OMUL NOU – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE - Pro Saeculum

apoi va veni să se încălzească în pat. La ora 9 o invit
să bată la maşină, să nu mai tot ofteze lângă mine. Nu,
că vrea să se ducă la Sud, la ai ei, nu merg şi eu Nu,
nu merg. De ce să merg Să stau încruntat Va pleca
singură pe la 10: mă întorc pe partea cealaltă şi dorm
până la 11. Pus pe picioare obosit, mă spăl, mă îmbrac
şi mănânc în picioare salam şi fasole cu salată de
varză, plus dulceaţă de gutui. Vin la birou, şi de la 11.45
la 12.50 scriu un poem „la mare supărare”…
a început dezgheţul
Îşi strânge capul de frică în palme. A
început dezgheţul. Vin puhoaiele. Sunt tot mai aproape.
Puhoaiele adormirii Dacă sunt
puhoaie şi curg, înseamnă că-s puhoaie ale trezirii.
După cum se scurg nu
aduc nimic bun. Priveşte cum puhoaiele sting ultimul
fum. Doar fumul de tămâie rămâne, e la o
întindere de mână de ea. Vine puterea celui rău, scăpat
în libertate. În seara unei zile cu soţ, la
lumina lunii… Simţi
mirosul pătrunzător al mării Lăcrimează.
Nu departe de plajă, în casa bunicilor ei ajunşi în rai.
Adormită în foişor, a
visat că moare şi că se trezeşte din somn: ceva
nu era în regulă, îi
e frică de moarte Îşi afundă capul, micşorat parcă, în
pernele mari,
umplute cu puf de gâscă, îmbrăcate
în pânză albă croşetată
cu igliţa: e şi o reţea de neuroni croşetaţi aici. Deschide
ochii: înlăuntrul lor, scurtcircuite. E
şi o iarbă a ochilor,
crescută, crescută, de aceea nu vede bine… Peste tot,
ochi şi iarbă înflorită,
floare de ochi. Apa mării se prelinge de pretutindeni.
Mai e şi lumina lămpii, care
produce un efect straniu… Lumina lămpii
sufletului ei: amintirile şi
recunoştinţa. „Iar de la împărăţie era poruncă
straşnică”.
Adormită pe o platformă înălţată, să nu fie inundată:
să asculte plângerile supuşilor.
Ce-o fi, o fi.
Uit poemul imediat ce-l transcriu. Deschid televizorul,
stau la desene animate, la fotbal şi la pagini de comedie
cinematografică. La 14.30 vin, de la Sud, Doina
(cu un peşte proaspăt de jumătate de kil) şi Laurenţiu.
Doina a fost îmbrăcată cu scurta mea „vânătorească”
(e bună împotriva vântului, dar e bărbătească). Telefonul
a sunat în două rânduri după plecarea Doinei, nu
PRO
SAECULUM 5-6/2011
Registrul LIS
am ridicat receptorul (de regulă ea îl ridică). Aflu cum
am fost scuzat la ai ei, la casa părintească: anume că
aştept să mă întâlnesc să cumpăr carne de vită (act de
curaj casnic, în condiţiile în care nu găseşti decât carne
de vită tăiată clandestin, şi poţi fi condamnat pentru
complicitate)! Aflu că e invitată de ziua ei de naştere la
Brăila, unde va fi o pomană… (Nota LIS/2011: Apelez
iar la autocenzură; e regretabil) Din momentul în care
soseşte şi până la începerea filmului la televizor (ora
20.30), Doina dactilografiază intens la „Porumbeii” ei:
acum sunt sigur că va fi o carte de succes, dacă va
avea noroc (de public şi de critică), tocmai fiindcă de
această carte sunt legate atâtea scandaluri, poate chiar
o intrare a mea în spitalul de nebuni – simplă părere…
Azi mă ocup de partea de comentariu a „Caietului de
corespondenţe. An 37-LIS” (Nota LIS/2011: Caietul de
corespondenţe e alt subterfugiu al meu, în care citez
din când în când citate sau fraze care mă interesează;
în el scriu şi titlurile cărţilor citite, dând amănunte tehnice,
să pot să apelez la ele la o adică). Apoi inventariez
vreo 60 de cărţi noi, în registrul „Bibliotecii familiei Stoiciu”
şi le ştampilez cu BFS, treabă migăloasă care îmi
ia tot timpul liber de după-amiază şi seară. Laurenţiu învaţă
superficial, se joacă mai mult cu vecinii. Azi ploaia
a avut şi aspect de lapoviţă, spre seară s-a oprit, dar
temperatura a scăzut brusc de la 8 la 2 grade Celsius.
Doina prăjeşte peştele (adus de la Brăila), e gustos.
Pun apă la încălzit, în cazan, fac baie generală. La robinete
apa e călâie, nu mai are sens să înjur... Spăl
cada cu tix (cât am făcut baie, am adus peştele supravieţuitor
în borcanul mare, în bucătărie). Umplu cada cu
apă rece, să avem rezervă, schimb apa în sticlele din
bucătărie (fiindcă apa rece se opreşte peste noapte).
La ora 22 se culcă Doina, fără să spună nimic. La ora
23 se culcă fiul, ca de fiecare dată îl învelesc, îl sărut,
sting lumina. Scriu aici, în registrul-jurnal după ora
22.30. La Radio Europa Liberă, Lucian Raicu! Nu pot
să cred. Comentat de Virgil Ierunca, se transmite un articol
interesant despre supravieţuire. A plecat definitiv
din România şi Lucian Raicu, aşadar. Am uitat să notez,
vineri s-a transmis o scrisoare de protest, împotriva Uniunii
Scriitorilor, a lui Kanyadi Sandor (sper să-i fi scris
corect numele, nu-l cunosc), cerând ieşirea din rândurile
ei… Semnele demnităţii scriitoriceşti îşi mai arată,
din când în când, colţii. Azi las cuptorul la aragaz deschis
de la ora 12 până după miezul nopţii: naiba ştie ce
va mai ieşi şi din asta, dacă vom avea căldură la calorifere,
dacă nu va trebui să stăm în jurul aragazului toată
iarna – dacă vom avea gaze. Am înţeles ieri că Bucureştiul
va deveni de urgenţă port la Dunăre: dar Târgovişte
S-a renunţat, oare, la ideea celei de-a doua
capitale a României Totodată, în vară s-a pus problema
şcolarizării tuturor celor până la 40 de ani pentru
încheierea studiilor gimnaziale: până azi n-am auzit de
vreun caz şcolarizat în acest sens, cu forţa… În URSS,
„perestroika” (reorganizare) şi „glasnost” (transparenţă)
continuă cu furie, deşi e mai mult vorbă în vânt decât
faptă radicală… În ochiul drept mi-a intrat detergent, nu
mai văd bine, degeaba mă tot frec la el. Mă culc după
ora 1.
11