este un
nonsens
– Am voie să depun acest carnet undeva
– Unde, dragul tatei
– La un birou, de-acolo, de la judeţ. Dacă nu, într-un
WC., într-o râpă, undeva…
– Ei, acum înţeleg cine eşti cu adevărat. O reacţionară,
pur şi simplu. Ţii cu orice preţ să arăţi că chiar nu
eşti a mea. Nu mă mai mir de ce ai putut să rosteşti,
acum câţiva ani în urmă, într-un plen de cadre didactice,
care este o consfătuire pe judeţ, fraze de felul, eu, ca
dascăl de ţară, unde nimeni nu se interesează de viaţa
mea într-un sat prăpădit, cu uliţe noroioase, mă simt o
individă la marginea societăţii şi, ca şi cum asta n-ar fi
fost de-ajuns, ai încheiat spunând că mie să nu mi se
comande ce şi cum să aşez pe pereţii clasei, eu n-am
să pavoazez cu poze, nici cu afişe, la Universitate, pe
pereţi sunt doar două-trei tablouri de oameni învăţaţi, şi
nu imagini decupate din toate ziarele care prezintă copiilor
chipuri deşănţate de politicieni. Atâtea poze, că
n-are unde se aşeza o muscă... Da, asta ai putut să debitezi,
ca să vină băieţii noştri la Partid şi să-mi spună,
„uite, domnule Prim, ce exemplu dă fata dumitale, este
o revoltată, nu-i place viaţa de intelectual rural şi se împotriveşte
agitaţiei vizuale în şcoli, domnule…”
Tatăl avea dreptate. Alla o făcuse cam de oaie şi pe
vremea când era directoare a şcolii. Inspectorul general
pe învăţământul judeţean era o doamnă ţepoasă, plină
de orgolii şi nespus de dornică de ascensiuni subite pe
scara devenirii politice. Făcea inspecţii totale şi inopinate
în şcoli, controlând de la a la z activitatea unităţilor
de învăţământ; bieţii inspectori lucrau câte o săptămână
şi chiar două în şcoli, mâncau pe unde apucau şi dormeau
pe unde puteau, fiindcă nimeni nu se mai gândea,
din colectivele didactice, să mai aşeze pe mese o
cafea, o farfurie cu tartine sau prăjituri de casă, nici pomeneală
de vreo ţuiculiţă sau vreun pahar cu vin. Austeritate
totală, abstinenţă până la sacrificiu li se cerea,
numai în numele unui verdict obiectiv, dacă se munceşte
sau nu în unitatea respectivă, iar dacă lucrurile
ieşeau pozitiv, se mulţumea şi se nota cu bine şi foarte
bine colectivul respectiv de cadre, directorul era felicitat,
dat exemplu bun de urmat în analizele judeţene, dacă
PRO
SAECULUM 5-6/2011
proză
ieşea negativ, se admonesta, se soma şi se sancţiona
la salariu, şi se avertiza cu revenirea în scurt timp a inspecţiei.
Într-una din zilele trimestrului al treilea al chiar primului
an de directorat(Alla primise funcţia nu din plăcere,
ci obligată de situaţie, fiind al doilea cadru didactic
calificat, cu studii superioare şi cu gradul didactic doi,
în toată comuna, profesorul de biologie din şcoală fiind
un bărbat cu mai mare vechime în învăţământ, cu grad
didactic unu, o eminenţă intelectuală, dar un beţivan notoriu,
care îşi petrecea timpul în afara clasei numai prin
crâşme, şi cunoscut ca atare de întreg inspectoratul
şcolar) cade, ca o bombă, brigada, în frunte cu inspectorul
general. S-au sechestrat pur şi simplu cataloagele,
condicile de prezenţă la ore a învăţătorilor şi profesorilor,
caietele diriginţilor, registrele matricole etc, la toate
orele au intrat inspectori asistenţi, iar inspectoarea
neagră, cum era poreclită inspectorul general, madam
generala se instalase la o masă în cabinetul şcolar unde
aştepta şi centraliza datele finale. Opt zile durase controlul,
şcoala ieşise bine în general, se trăsese concluzia
că, deşi multe cadre necalificate, oamenii ştiu să-şi
facă treaba, mai sunt însă unele lucruri legate de aspectul
material al unităţii, de ordine şi disciplină, de gospodărire
şi aprovizionare, în fine, şcoala primise
calificativul de bine. Madam generala, la despărţire,
însă, ţinuse să aibă o discuţie specială cu tânăra directore:
– Cum se poate, draga mea, i se adresase, ca într-o
şcoală atât de mare, cu nişte holuri atât de reprezentative,
cu săli de clasă spaţioase, să nu existe un colţişor
dedicat Secretarului nostru general, şi scumpei sale
soţii, tovarăş Elena Ceauşescu Oamenii cei mai iubiţi
ai acestui popor. Este posibil aşa ceva Degeaba
şcoala a ieşit bine la celelalte capitole, la agitaţia vizuală
sunteţi la pământ. Chiar o să aduc la cunoştinţa tovarăşului
prim-secretar ce-am descoperit la unitatea unde
fiica dumnealui este director.
– Mă scuzaţi, doamna general…
– Ce doamnă, fetiţo Nici nu şti să te exprimi. S-a
dus de mult cu domnii şi cu doamnele. Eu sunt tovarăşa
inspector general…
– Mă scuzaţi tovarăşa…dar eu nici n-am realizat că
lucrul acesta ar fi atât de important, ziceam că dacă
elevii înţeleg lecţiile predate, şi se pregătesc zilnic la
cursuri, şi-s disciplinaţi, asta ar fi esenţialul…
– Tovarăşa directoare, rostise, răspicat, şefa, „Esenţial”
este caracterul partinic a tot ceea ce se întâmplă în
instituţia de învăţământ. Şi ca să nu consideri că sunt o
persoană dură, îţi las răgaz două săptămâni să pui la
punct acest important aspect. Astăzi suntem în 15 a
lunii. Ei bine, pe 30, personal vin să văd ce-ai făcut.
Bine
– Bine, tovarăşa…, a zis directoarea, cu inima tremurând
de emoţie.
În răgazul acordat, a făcut ce-a făcut şi-a plasat pe
peretele holului prin care elevii ieşeau în pauză un
punct de agitaţie vizuală. A cumpărat câţiva metri de
pânză roşie, hârtie creponată, a pus tâmplarul şcolii să
lustruiască nişte şipci, a mers la cabinetul de documen-
119