OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

ea, dacă o voi găsi, voi fi acolo unde se află, dacă nu,
voi pieri de durerea dezamăgirii.
Douăzeci de zile şi douăzeci de nopţi au trecut de
când a plecat în căutarea lui, oraşul era mare, a luat
stradă cu stradă, ba unele le-a străbătut de mai multe
ori, oamenii o priveau cu compătimire, sau cu admiraţie,
ori cu spaimă, caut un băiat aşa şi aşa, nu l-am văzut,
dar cum îl cheamă, nu ştiu, poţi iubi pe cineva şi dacă
nu ştii ce nume poartă, poţi, ea poate, nu-l vei găsi niciodată,
cel mai adesea găseşti un om întrebând de numele
lui, aşa e, dar cine l-a văzut nu-l poate uita
niciodată, un chip frumos ca al lui îţi rămâne în suflet
sau în minte, ei i-a rămas, oprea din drum mai ales fetele
aflate la vârsta când doi ochi pătrunzători precum
ai lui îţi fulgeră inima şi-ţi lasă în piept pârjol ce mistuie,
unele, încercate de fiorul dragostei, o priveau cu milă şi
cu înţelegere, regretând că n-o pot ajuta, dacă e aşa
cum spune, cu siguranţă l-ar fi ţinut minte, însă nu le-a
ieşit în cale, altele se fereau de ea speriate, o luau la
sănătoasa, nu te poţi supăra, cu hainele ponosite şi
pline de praf, cu părul neîngrijit, cu îngrijorarea întipărită
pe faţă şi cu privirea tulburată de teama de a nu-l găsi,
mai degrabă părea o nebună decât o fată îndrăgostită,
cine a zis că iubirea neîmplinită rătăceşte mintea, nu
ştim, o spunem noi atunci, cine iubeşte poate fi nebun,
cum nebunul iubeşte fără să se vadă, a luat cârciumile
la rând, şi erau destule, câte astfel de locuri nu sunt necesare
într-un oraş, poate bea şi el un pahar de vin,
cine nu bea când ajunge bărbat, bărbaţii o priveau cu
patimă, unii, cu invidie, alţii, cum nu şi-ar dori şi ei o femeie
atât de stăruitoare şi de hotărâtă pe urmele lor,
mulţi şi-au adus aminte că acasă îi aşteaptă nevestele
care mai bine nu i-ar aştepta, asta da dragoste, să rătăceşti
zi şi noapte în căutarea iubitului fără a te necăji
că pari nebună, că eşti murdară, că încălţările abia te
mai ţin, că ploile reci te udă, că soarele dogoritor te moleşeşte,
că toate ţi se pun în cale, dar nu numai bărbaţii
gândeau astfel, femeile, cele mai multe, îşi doreau ca
prima lor întâlnire cu fostul iubit ajuns soţ să se repete,
visau s-o ia de la capăt, să fie din nou îndrăgostite de
el, dacă nu se mai poate de el, uneori nici nu are cum,
atunci de altcineva, numai să aibă un imbold pentru a-şi
demonstra puterea de a iubi cu atâta patimă, cu câtă
iubeşte fata asta. Somnul pe fugă la rădăcina unui
copac, pe o bancă, în spatele unei porţi nu e somn, oboseala
îşi întipăreşte semnele pe chip, în priviri, mai ales,
şi în mişcări, au udat-o ploile şi au uscat-o razele soarelui,
noaptea, pe furiş, intra în câte o curte, lua apă din
fântână sau de la cişmea şi se spăla pe faţă, pe mâini,
pe picioare, pe locurile ascunse ale trupului, fructe se
găseau din belşug în pomii aflaţi la stradă, foamea era
însă mai mult înşelată, alungată pentru scurtă vreme,
unora li se făcea milă şi îi dădeau un colţ de pâine şi ce
mai putea fi dat unei cerşetoare, a primit chiar şi bani
atunci când, răpusă de osteneală, s-a nimerit să
adoarmă pe o bancă sau rezemată de un perete, prima
dată s-a ruşinat şi a început să plângă, era ea a nimănui,
dar nu era o cerşetoare, apoi a primit mila trecătorilor
fără a se întrista, putea astfel să-şi cumpere ceva
de mâncare, putea să comande o trăsură s-o ducă în
partea cealaltă a oraşului, unde nu mai putea ajunge
până la lăsarea întunericului că n-o mai ţineau picioarele,
unii birjari o refuzau aspru, până şi caii se speriau
PRO
SAECULUM 5-6/2011
proză
de ea, darămite ei, nişte oameni precauţi, alţii cunoşteau
doar legea banului, când ai bani şi plăteşti nu are
importanţă cine eşti şi cum arăţi, numai să dai cât trebuie,
de poţi fi fraierit, dai chiar mai mult, asta e lumea,
nu o dată beţivii şi vagabonzii i-au pus gând rău, nu i
s-a întâmplat însă nimic, spaima unei femei de a fi batjocorită
dă puteri nebănuite trupului, forţe necunoscute
se nasc şi o fac sălbatică, viguroasă, războinică, suficient
pentru a scăpa din strânsoarea unui bărbat cu porniri
pofticioase şi mârşave, într-o seară a fost găzduită
în casa unei femei, de unde a plecat pe la miezul nopţii
ca din puşcă, lucruri ciudate s-au petrecut acolo după
ce întunericul a pus stăpânire pe oraş, au venit femei şi
bărbaţi, puşi pe jocuri vicioase şi murdare, fiind şi ea îndemnată
să intre în cercul lor, decât acolo, mai bine în
parc, pe o bancă, sau pe coridorul rece al unei clădiri
publice, gardienii te lasă în pace, cel mai adesea dorm.
Unde să-l mai caute, la şcoli n-ar fi avut rost să încerce,
dar tot a dat roată cu privirea în curtea fiecăreia, nici
măcar jandarmii, care ştiu urma omului, nu l-au văzut,
într-un târziu înţelegând că în oraş nu are cum fi, atunci
va pleca în afara lui, spre ce direcţie s-o ia mai întâi,
poate fi oriunde şi nicăieri, noapte fiind, s-a cuibărit în
spatele unei porţi, a adormit, un somn bun, cât poate fi
el de bun pe pământul bătătorit al unei ogrăzi, lângă
nişte saci burduşiţi cu cărbuni, îi va da noi puteri pentru
a porni la un drum şi mai lung, şi mai istovitor, şi mai
plin de neprevăzut. Când încă nu s-a făcut dimineaţă,
un bărbat ieşit la repezeală din casă, dacă nu cumva
direct pe fereastra sub care era ea cuibărită, a călcat-o
pe picioare, speriindu-se de moarte şi unul, şi altul şi
luând-o la fugă amândoi în aceeaşi parte, privind speriaţi
înapoi, el, să vadă dacă-l urmăreşte stăpânul casei,
ea, să vadă dacă cineva îi ia urma, sperietura fiind prea
mare ca să-şi dea seama c-au luat-o la sănătoasa cot
la cot. În tot răul e şi un bine, când s-au dezmeticit din
ridicolul situaţiei, oprindu-se, s-au uitat unul la altul şi
au început să râdă, bărbatul, bucurându-se pentru
aventura de o noapte încheiată cu bine, fata, văzând în
această întâmplare un semn bun, când mai avem tăria
de a râde, speranţa încă nu-i pierdută. Abia atunci observă
ea că don juan purta tunică, pantaloni bufanţi,
cizme şi capelă ostăşească, nu te mira, sunt militar, nu
peste multă vreme voi pleca la război, merită să treci
printr-o spaimă soră cu moartea pentru o fericire de o
noapte, dar unde e el militar, că nu are de ştire ca oraşul
lor să fie şi garnizoană, până aici a venit cu trăsura, cum
tot aşa va şi pleca, solda e destul de mare pentru a acoperi
şi asemenea transporturi, şi de unde va lua trăsura,
chiar de la capătul străzii, dacă brişca oprită acolo nu
aşteaptă pe cineva anume, dar ea unde merge, cu el,
unde să meargă, nu înţelege, îi va da lămuririle pe
drum, numai că nu are bani, are el, solda, doar i-a spus,
e suficient de mare. Acum înţeleg, s-a arătat lămurit militarul,
după ce a ascultat povestea, relaxat de-a binelea
şi de poveste, şi de legănatul trăsurii, pentru mine sunt
toţi la fel, s-ar putea totuşi să ai noroc, după cum mi l-ai
înfăţişat, poate fi un soldat din armata imperială, mai
exact unul dintr-un regiment de graniţă, unde mergem
sunt cartiruite şi două astfel de companii, vom încerca
întâi acolo, să nu-ţi faci griji, eşti cu mine, nimic rău nu
ţi se poate întâmpla, dacă aş fi întâlnit şi eu o fată ca
tine, acum nu eram în această caleaşcă, ci în pat cu ea,
113