OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

Leon-Iosif Grapini
proză
DRAGOSTE ÎN VREMEA RĂZBOIULUI
Când l-a văzut întâia oară, a înţeles că de-atunci încolo
va trăi numai pentru el, de asta trebuie să-l găsească,
de câteva zile bune i se zbate ochiul stâng,
semn rău, undeva e, şi cineva tot va şti să-i îndrume
paşii spre el, l-am văzut acolo, acolo se va duce, dacă
nu va fi, va întreba din nou, l-am văzut dincolo, va
merge dincolo, picioarele ei nu vor cunoaşte odihna
până nu-l va găsi pe omul iubit.
Femeia cu trupul înalt şi subţire ca o vargă avea sufletul
sfrijit de răutate, era varga lui Dumnezeu, în ochii
mici şi negri, ce aruncau o privire ascuţită şi tăioasă, ea
nu a văzut nicicând mărgelele bucuriei sau ale suferinţei,
cum nici faţa lungă, uscată, cu buzele mici şi drepte,
nu i-a fost măcar o dată transfigurată de dor şi nostalgie,
în coşul pieptului împuţinat şi scofâlcit nu se putea
ascunde decât o inimă împietrită, toate acestea le-a
văzut şi le-a înţeles încă de mică, niciodată nu s-a simţit
ocrotită şi apărată de această femeie căreia, printr-o
tris tă întâmplare, i-a fost încredinţată spre creştere şi
grijă.
Tatăl i-a murit pe front, voia să creadă asta, iar
mama s-a stins la naşterea ei, singura persoană în viaţă
din familia celor doi părinţi era Varga, sora vitregă a
mamei, care, obligată sau nu, s-a oferit s-o ia în casa
ei şi s-o îngrijească până va putea face asta de una singură.
Dar bucata de pâine nu te satură, colţul de cameră
nu-ţi asigură adăpost, patul nu-ţi dă odihnă şi
căldura căminului nu te încălzeşte dacă omul căruia îi
aparţin toate acestea nu ţi le oferă odată cu sufletul lui.
A cunoscut chinul de a sta în genunchi cu faţa la perete
ore întregi, suferinţa de a nu se afla cu celelalte fetiţe
afară la joacă, scârba de a pune în gură firimitura scăpată
pe jos, povara frumoaselor zile de vară petrecute
la geamul încăperii ei de copil, truda zilnică a orelor de
curăţenie a întregii case, strânsoarea îmbrăcămintei rămase
în urma creşterii sale, nevoia de a povesti şi de a
râde cu cineva cât era ziua de mare, ispita de a fugi de
acasă în lumea largă, necazurile pricinuite de obrăznicia
şi răutatea copiilor iritaţi de prezenţa ei zilnică la
geam, dar mai ales a cunoscut lipsa dragostei şi a căldurii
sufleteşti, înlocuite pe deplin de durerea de a se
şti fetiţa unei femei precum Varga.
O zi în casa mătuşii Varga era un chin de neîndurat,
încă de la primele ceasuri ale dimineţii vocea ei piţigăiată
şi aspră, totodată, îi biciuia auzul şi mintea, ridicăte
din pat, e vremea, n-auzi, nu te saturi de somn, cum
nu te saturi de mâncare, treci şi te spală, dă bine după
urechi, şi pe ochi, să te trezeşti la viaţă, cu toate că o
mototoală ca tine nu se va trezi niciodată, treci la masă,
ţine coatele pe lângă corp, vezi că dai firimiturile pe jos,
fii mai atentă, nu aşa se ţine lingura, mănâncă mai repede,
că nu oi strânge eu după tine, ia-ţi lucrurile şi fugi,
să nu întârzii, şcoala nu stă după leneşi ca tine, să nu
te prind că te joci cu băieţii, sunt nişte neciopliţi, numai
PRO
SAECULUM 5-6/2011
lucruri rele înveţi de la ei, n-ai plecat încă, te-ai şi întors,
n-ai întârziat, e bine, să ai grijă să nu întârzii niciodată,
unde ţi-ai murdărit rochia, nu eşti bună de nimic, nu o
dată ţi-am spus să nu-ţi mai ştergi palmele asudate de
haine, nu te întreb ce-ai făcut la şcoală, îmi dau seama,
dă-ţi ălea jos de pe tine şi treci şi te spală pe mâini,
pune masa, lingura în dreapta, nu vei şti niciodată că
nu vrei să-nveţi, bagă de seamă la ciorbă, stropeşti faţa
de masă, toarnă uşor în farfurie, ia şi mănâncă, nu
sorbi, e dezgustător, crezi că urechea mea e făcută să
suporte plescăitul tău, strânge farfuriile, pune apă la
fiert, nu lăsa grăsime pe farfurie când o speli, îmi scoţi
peri albi, fii mai atentă, ai exact un sfert de ceas să te linişteşti,
gata cu moleşeala, treci la învăţat, ce tot citeşti
acolo, alte cărţi nu mai ai, de scris când îţi scrii, stai frumos
la masă când scrii, ţine spatele drept, altfel ajungi
o cocoşată, gata cu învăţatul, stai cu nasul în cărţi şi te
gândeşti aiurea, poate la băieţi, să nu te prind cumva,
că nu ştiu ce-ţi fac, vino încoace că avem treabă, tu
ştergi mobila, eu pun în ordine lucrurile, vezi, vezi, acuşi
te-nvârteai de-o bătaie zdravănă, lucrurile sunt de valoare,
o dată sparte nu mai sunt bune de nimic, când
vei fi la casa ta să cunoşti ce ai de făcut, ia-ţi ghergheful,
nu sta cu mâinile în poală, ai obosit cumva, apucă-te de
cusut, nu coşi bine, tragi prea tare de aţă, las-o mai
moale, să nu-mi spui că eşti supărată, supărată pot fi
eu că te am pe tine, maică-ta nu a avut altceva mai bun
de făcut decât să te aducă pe lume, nu o dată i-am spus
că bărbaţii nu-s buni de nimic, îşi bat joc de tine şi apoi
ia-i de unde nu-s, ce, crezi că tată-tău o fi murit pe front,
a murit pe dracu’, cine ştie unde s-a pitit, e mai uşor să
fugi de răspundere decât să dai piept cu ea, unul a fugit,
dacă n-o fi murit, alta şi-a dat duhul ca să vii tu pe lume,
nu mi-a fost dragă niciodată, dar tot mai dragă mi-a fost
ea decât îmi eşti tu, ţine ghergheful mai sus, prea sus,
aşa nu vezi bine, lasă-l mai jos, că şi de ea tot eu a trebuit
să mă îngrijesc, bine că s-a dus să nu vadă ce plod
a născut, iar te-ai înţepat la deget, nu băga degetul în
gură, doar nu eşti vampir să-ţi placă sângele, nu te
şterge de scaun, treci şi-ţi ia o cârpă, mare pacoste eşti
pe capul omului, să nu te smiorcăi, că nu ştiu ce se întâmplă,
treci şi coase, vezi că mă întind o vreme, mă
obosesc numai când te văd, să-ţi vezi de treabă şi lasă
copiii în pace, să nu te prind la geam, ştiam eu că te găsesc
la fereastră, trage perdeaua, nu te mai uita la ei,
or să ajungă nişte neisprăviţi, cine aleargă toată ziua şi
nu ştie altceva decât să se joace numai un vânturălume
şi un om de nimic poate ajunge, să nu te mai prind
la geam, acum mâncăm, spală-te pe mâini, nu-ţi lăsa
lucrurile împrăştiate, pune-le la locul lor, iar îţi tragi
nasul, nu pune coatele pe masă, stai dreaptă, nu plescăi,
ţine picioarele sub masă, mestecă bine, că te trânteşti
apoi în pat şi te doare burta, mergi şi te spală pe
picioare, toarnă apa în lighean de jos, că stropeşti po-
111