OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

proză
lui Ramuz, şezând înghesuit printre alte cărţi pe un raft
al bibliotecii sale, dar nu se deranjă nicio clipă să-l reţină
în vederea studiului. Probabil că n-avea niciun interes,
preocupările sale fiind legate de comentarea romanelor
lui André Gide.
Tăcerea desăvârşită a camerei, gândurile ce-l cutreierau
în devălmăşie, neliniştea resimţită la întârzierea
Ancăi, toate acestea plus amărăciunea din suflet, provocată
de apariţia articolului său cu numeroase greşeli
de tipar în buletinul ştiinţific al Facultăţii, îl îndemnară
să pună mâna pe romanul lui Ramuz, aflat pe un raft
superior al corpului de bibliotecă. Întinzându-se peste
măsură să scoată romanul din locul respectiv, Aurelian
mişcase din neatenţie o altă carte ce se prăvăli pe
covor, chiar la picioarele sale. Aplecându-se s-o ridice,
în mâna stângă ţinea strâns romanul lui Ramuz, el o flutură,
de parcă ar fi vrut s-o scuture de praf. Dintre foile
îngălbenite ale cărţii, purtând titlul Buonanotte Sofia de
Lino Aldani, se desprinse o hârtie, contrastând prin albul
ei imaculat când se opri lângă piciorul de abanos al
mesei cu incrustaţii florentine.
După ce aşeză cartea autorului italian într-un raft al
bibliotecii sale, căci nu de ea avea nevoie, Aurelian îşi
ocupă locul la masa de lucru şi începu să răsfoiască romanul
lui Ramuz, amânând să ia în atenţie hârtia de pe
covor. Însă cum nu găsi un fragment potrivit pentru experimentul
de seminar, el ridică hârtia şi o întoarse pe
ambele feţe. Privirea i se aşeză cu greutate pe hârtie
când începu să citească textul scris:
„Anca, trăiesc într-o realitate care mi se opune şi mă
refuză la tot pasul. E ca şi cum m-aş afla într-o încăpere
ce m-a preluat fără voia mea şi mă supune la cazne,
adică mă face să mă simt că sunt un alt ceva decât
ceea ce eram până acum. Vecinii şi prietenii că privesc
uimiţi şi curioşi, de parcă aş veni dintr-o ţară străină. De
când te-am văzut, am fost alungat din ceea ce eram şi
îndemnat să mă găsesc în altundeva, în afară de mine,
în afară de ceea ce ştiam şi făceam. Aceste gânduri mă
devoră ori de câte ori mi-apari în cale. Anca, am nevoie
de iubirea ta! Numai tu mă poţi înţelege. Cel pe care-l
ai în preajmă şi-ţi aparţine prin acte, nu te merită. Victor”
– Incredibil! Nu, nu pot s-o iau de bună, murmură
Aurelian ca într-un exerciţiu de consolare. Dar dacă
este secvenţa încurcată a unui vis strecurat în realitate
Proust atrăgea atenţia asupra unui amestec al secvenţelor.
Trebuie să discut această informaţie, pe-ndelete,
cu colegul meu. Sper să nu fi înţeles greşit.
Şi oricât s-ar tempera pe sine, avea acest dar să-şi
echilibreze interiorul, Aurelian simţi o exagerare a bătăilor
de inimă. Cum tăcerea desăvârşită a camerei i se
părea agasantă, şi-ar fi dorit să iasă afară, în curte, ca
să respire aer proaspăt. Amintindu-şi că se afla în miezul
zilei, iar canicula stăpânea biruitoare, el renunţă la
intenţie şi porni ventilatorul. Odată cu adierea primenitoare
din cameră, se auzi o bufnitură venită din afară,
urmată de câteva glasuri ce se răzleţiră într-un spaţiu
limitat. „Probabil că iar s-au tamponat două vehicule în
intersecţie”, gândi Aurelian.
Uşa camerei se deschise brusc şi-n chenarul ei
apăru Anca.
– Aici erai, iubiţel Ce zici de un weekend-party în
patru la mătuşa ta din Buşteni I-am convins pe soţii
Carabella să vină. De ce taci Vreau să aud ceva de la
tine. În caz contrar mă duc la Mogoşoaia, la mama.
Aurelian strecură hârtia sub o mapă de pe masa de
lucru şi întoarse capul în partea opusă spre a nu i se
citi gândurile. Apoi se-ndreptă spre fereastră şi privi în
stradă, ca şi cum s-ar arăta mai interesat de ceea ce
se-ntâmplă acolo.
– După o prealabilă explicaţie... spuse cu subterfugiu
Aurelian, dar se potoli. Încercând să ascundă adevărata
cauză a neliniştii sale, el se apropie surâzător de
Anca şi o sărută. Îşi propuse să inventeze ceva, orice.
– Mereu te bagi în viaţa soţilor Carabella, nu ştiu
unde vrei să ajungi!
– Iar începi se răsti Anca. Mi-ai mai spus-o şi altă
dată.... Şi ai bătut în retragere când ţi-ai dat seama că
n-ai dreptate.
– Dar de data aceasta vom fi convingători şi metodici,
rosti Aurelian în timp ce-şi privea soţia cu un interes
aparte, însă cu reţinere în gesturi, spre a nu se demasca.
Vom pregăti conversaţia pe baza unui proiect,
la începutul săptămânii viitoare. Şi eu, şi tu... Problema
în discuţie... Ce vrem unul de la altul!
Dinspre stradă se auzeau tot mai tare glasurile iritate
ale celor ce nu se-nţelegeau între ei. Şi ca urmare, încăperea
fusese luată cu asalt de sonorul din afară, iar
Aurelian şi Anca se priveau înlemniţi, fără să ştie ce
anume se-ntâmplă şi lor. „Realitatea acţionează firesc
pe direcţia ei şi întâlneşte câteodată negativul nostru,
însă noi avem impresia că ni se opune şi ne refuză.”
Era un gând ce-l cutreierase pe Aurelian chiar şi-n situaţia
în care se afla.
Când un curent de aer primenitor se resimţi din nou
în încăpere, sună telefonul. Aurelian, zvâcnind din fixaţia
în care intrase, ridică receptorul şi răspunse.
– Alo! Cine A, domnul profesor! Ce bucurie! De
când vă aştept... Ce să fac! La o şuetă cu soţia mea...
Da, desigur, desigur!... Vin imediat să vă iau.
Aşezând receptorul pe suportul telefonului, el se retrase
de la masa de lucru şi o privi cu un surâs pe Anca,
uitând, parcă, de schimbul de vorbe dintre ei, mai mult
sau mai puţin stânjenitoare.
– Amintiri din studenţie... Profesorul meu de la cursul
de istoria presei, domnul Merişor Melinte, ne vizitează
în această după-amiază! Ce te uiţi aşa Să-l primim
cum se cuvine.
Deşi tăcea de câteva minute bune, Anca tăcu şi de
data aceasta. Evitând un răspuns imediat, ea făcu să
se extindă între ei acel spaţiu al problemelor şi al soluţiilor,
dar lăsă să se înţeleagă, oricare ar fi preţul, că se
va implica în situaţia apărută pe neaşteptate. Aurelian,
ascunzându-şi mâhnirea ce-l stăpânea, îi surâse din
nou şi-i sărută obrajii cu aceeaşi stăruitoare dorinţă.
Apoi, grăbit, părăsi încăperea.
Scârţâitul parchetului sub greutatea paşilor ce
se-ndepărtau, cuibărindu-se în culcuşul moale din auz,
o îndemnă pe Anca să-şi revină şi să renunţe la unele
dintre intenţii. Rămasă, aproape singură în încăpere, cu
obiectele din jur şi cu gândurile sale, Anca se decise,
înainte de a intra în pielea de gazdă primitoare a musafirului
drag soţului, dar îndrăgit şi de ea, să dea curs
unuia dintre gânduri ce o nelinişteau.
Îşi sunase mama din Mogoşoaia şi, ca între două
femei, purtă o scurtă conversaţie.
116 SAECULUM 5-6/2011
PRO