Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
CUPRINS:<br />
I. Introducere<br />
II. Evoluţia icoanei bizantine în România<br />
III. Prezentarea meşteşugului pictării icoanei pe lemn de către<br />
elevii Liceului de Artă ,,Ionel Perlea’’<br />
IV. Colectivul de elevi şi profesori implicaţi în proiect<br />
V. Fotografiile icoanelor realizate de elevi în cadrul proiectului<br />
1
I. INTRODUCERE<br />
În cadrul Proiectului Socrates-Comenius 1 intitulat ,,Influenţa religiei în<br />
artă’’ şi comun cu Institutul Superior Artistic ,,A. Pasaglia’’ din Lucca-Italia,<br />
Şcoala Secundară ,,Pater Damian’’ din Eupen-Belgia, Liceul Artistic ,,Artis’’<br />
din Sofia-Bulgaria, Liceul de Artă ,,Ionel Perlea’’ din Slobozia s-a angajat să<br />
realizeze în primul an, un suport <strong>teoretic</strong> care priveşte evoluţia icoanei bizantine<br />
pe teritoriul României precum şi modul în care elevii noştri au preluat<br />
meşteşugul pictării unei icoane pe lemn, suport realizat sub forma unei broşuri şi<br />
a unui CD. De asemenea meşteşugul pictării icoanei pe lemn este prezentat şi pe<br />
caseta video. Tot în primul an elevii implicaţi în proiect şi-au propus să picteze<br />
30 de icoane pe lemn cu ajutorul căreia să se realizeze o expoziţie itinerară în<br />
şcolile implicate în acest proiect.<br />
Suportul <strong>teoretic</strong> este axat pe mai multe părţi, începând cu o prezentare a<br />
semnificaţei şi importanţei absolute a icoanei în viaţa oamenilor de aproape<br />
2000 de ani încoace, continuând cu o succintă trecere în revistă a primelor<br />
reacţii iscate odată cu aşezarea definitivă şi oficială a icoanelor în biserici,<br />
mergând mai departe cu relatarea propriu-zisă a evoluţei icoanelor bizantine pe<br />
teritoriul ţării noastre şi finalizându-se cu o încercare de subliniere a rolului<br />
indubitabil pozitiv al acestora în scopul oferirii unui îndemn spre înţelegerea lor<br />
în timp. Aşa cum se menţiona şi ceva mai sus, proiectului îi este ataşat şi un<br />
fragment ce vine să completeze informaţia primită anterior printr-o descriere<br />
detaliată a întregului proces de pictare a unei icoane, reliefându-se treptat fiecare<br />
etapă în parte până la terminarea şi finisarea operei de artă.<br />
Aşadar, lucrarea restrânge o serie deosebită de aspecte privitoare la<br />
evoluţia icoanelor bizantine în special în România, având la bază o vastă<br />
documantare în domeniu şi dăruind la rândul ei o lecţie de cultură, în care<br />
tradiţia, istoria şi religia fuzionează cu siguranţă într-un mod impresionant.<br />
2
Totodată, pronind de la ideea că pentru a construi o Europă unită tinerii au<br />
nevoie să cunoască, să comunice, vedem în acest proiect o posibilitate de<br />
îmbogăţire spirituală prin cultura şi tradiţiile celorlalţi, o deschidere spre<br />
toleranţă religioasă şi culturală prin conştientizarea specificului religios, al<br />
reflectării acestuia în artă, atât în cadrul propriului fundal cultural, cât şi în al<br />
celorlalte ţări europene. Echipa pedagogică implicată în desfăşurarea proiectului<br />
speră că, păstrându-şi individualitatea, cunoscându-şi specificul artistic şi<br />
religios şi în acelaşi timp cunoscându-i şi pe ceilalţi, cultivând toleranţa, stima şi<br />
respectul, elevii noştri să devină cetăţeni demni ai unei Europe unite.<br />
3
,,Icoanele reactualizează miraculosul<br />
illud tempus, când Hristos, Fecioara şi<br />
Apostolii trăiau printre oameni. Ele sunt mai<br />
uşor accesibile credincioşilor: se pot găsi în<br />
bisericile şi capelele cele mai modeste şi în<br />
locuinţele particulare. În plus, contemplarea<br />
lor permite accesul la un întreg univers de<br />
simboluri. Prin urmare, imaginile erau<br />
susceptibile să desăvârşească şi să<br />
adâncească instruirea religioasă a celor ce nu<br />
ştiau carte. Icoanele au avut într-adevăr,<br />
acest rol în toate straturile rurale din Europa<br />
Răsăriteană.’’<br />
(Mircea Eliade)<br />
II.<br />
Perceperea divinităţii în istoria omenirii a fost descrisă în forme deosebite.<br />
De la întreruperea din valurile mării, din lava încinsă a vulcanilor sau din lumina<br />
soarelui, la făpturi groteşti, zoomorfe sau fantastice, divinitatea a fost şi este<br />
personalizată în forme materiale diverse. Acestei percepţii diversificate i se<br />
opune cultura mozaică impunând legi stricte astfel: ,,Să nu ai alţi Dumnezei<br />
afară de Mine’’, unicitatea divinităţii fiind descrisă în momente cruciade precum<br />
4
Exodul, sub forma stâlpului de foc<br />
sau de nor, după cum apare în<br />
cărţile Pentateuhului. Cu toate<br />
acestea, cultura care creează<br />
porunca ,,Să nu-ţi faci chip<br />
ciolplit’’ este cea care descrie în<br />
amănunt, în alcătuirea Cortului<br />
Mărturiei, atât prezenţa îngerilor<br />
zugrăviţi pe pereţii cortului cât şi a<br />
îngerilor lucraţi din metal ce<br />
străjuiau Chivotul legii. Rămâne<br />
totuşi nezugrăvit chipul lui<br />
Dumnezeu cel perceput în ,,ceaţă şi<br />
nor’’. Odată însă materializată<br />
divinitatea pe pământ în persoana<br />
lui Iisus Hristos, vălul se ridică.<br />
Ceea ce era infinit, atotputernic, nematerial, apare acum personificat,<br />
văzut şi pipăit, descris în cuvinte şi păstrat în imagini. ,,Închipuirea’’ care se<br />
transformă în ,,chip cioplit’’ este înlocuită cu chipul văzut care se transpune în<br />
lumea creştină veche în icoană.<br />
Drumul până la aşezarea definitivă în biserici şi cinstirea icoanelor (843) a<br />
fost marcat de atitudini pro şi contra imaginii religioase, nelipsind nici interesele<br />
politice impariale, aşa încât unii împăraţi au dus o veritabilă politică de apărare a<br />
icoanelor (cei care îl considerau pe Hristos împărat absolut al cerului şi al<br />
pământului, ei domnind sub patronajul acestuia, iar alţii au luptat împotriva<br />
icoanelor, considerându-se pe ei înşişi singurii reprezentanţi ai divinităţii pe<br />
pământ, atribuindu-şi calitatea de suverani religioşi ai poporului. Iconoclasmul<br />
exprimă de fapt înainte de orice un puternic imbold de transcendentalism<br />
semitic, evreies, musulman, creştin chiar, mărind astfel sensul inefabilului şi al<br />
icognoscibilului divin în dauna Întrupării şi a ,,iubirii de oameni’’.<br />
5
A fost şi o reacţie împotriva<br />
unui cult al imaginilor, idolatru<br />
uneori, împotriva contaminării lui cu<br />
o concepţie magică, ce confundă<br />
icoana şi euharistica şi proslăvea<br />
consubstanţialitatea dintre imagine şi<br />
modelul său. În pofida tuturor<br />
acţiunilor de respringere a imaginii<br />
lui Hristos, icoana şi-a continuat<br />
itinerarul său ascendent în spaţiul<br />
spiritual al creştinismului.<br />
Dar totuşi, ceea ce constituie fundamentul reprezentării iconice –<br />
Întruparea Cuvântului – a trezit deseori numeroase controverse, spre exemplu,<br />
iconoclaştii afirmând că, dacă icoana reprezintă ipostasul Logosului divin<br />
materializat, care este în acelaşi timp atât Dumnezeu adevărat cât şi om<br />
adevărat, cum poate fi reprezentat iconic de vreme ce Dum-nezeirea este<br />
nevăzută şi deci nereprezentabilă, iar dacă icoana îl înfăţişează pe Iisus Hristos,<br />
doar după natura Sa umană, cum poate fi icoana vrednică de cinstire, invocânduse<br />
în acest caz lipsită de sacralitate. Apoi, Iisus Hristos nu poate fi reprezentat<br />
decât după ipostasul Său în care cele două naturi (dumnezeiască şi omenească)<br />
sunt unite fără a se confunda. În felul acesta, ceea ce pentru unii (iconoduli)<br />
constituie argumentul incontestabil al reprezentării iconice, pentru alţii<br />
(iconoclaşti) devine contr-argument. Aşadar, respingând icoana, negau de fapt<br />
întruparea Cuvântului lui Dumnezeu. La baza acestei rătăciri iconoclaste stă de<br />
fapt concepţia teologică greşită cu privire la ,,ipostas’’. Adversarii icoanelor<br />
afirmau astfel că ceea ce este reprezentat în icoană este o persoană, iar cel ce<br />
circumscrie această persoană circumscrie implicit şi firea divină care nu poate fi<br />
cuprinsă. Într-adevăr, icoana nu reprezintă natura comună, abstractă, dar<br />
problema care se ridică este că Persoana lui Hristor nu este numai persoană<br />
6
omenească, ci este Fiul lui Dumnezeu care<br />
s-a făcut om. În concluzie, cum poate fi<br />
reprezentată în icoană Paradoxul întrupării<br />
este că ,,Cel nevăzut Se face văzut’’, ceea<br />
ce înseamnă că Logosul cel veşnic al<br />
Tatălui S-a arătat ochilor noştri trupeşti şi<br />
deci, chipul pe care-l reprezintă icoana lui<br />
Iisus Hristos este ,,chipul persoanei celei<br />
veşnice al Cuvântului făcut de om.’’<br />
Originea icoanelor trebuie căutată în<br />
pictura caracteristică primelor veacuri ale<br />
creştinismului, mai ales în Egipt.<br />
Din vechea concepţie a artei helenistice s-a născut tradiţia atât de vie a<br />
portretului realist în arta egipteană şi coptă, atât de înflo-ritoare în veacurile<br />
I-IV, cunoscută azi mai ales prin frumoa-sele portrete de la Faiuma şi Antinoe.<br />
Portretele zugrăvite în encaustică, pictura în ceară, o tehnică proprie primelor<br />
veacuri, stau la baza icoanelor care începând din secolul al VI-lea ocupă un rol<br />
tot mai larg în pictura bizantină.<br />
Spre deosebire de pictura murală condiţionată de formele arhitectonice ale<br />
monumentului pe care îl împodobeşte, icoana (denumire derivată de la termenul<br />
grecesc, care înseamnă chip, adică portret) este o operă de artă care trăieşte<br />
independent de lumina şi de mediul în care a fost făcută. De aceea trebuie să<br />
aibă lumina ei proprie pe care o dă fondul de aur. Întocmai ca pictura de şevalet,<br />
ea este destinată să fie admirată de aproape, pusă într-o firidă, pe o masă sau un<br />
altar la înălţimea normală a ochiului. Este imperioasă aşadar o desăvârşită<br />
măiestrie în realizarea detaliilor. Se folosesc materiale preţioase, tonurile calde<br />
fiind vibrate pe nuanţe aurii care dau icoanelor strălucirea smalţurilor sau a<br />
mozaicurilor. Sub raportul conţinutului, iniţial, pictura murală, ilustrativă şi<br />
narativă, se deosebeşte de icoane.<br />
7
Având un caracter mai ales dogmatic, acestea reprezentau portretul lui<br />
Iisus Hristos, al Mariei şi al celorlalţi sfinţi, cu tendinţa desprinderii de text<br />
idealizând treptat imaginea istorică.<br />
Fiecare icoană se leagă de un prototip istoric şi artistic foarte îndepărtat<br />
în vreme.’’ (I. D. Ştefănescu - ,,Icoane de artă în Molodova’’)<br />
Cu alte cuvinte, icoana constituie un<br />
document dintre cele mai importante, care<br />
dincolo de valoarea artistică, prin<br />
conţinutul de idei şi execuţia tehnică,<br />
lămureşte şcolile şi mediile de artă,<br />
personalităţile artistice, legăturile cu alte<br />
ţări, curentele culturale. Într-o fază mai<br />
târzie, în arta bizantină, ca şi în arta<br />
popoarelor care au tradiţia artistică a<br />
Constantinopolului, spiritual narativ îşi face<br />
tot mai mult loc şi în icoane.<br />
Aceasta reprezintă întregul ciclu al Patimilor, marile sărbători<br />
(praznicele); viaţa unor sfinţi sau chiar întregul sinaxar, ilustrând direct texte de<br />
caracter istoric. În acelaşi mod se dezvoltă, mai ales în secolul al XVII-lea şi al<br />
XVIII-lea, pictura de icoane populară, în ţările române, în lumea balcanică şi a<br />
Orientului Apropiat. Mai rar apar şi teme liturgice.<br />
Sfântul Teodor Studitul va fi primul care va reuşi să demonstreze<br />
indubitabil că icoana nu reprezintă natura cuiva, ci persoana aceluia: ,,La orice<br />
lucru reprezentat iconic se reprezintă nu natura ci ipostasul lui; căci cum ar<br />
putea fi reprezentată o natură necontemporană în ipostas De exemplu: Petru nu<br />
este reprezentat iconic întrucât este vieţuitor raţional, muritor şi capabil de<br />
gândire şi ştiinţă – căci acest lucru nu-l defineşte nu ai pe Petru, ci şi pe Pavel,<br />
Ioan şi pe toţi cei de sub aceeaşi specie – ci întrucât se distine de indivizii de<br />
aceeaşi specie având împreună cu definirea lor comună şi anumite proprietăţi, ca<br />
8
de plidă: nasul coroiat sau cârn, părul creţ, culoarea frumoasă a pielii sau orice<br />
altceva ce caracterizează înfăţişarea inerentă lui.<br />
Dar deşi este alcătuit din suflet şi<br />
trup, el nu poartă nici o proprietate a<br />
sufletului în înfăţişarea figurii lui, şi<br />
cum ar putea-o purta, dacă acesta este<br />
nevăzut Tot aşa şi la Hristos; El nu este<br />
reprezentat iconic întrucât este simplu<br />
om, ci întrucât se deosebeşte prin<br />
proprietăţile Sale ipostatice de toţi<br />
indivizii de aceeaşi specie, fiind răstignit<br />
şi ca atare având o înfăţişare. Prin<br />
urmare, chiar dacă după Dumnezeiere<br />
este necircumscris, Hristos este<br />
circumscris după ipostas şi nu după<br />
naturile din care este compus.’’<br />
De altfel, după <strong>anul</strong> 1000, imaginea acestuia din urmă a suferit o serie de<br />
modificări spre deosebire de perioada anterioară, el părând să nu mai fie<br />
Hristosul evanghelic blând şi iubitor, ci Creatorul, Stăpânul lumii, Pantocratorul,<br />
chipul lui Dumnezeu Cel nevăzut, cu care se confundă. Acest lucru îl arată clar<br />
şi inscripţiile care însoţesc în ipostazierea iconică: El este ,,Cel vechi de zile’’ şi<br />
,,Cerul este tronul Său, iar pământul aşternutul picioarelor sale.’’ Figurile<br />
actuale senine şi care debordează de plenitudine interioară dar nelipsite de acea<br />
seriozitate sfântă aferentă, apar de abia prin secolele XVIII-XV, în perioada<br />
Renaşterii târzii. Născute în Bizanţ, poate chiar la şcoala de pictură a Palatului<br />
Imperial, aceste figuri împânzesc Balcanii, Rusia – Novgorod, Moscova –<br />
teritoriile noastre şi toate locurile pătrunse de acelaşi curent religios. Feţele<br />
Pantocratorului şi frumoasele icoane împărăteşti din mânăstirile Moldovei de<br />
Sus ori din epoca brâncovenească aduc şi ele mărturia irefutabilei influenţe<br />
bizantine.<br />
9
Pentru a reveni la ideea mai sus amintită, cele mai vechi icoane legate<br />
direct de sursa lor egipteană şi coptă s-au realizat în Orientul Apropiat, având<br />
caracter comun cu miniatura şi pictura murală.<br />
Uşor diferită de aceasta, o<br />
altă grupare ar fi cea a icoanelor<br />
bizantine propriu-zise leagte de<br />
tradiţia picturii hedenistice având<br />
drept centre Constantinopolul şi<br />
Tehesalonicul, de unde s-au<br />
răspândit mai apoi în toată lumea<br />
balcanică şi estul Europei,<br />
influenţând creaţia artistică din<br />
Serbia, Bulgaria, Ţările Române<br />
şi Rusia.<br />
Icoanele şcolii venetocretane, realizate mai ales după căderea Bizanţului<br />
sub stăpânire otomană, în lumea insulară Grecia şi la Veneţia, produs al sintezei<br />
dintre arta bizantină şi cea occidentală a prerenaşterii şi Renaşterii italiene, şi-au<br />
găsit o largă răspândire în ţările balcanice şi în lumea românească. Pictura de<br />
icoane dezvoltată pe temei bizantin a dobândit în vechea Rusie încă de timpuriu<br />
trăsături cu totul originale, datorită unor mari artişti ca Theofan Grecul, Andrei<br />
Rublev, s.a.<br />
În această largă grupare trebuie acordat un loc deosebit icoanei româneşti<br />
care prezintă trăsături proprii cu unele note originale, mai ales în Molodova şi<br />
Transilvania. Sub raportul tehnicii, majoritatea icoanelor româneşti şi balcanice<br />
sunt lucrate în tempera pe lemn, echivalând cu pictura medievală occidentală de<br />
şevalet. Au existat de asemenea în encaustică, mozaic, ca şi icoane săpate în os,<br />
fildeş sau lemn, icoane ciocănite, gravate în metal şi icoane brosate. În Ţările<br />
Române domină cele zugrăvite pe lemn. Nu se cunosc decât două icoane din<br />
metal, aceea a lui Petru Şchiopul, lucrarea unui argintar din Ţara Românească,<br />
încadrând un medalion central pictat şi o mică icoană purtând marca argintarului<br />
Georg May II.<br />
10
În întreaga Europă răsăriteană,<br />
icoanele au jucat un rol important ca<br />
obiecte de cult, în biserici şi mănăstiri,<br />
alcătuind ansambluri sub forma<br />
iconostaselor sau tâmplelor, care separau<br />
încăperea altarului de naos. Ele nu lipseau<br />
nici din palatele domenşti şi<br />
metropolitane, din paraclismele curţilor,<br />
din locuinţele celor avuţi şi din casele<br />
modeste ale ţăranilor.<br />
Constituind adevărate construcţii arhitectonice, tâmplele sunt în primul<br />
rând preţioase opere de sculptură în lemn acoperite cu stuc auriu şi colorat, sub<br />
acest aspect fiind legate direct de tehnica icoanelor. Ele cuprind obligatoriu cel<br />
puţin patruzeci şi una de icoane începând cu cele de mari dimensiuni (cca. 100 x<br />
80 cm.) denumite icoanele împărăteşti şi terminându-se cu crucea pe care este<br />
zugrăvit Mântuitorul, încadrată de cele două braţe, denumite după cuvântul slav<br />
,,moleni’’ şi reprezentând pe Maria şi Ioan Evanghelistul. În Molodova, la<br />
Voroneţ, Humor sau Moldoviţa pot fi admirate tâmplele de o valoare<br />
prodigioasă care păstrează icoane de la începutul secolului al XVII-lea sau<br />
începutul celui umrător. Şi în Ţara Românească adevărate dantele de lemn în<br />
care icoanele există uneori intacte, se mai pot găsi la Govora, Schitul<br />
Sârâcineşti, biserica principală, paraclismul mânăstirii Hurez, etc. Cele mai<br />
preţioase opere de tradiţie bizantină, reproducând prototipuri mai vechi s-au<br />
păstrat în mare parte în mânăstirile întemeiate în secolul al XIV-lea sau în primii<br />
ani ai veacului următor (Bistriţa, Neamţ, Bogdăneşti, Bisericani etc.). Aşadar la<br />
Humor, se găsesc, în pronaosul bisericii un grup de icoane, dintre care două par<br />
să ascundă sub repictările ulterioare fragmente de pictură mai veche iar alte<br />
patru neretuşate reproduc prototipuri anterioare ce ating un nivel artistic<br />
remarcabil.<br />
11
Opere de artă călătoare, icoanele au circulat în decursul timpului, odată cu<br />
meşterii, de la o provincie la alta şi de la o ţară la alta. Daruri ale domnilor<br />
români dincolo de graniţele ţărilor române, icoane vestice se mai păstrează în<br />
mânăstirile de la Athos. În ctitoria lui Maxim Brâncovic de la Kruşedol, în<br />
Serbia, par să fie lucrat zugravi greci veniţi din ţările române. Sub raport istoric,<br />
cele mai vechi icoane sau replicilor lor, care se bucurau de o veneraţie deosebită,<br />
au jucat un rol important în legăturile populaţiei din diferite zone ale ţării.<br />
Ele ofereu prilejul<br />
unor pelerinaje, însoţite de<br />
târguri anuale; ţăranii din<br />
Maramureş şi Năsăud se<br />
întâlneau cu cei din părţile<br />
Sucevei, ale Bistriţei şi ale<br />
Neamţului, iar cei din<br />
nordul Olteniei şi Banat<br />
treceau munţii ajungând la<br />
Prislop, Nicula şi Radna.<br />
Privite în ansamblu, icoanele româneşti deţin un loc de seamă în arta<br />
naţională veche, în primul rând prin varietatea de interpretări şi modalităţile de<br />
realizare a unor teme complexe, tradiţionale, de o nebănuită bogăţie. Ele<br />
reprezintă de asemenea şi valoroase documente de reconstituire a mediului<br />
artistic dintr-o anumită epocă, incontestabile mărturii ale vremurilor trecute,<br />
unele fiind, aşa cum precizăm şi ceva mai devreme, strâns legate de pictura<br />
murală. Astfel, există icoane din secolul al XVI-lea, care prin tehnica lor, dar<br />
mai ales prin desen, draparea corpurilor şi arhitectură, par rupte din ansamblurile<br />
murale. Acestea se caracterizează printr-o concepţie monumentală, evidentă în<br />
proporţia siluetelor înalte de o imuabilă eleganţă, în care planurile sunt reduse la<br />
un număr restrâns, desenul fiind conceput sintetic, în linii mari, esenţiale, doar<br />
pentru a delimita forma.<br />
12
În raport cu Transilvania sau Ţara Românească, Molodova oferă cea mai<br />
mare bogăţie de icoane ce datează din secolul al XVI-lea, în mânăstiri ca<br />
Bistriţa, Agapia, Putna, Moldoviţa sau Văratec păstrându-se sute de icoane cu<br />
reale însuşiri artistice şi semnificaţie istorică pentru trecutul cultural românesc.<br />
Din punct de vedere tematic,<br />
icoanele din prima etapă denotă o<br />
predilecţie pentru portret, umând ca din<br />
a doua jumătate a secolului al XVI-lea<br />
să înceapă să apară frecvent motive<br />
evanghelice, praznicele, episoadelor din<br />
vieţile sfinţilor şi istoria bisericii. Una<br />
dintre cele mai frumoase icoane ale<br />
vremii respective îi prezintă pe Simeon<br />
şi pe Sava, sfinţii patroni ai Serbiei,<br />
portretele lor impresionând atât prin<br />
caracterul monumental cât şi prin<br />
expresia figurilor şi a detaliilor<br />
anatomice.<br />
De altfel, osatura şi inserţia muşchilor sunt realizate cu ştiinţa pe care o<br />
posedau, la acea vreme, mai ales artiştii de şcoală occidentală.<br />
În genere, icoanele-portrete păstreată în Ţara Românească şi în Moldova<br />
secolului al XVI-lea reproduc, cu unele mici particularităţi locale, vechile<br />
prototipuri legate de operele vestitului centru de artă bizantină de la Ohrida.<br />
Tehnica deosebită, lemnul folosit ca suport (paltinul, cireşul, părul, ş.a.), modul<br />
de pregătire al preparaţei acestuia din urmă sau aureolele deseori marcate cu<br />
compasul sunt aşadar dovezi ale învăţămintelor specifice vestitei şcoli.<br />
În veacul anterior, pictorii foloseau procedee vechi, de bună tradiţie<br />
bizantină. Ovalul prelung şi regulat al feţei este deci construit mai întâi cu un ton<br />
general de ocru sau brun deschis, care constituie eboşa.<br />
13
Un al doilea ton este utilizat pentru<br />
a preciza linia ochilor, gura şi nasul.<br />
Totodată zugravul aşternea culorile în<br />
tuşe largi, folosind ,,zemuri’’, toţi aceşti<br />
oxizi metalici sau naturali având ca liant<br />
caseina sau oul. Ceva mai târziu, spre<br />
sfârşitul veacului, gama cromatică se<br />
îmbogăţeşte, facilitând posibilitatea<br />
creării unor lucrări deosebit de valoroase<br />
pentru tezaurul şi patrimoniul naţional.<br />
Către <strong>anul</strong> 1600, dar şi mai târziu,<br />
artiştii acordă un plus de atenţie fondului<br />
şi cadrului icoanelor datorită sculpturii.<br />
Multe dintre icoanele moldoveneşti şi transilvănene se caracterizează<br />
vasăzică prin fondul sculptat şi aurit, lucrat pe un star de preparaţie mai gros, în<br />
care s-au săpat motive vegetale de tipul Renaşterii. Ţinând seama de apariţia<br />
târzie a acestui procedeu în arta românească şi de caracterul elementelor folosite,<br />
se poate afirma pe bună dreptate că el s-a dezvoltat sub înrâurirea altarelor<br />
occidentale, existente în Transilvania şi în Polonia.<br />
Odată cu secolul al XVII-lea tehnica pictării icoanelor în Moldova şi în<br />
Ţara Românească suferă modificări vizibile, meşterii acordând uneori o mai<br />
mică importanţă atât suportului de lemn – în cele mai multe cazuri de tei – cât şi<br />
stratului de preparaţie, lucru ce se remarcă prin aspectul mai puţin îngrijit decât<br />
până atunci. Culorile, ceva mai bogate şi mai vii sunt aşternute uneori în pete<br />
mari, peste care se realizează convenţional, cu haşuri regulate de aur, modelajul<br />
draperiilor. În această perioadă, distribuirea umbrelor şi luminilor apare de multe<br />
ori cu totul artificială. Desenul îşi pierde treptat caracterul sintetic, zugravii nu<br />
mai ştiu să dea trupurilor proporţia statuară iar figurilor – expresia<br />
sentimentelor.<br />
14
Suntem de fapt în etapa manierismului<br />
picturii feudale româneşti, în care<br />
pitorescul detaliilor, liniatura filigrinată<br />
care tiveşte veşmintele şi arhitecturile,<br />
împreună cu strălucirea coloritului,<br />
suplinesc pierderea concentraţei<br />
monumentelor. Uneori intervin chiar şi<br />
vaste piesaje în care se întrezăreşte clar<br />
tendinţa de a reda adâncimea spaţiului şi<br />
de a evoca silueta construcţiilor locale.<br />
Apar de asemenea şi elemente baroce în<br />
tratarea mobilierului, iar chipurile sunt<br />
nu o dată influenţate de pictura<br />
occidentală.<br />
Pictura de icoane pe lemn constituie şi ea un domeniu de o importanţă<br />
indubitabilă în sfera artei româneşti, ca pictură populară ,,naivă’’ intrând adesea<br />
în circuitul universal prin tot ceea ce o reprezintă. Acest gen de artă ţărănească<br />
cuprinde transpunerea în materiale ieftine, cu mijloace tehnice simple, a unei<br />
manifestări ce capătă însuşiri artistice superioare având la bază o tradiţie mult<br />
mai bogată. În acest domeniu, binecunoscute sunt icoanele din Maramureş şi din<br />
zona nordică a Transilvanei, de un interes absolut aparte în arta şi cultura<br />
românească.<br />
Analizând din perspectiva conţinutului, pictura icoanelor din Transilvania<br />
are izvoare comune cu pictura din Ţara Românească şi Moldova, fiind legată<br />
direct de concepţia artei de tradiţie bizantină şi orientală. În unele cazuri ca de<br />
exemplu icoanele din Maramureş, constatăm supravieţuirea unor teme străvechi,<br />
care întocmai ca şi în pictura murală reprezintă perpetuarea continuă a unei<br />
tradiţii ale cărei rădăcini coboară până în secolele XIII-XIV. Datorită originilor<br />
şi condiţiilor de dezvoltare proprii artei din Transilvania, pictura de icoane<br />
15
prezintă în această parte a ţării o diversitate nebănuită şi un interes artistic<br />
special.<br />
Înţelegerea temelor, arhaismul<br />
interpretării, realismul viu al tratării<br />
portretelor şi caracterul narativ legat<br />
de detaliile pitoreşti, sau aşadar<br />
acestor icoane valoarea unor<br />
documente de interpretare folclorică a<br />
filozofiei şi dogmei creştine. Sub<br />
raportul concepţiei artistice şi al<br />
particularităţilor de meşteşug, este<br />
surprinzător, dar perfect explicabil<br />
istoric, procesul de dăinuire târzie,<br />
până la secolul al XVIII-lea, a unor<br />
ecouri îndepărtate care leagă această<br />
pictură de arta romanică şi gotică.<br />
Pe de altă parte, în zona sudică a Transilvanei, se constată o vădită<br />
comuniune cu Ţara Românească, fapt ce se datorează circulaţiei zugravilor şi<br />
implicit, a tehnicii şi a operelor lor. Un proces similar are loc şi în Maramureş,<br />
unde au pătruns lucrări de artă moldovenească, în timp ce în Banat se simt<br />
influenţele interferenţelor cu elementele Renaşterii şi ale barocului.<br />
Cercetarea icoanelor se integrează perfect în contextul cultural medieval<br />
românesc, reprezentat, cum este de aşteptat, de aceeaşi zonă a Maramureşului.<br />
Aici se pot desprinde mai multe ateliere şi centre artistice cu concepţii şi<br />
maniere de lucru diferite. Dominante apar însă icoanele caracterizate printr-un<br />
grafism propriu, în care figurile şi draperiile sunt contuarte cu o linie sigură, în<br />
brun sau alb, amintind de icoanele arhaice de la Muntele Sinai şi manuscrisele<br />
orientale din secolele VI-X. Chipurile au ovalul feţei uşor ascuţit, ochii<br />
îndepărtaţi şi puternic marcaţi.<br />
16
Gama coloristică este vie, zugravii<br />
lucrând în tonuri calde, aşternute în pete<br />
mari, nevalorate, în care domină ocrul şi<br />
cărămiziul. Albastrul de cer pune accente<br />
şi dă lumină acestor icoane, cu fondul de<br />
argint platinat, în care şerpuiesc palmete<br />
şi frunze de stejar, întotdeauna în armonie<br />
cu compoziţia centrală. Spiritul narativ,<br />
tendinţa de a reda în afara simbolului<br />
lumea reală, aceea pe care o cunoaşte şi o<br />
înţelege artistul, sunt mai aproape de<br />
concepţia artei romanice sau orientale,<br />
decât a celei bizantine propriu-zise.<br />
Uneori înţelesul temei ilustrate este şi mai bine lămurit printr-o inscripţie<br />
reproducând o frântură de cântec popular. Aşadar, versurile scrise pe icoana<br />
reprezentând ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul’’ de la Deseşti sunt deosebit<br />
de concludente în acest sens:<br />
,,Irod împărat<br />
Pă Hristos tare<br />
S-a supărat<br />
Şi tabără au mânat<br />
Şi cucoanele au tăiat<br />
Şi Elisabeta s-au speriat<br />
Şi cu pruncul Ion<br />
Peste deal au scăpat.’’<br />
În general dataliile referitoare la viaţă, modul de pregătire şi activitatea<br />
zugravilor iconari s-au denaturat în timp, elementele autentice fiind destul de<br />
vagi. S-au transmis deci doar câteva nume, cele mai multe rămânând tăinuite<br />
pentru totdeauna, din cauza concepţiei de umilinţă creştină moştenită din lumea<br />
bizantină, care-i reţinea să-şi iscălească operele.<br />
17
Rareori, un document aminteşte<br />
un nume de zugrav, alteori, o iscălitură<br />
măruntă, într-un colţ al icoanei, mai ales<br />
în secolele XVII-XVIII, dezvăluie<br />
numele celui care a pictat-o. Dar despre<br />
rodnica activitate, talentul şi iscusinţa<br />
meşteşugărească stau mărturie<br />
pretutindeni numeroasele lor opere. În<br />
plus, cercetând pictura icoanelor în<br />
raport cu aceea murală, putem conchide<br />
că de cele mai multe ori aceiaşi meşteri<br />
realizau atât ansamblurile monumentale<br />
cât şi icoanele lucrate pe lemn.<br />
Mişcarea artistică în evul mediu era finanţată în prima etapă mai ales de<br />
curte, mari dregători şi biserică. Aceştia dădeau fondurile, selecţionau şi angajau<br />
artiştii. Marea negustorime în oraşe şi micii boiernaşi de ţară au început să joace<br />
un rol cultural abia mai târziu, către sfârşitul secolului al XII-lea şi mai ales în<br />
veacul următor. Transmiţându-şi meseria din tată în fiu, artiştii au menţinut<br />
tradiţia, constituind singurele ateliere de pregătire a altor generaţii. Aşa s-a creat<br />
la Cernica şi Căldăruşani una din cele mai mari şcoli de icoane şi portretişti în<br />
acelaşi timp, pe unde a trecut în tinereţea sa şi binecunoscutul pictor român<br />
Nicolae Grigorescu.<br />
Icoana ţine şi de teologie biblică a Numelui. Numelui lui Dumnezeu este<br />
deci icoana Lui rugătoare: nu poate fi ,,rostit fără socoteală’’ căci Dumnezeu<br />
este prezent în Numele Său. ,,Rugăciunea lui Iisus’’ îşi are rădăcinile în această<br />
noţiune biblică. În ritul sfinţirii, faptul de a ,,numi’’ icoana: ,,Acest chip este<br />
icoana lui Hristos’’ şi ,,această icoană este sfinţită prin puterea Duhului Sfânt’’<br />
înseamnă că ,,asemănarea’’ afirmată sacramentul conferă icoanei harisma<br />
prezenţei inerente Numelui. Icoanele aceluiaşi Prototit, şi mai ales ale lui<br />
Hristos, sunt fără de număr – le identifică însă unicul Nume, fiecare fiind unul<br />
din aspectele lui.<br />
18
Euharistica înfăptuieşte schimbarea materiei acestei lumi în realitate<br />
cerească şi transcedentă. Ritualul icoanei nu face nici o metamorfoză, ci<br />
identifică icoana cu propria sa realitate de asemănare, cu Numele zugrăvit, ca<br />
loc şi centru al său de iradiere.<br />
,,Materia’’ ritualului nu este ,,scândura’’,<br />
ci ,,asemănarea’’ care îşi are obârşia în<br />
icoana ,,nefăcută de mâna omenească.’’<br />
După Înălţare, atunci când Hristos spune:<br />
,,Voi fi cu voi până la sfârşitul<br />
veacurilor’’ se arată în Cuvântul Său<br />
pentru auz, în euharistie pentru săvârşire<br />
şi în icoană pentru întâlnirea prin rugă.<br />
Desigur, rugăciunea îşi păstrează întreaga<br />
valoare chiar şi în lipsa icoanei; marii<br />
înduhovniciţi ai pustiei vorbeau<br />
nemijlocit de Dumnezeu.<br />
Într-un ultim punct încetează chiar şi rugăciunea, ,,te rogi dincolo de<br />
rugă’’; când coboară Duhul Sfânt trebuie să înceteze ,,rugăciunea’’, ne învaţă<br />
Sfântul Serafim; însă, pentru a ajunge aici, Dumnezeu oferă mijloacele harului<br />
Său; icoana este unul dinrte acestea.<br />
Prin valoarea sa de simbol, icoana depăşeşte arta, dar o şi explică. Putem<br />
admira fără rezerve operele marilor maeştrii din toate timpurile şi să le<br />
considerăm culmea Artei. Icoana va avea un loc aparte aşa cum Biblia se va<br />
pune deasupra literaturii şi poeziei universale. În afară câtorva expresii, arta<br />
singură, va fi întotdeauna mai împlinită decât cea a iconografilor, deoarece<br />
aceasta din urmă nu caută o astfel de perfecţiune. Excesul său ar dăuna chiar<br />
icoanei; ar risca abaterea privirii lăuntrice de la revelarea Misterului, aşa cum<br />
poezia excesivă şi prea mult căutată ar fi în dauna cuvântului biblic. Frumuseţea<br />
unei icoane este într-un echilibru ierarhic de o extremă exigenţă. Sub o anumită<br />
19
limită, nu e decât un simplu desen; deasupra şi urmând geniul contemplativ al<br />
iconografului, icoana radiază doar frumuseţea subiectului său, a Celui care<br />
este.’’<br />
Dumnezeu al zugravilor de ceruri şi a<br />
ceea ce este mai presus de ceruri’’,<br />
după cum spune Sfântul Vasile. Icoana<br />
este un adevărat îndrumător spiritual şi<br />
un model viu pentru cei ce iubesc viaţa<br />
mai înaltă, duhovnicească şi<br />
rugăciunea, ea însăşi exprimând în<br />
culori un exemplu persoanl de virtute<br />
în care puterile sufletului se împletesc<br />
cu simţurile.<br />
Icoana ne arată, în chip magistral, ce trebuie să facem cu viaţa noastră,<br />
pentru a se oglindi chipul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, ne vorbeşte despre<br />
vieţile sfinţilor şi ne arată calea pentru dobândirea acestora. Ea ne adresează<br />
chemarea pe care Dumnezeu o face prin Cuvântul Său, exprimând prin imagini,<br />
veşnica şi comuniunea cu Dumnezeu. ,,Raţiunea de a fi a icoanei şi valoarea ei<br />
nu stau în frumuseţea obiectivă, ci în ceea ce reprezintă: o imagine a frumuseţii<br />
ca asemănare divină’’. (Prof. D. Stăniloaie) Icoana relevă natura umană<br />
transfigurată prin har şi cheamă, totodată, pe om să participe la această înnoire<br />
spirituală, arătându-i cum să-şi orânduiască viaţa şi ce trebuie să devină. Pentru<br />
aceasta, Biserica Ortodoxă consideră icoanele drept ,,imagini sacre’’, ,,vehicul’’<br />
şi ,,canal’’ al harului dumnezeiesc, mijloace de provăduire, de apărare şi întărire<br />
a dreptei credinţe.<br />
Rolul instructiv şi informativ-pedagogic al icoanei este evidenţiat în<br />
întreaga literatură patristică. Papa Grigore cel Mare adresează, în secolul al VIlea,<br />
Episcopului Serenei al Marsiliei, care era împotriva icoanelor, următoarele<br />
cuvinte: ,,Nu trebuia totuşi ca icoanele să fie distruse. Ele sunt puse în biserici<br />
20
pentru ca neştiutorii de carte să poată citi, privind pereţii, ceea ce nu pot citi din<br />
cărţi. Ar trebui, frate, să păstreze icoanele, nelăsând poporul să le adore ...<br />
Ceea ce este Scriptura pentru cel<br />
ce învaţă, aceea este icoana pentru cel<br />
neştiutor. Prin ea, chiar şi cei lipsiţi de<br />
învăţătură văd ce trebuie să urmezi: ea<br />
este citirea celor ce nu cunosc literele.<br />
De aceea icoana înlocuieţte citirea, mai<br />
ales pentru străini’’. Prin urmare, icoana<br />
şi cuvântul comunică în moduri diferite,<br />
dar cu valoare egală, Evanghelia lui<br />
Hristos, întregindu-se reciproc. Ceea ce<br />
nu se vesteşte prin predică (cuvânt) se<br />
comunică prin imagine. Icoana este un<br />
alt cuvânt: un cuvânt în întregime.<br />
Dar şi aceasta ara raţiunea ei, sensul ei: revelează o experienţă spirituală,<br />
indică participarea omului la viaţa harică în Hristos, şi-l îndrumă către eternitate.<br />
,,Ceea ce aici este fixat în scris pe hârtie prin cerneală este fixat tot aşa pe icoană<br />
prin felurite culori sau oricare alte materii’’, căci, zice marele Vasile: ,,ceea ce<br />
înfăţişează cuvântul istoriei aceasta arată şi pictura în tăcere prin imitaţie’’ (Sf.<br />
Teodor Studitul). Tăcerea e mai mult decât cuvântul; ea este graiul icoanei. Prin<br />
faptul că icoana nu spune numic sonor, tăcând, ea spune ceea ce cuvântul nu<br />
poate exprima. Ea pătrunde mai profund în sufletul nostru decât cuvântul şi ştie<br />
să vorbească în mutismul ei despre ceea ce nu se vorbeşte, ci se trăieşte. De<br />
aceea, contemplând-o, trebuie să învăţăm să-i ascultăm tăcerea. ,,Ştie să<br />
vorbească’’, afirmă Sfântul Grigorice din Nyssa.<br />
Aşadar, alături de cuvânt, icoana este un mijloc de relevare a divinităţii şi<br />
de comunicare cu aceasta. Cuvântul şi imaginea se sprijină reciproc şi formează<br />
împreună, dintotdeauna, una dintre ,,formele fundamentale ale autoreprezentării<br />
şi comunicării umane’’.<br />
21
Cuvântul Creator al Tatălui se<br />
adresează întotdeauna auzului şi<br />
văzutului (I. Ioan 1, 1-2), ceea ce<br />
înseamnă că imaginea şi cuvântul<br />
conlucrează, sunt complementare. În<br />
timp ce cuvântul se adresează auzului,<br />
dar pătrunde şi la inimă (Fapte 2,37),<br />
imaginea se adresează văzului, dar şi<br />
vederii raţionale. Atât cuvântul cât şi<br />
icoana privesc omul în întregul său: trup<br />
şi suflet.<br />
Menirea icoanei – nedefinită de cea a cuvântului în predică – nu este doar<br />
de a vesti întruparea Cuvântului, de a transmite adevărurile de credinţă relevate<br />
de Dumnezeu sau de a descoperi Tainele de Sus, ci de a face ca mesajul<br />
divinităţii să ia trup – fiinţă în sufletele credincioşilor, de a-i transfigura, făcând<br />
din fiecare fiinţă umană o nouă făptură.<br />
Pe drept cuvânt, icoana ,,sfinţeşte ochii celor care văd şi-şi înalţă mintea<br />
la cunoaşterea mistică a lui Dumnezeu’’. Mai presus de discurs, se află<br />
iluminarea divinomodo, nevăzutul, neauzitul, negrăitul. Contemplarea, pe<br />
ultimile ei trepte, este ceva unificator, care nu poate fi exprimat trans-discursiv,<br />
ea este ,,născătoare de unitate’’. Iconosofia ilustrează în mod admirabil acest<br />
lucru. Icoana este o reprezentare simbolico-ipostatică ce îndeamnă la<br />
transcenderea simbolului, la comunicarea cu ipostaza, pentru a participa la cele<br />
ce nu pot fi descrise. Ea e un drum care, pentru a putea fi depăşit, trebuie<br />
parcurs. Nu e vorba de a-l înlătura, ci de a-i descoperi dimensiunea<br />
transcendentă. Ea întâlneşte Ipostaza şi face astfel posibilă experienţa Prezenţei<br />
despuiate de forme empirice.<br />
Imaginea vie îmbibată de istorie şi tradiţie, lumea icoanei este astăzi<br />
teologie dogmatică şi catehetică vizualizată. Chipul divinităţii, acum văzut şi<br />
,,pipăit’’, împreună cu persoanele din istoria sfântă, a căpătat în timp<br />
amplitudine şi forţă.<br />
22
Astfel icoana ortodoxă, cunoscută îndeobşte ca icoană bizantină poartă<br />
nealterat chipul divinităţii întrupate şi transmite mesajul istoriei creştine în<br />
evoluţia ei de la momentul biblic la momentul de tradiţie sacră păstrat în actele<br />
martirilor, transmis în învăţăturile Sinoadelor Ecumenice.<br />
III.<br />
În zilele noastre trăim o epocă<br />
fericită.<br />
Practicarea cultului religios<br />
este liberă fără îngrădiri pentru elevi<br />
şi pentru cadrele didactice. În toate<br />
şcolile se afac ore de educaţie<br />
religioasă iar copii şi părinţii lor au<br />
un comportament din ce în ce mai<br />
evident.<br />
Religia a devenit pentru multă<br />
lume o necesitate, o nevoie spirituală<br />
care se manifestă prin faptul că<br />
oamenii merg la biserică într-un<br />
număr din ce în ce mai mare,<br />
sărbătoresc cu plăcere praznicele,<br />
cinstesc sfinţii şi pe oamenii<br />
bisericii, în fiecare localitate<br />
credincioşii se mobilizează şi<br />
contribuie la refacerea lăcaşelor<br />
sfinte şi a picturilor lor, la ridicarea<br />
de noi biserici, catedrale şi mănăstiri.<br />
Sensibilitatea copiilor se manifestă şi prin plăcerea cu care ei se<br />
mobilizează să picteze, după priceperea şi îndemânarea lor, chipul lui Iisus şi al<br />
Maicii Preacurate, sfinţii şi scenele tradiţionale din Biblie.<br />
23
Efervescenţa care s-a născut<br />
din organizarea multor<br />
expoziţii cu picturi de icoane<br />
realizate de elevi, a făcut să<br />
apară un concurs naţional<br />
intitulat ,,Icoane din sufletul<br />
copilului’’<br />
Sub înaltul patronaj al Prea Fericitului Părinte Patriarh teoctist, acest<br />
concurs a ajuns în <strong>anul</strong> 2002 la cea de a X-a ediţie. Alături de mii de copii din<br />
toată ţara, elevii din şcoala noastră s-au aplecat asupra unei îndeletniciri care<br />
necesită multă răbdare, dar mai cu seamă multă dragoste de Dumnezeu.<br />
Pictura unei icoane, pe sticlă sau pe lemn, are nevoie în afară de materiale<br />
şi voinţă din partea autorului, de câteva cunoştinţe de tehnică de lucru şi de<br />
reprezentare. În cele ce urmează ne vom ocupa de pictura unei icoane pe lemn,<br />
aşa cum se face ea astăzi, cu respectul pentru un lucru sfânt, pentru o operă de<br />
artă.<br />
Pictura unei icoane pe lemn începe cu gândul şi viaţa curată pe care o<br />
ducem, cu smerenia cu care ne apropiem de imaginea pe care urmează să o<br />
reproducem. Să ne pregătim pentru un timp mai îndelungat, necesar straturilor<br />
de preparare a lemnului şi etapelor de pictare propriu-zisă. Alegem un portret de<br />
sfânt sau o scenă religioasă după cum ne place nouă, după cum avem o comandă<br />
sau un nume sfânt în familie, un praznic care ne atrage prin ritualul şi misterul<br />
său. Este foarte importantă alegerea lemnului, ca suport, bine uscat, dintr-o<br />
singură bucată, fără noduri şi dintr-o esenţă cu fibră. O icoană de dimensiuni<br />
mari se poate realiza pe o suprafaţă rezultată din îmbinări de scânduri cu<br />
condiţia ca ele să fie bine încleiate, iar pe spate să fie întărite cu două cgingi<br />
transversale.<br />
24
Alegem o scândură cam de 3 cm grosime, de preferat esenţele: tei, cireş,<br />
paltin (brad mai puţin). Scândura aleasă de noi trebuie să se prezinte şlefuită,<br />
netedă, frumoasă, gata să primească un chip sfânt.<br />
Peste scândura aleasă lipim un<br />
strat de tifon, bine de tot, chiar şi pe<br />
feţele laterale. În metoda tradiţională<br />
se folosesc cleiul de oase sau cleiul de<br />
piele pentru lipit. Lăsăm să se usuce<br />
până a doua zi într-o cameră liniştită,<br />
uscată. Urmează curăţirea tifonului<br />
care depăşeşte marginile lemnului. Ne<br />
ajutăm de o foarfecă, un cutter sau<br />
pur şi simplu de o bucăţică de<br />
smirghel.<br />
Suntem gata acum să începem<br />
prepararea propriu-zisă a suportului,<br />
cu mai multe straturi de grund.<br />
Grundul pe care îl aplicăm este<br />
compus dintr-un amestec de clei , praf<br />
de cretă şi puţin ulei de in fiert.<br />
În epoca noastră se găsesc în comerţ chituri speciale care înlocuiesc cu<br />
succes vechile materiale. Acest grund se aplică cu o pensulă lată (cioc de raţă<br />
cum spun ,,zugravii de subţire’’), în strat potrivit, pe o singură direcţie. Al doilea<br />
strat se dă într-un sens perpendicular pe primul, inclusiv pe părţile laterale.<br />
Prepararea lemnului pentru pictură presupune aşternerea a 5-7 straturi, până ce<br />
se acoperă tot tifonul. Finisăm grundul cu emeri. Suprafaţa astfel preparată<br />
trebuie să fie compactă, fină, precum o coală de hârtie.<br />
25
Tot pentru a prepara lemnul avem nevoie de emulsie grasă. Un ou întreg,<br />
ulei de fiert, oţet şi apă se vor amesteca bine. Să nu vă fie teamă că oţetul va<br />
distruge grundul ! El se foloseşte în cantitate mică, cu scopul de a împiedica<br />
formarea microorganismelor în ou. Emulsia astfel preparată se aşterne într-un<br />
strat subţire peste grund, cu o pensulă rotundă şi cu părul moale. Aşteptăm<br />
uscarea emulsiei şi apoi putem începe desenul.<br />
Cine începe să lucreze o icoană pe lemn trebuie să fie un bun meseriaş în<br />
desen, să poată reproduce cu fidelitate modelul ales. Să nu uităm că o icoană<br />
bizantină este mai puţin personală. Iconarul trebuie să respecte cu stricteţe<br />
regulile de reprezentare stabilite de iconografie.<br />
Lemnul astfel pregătit<br />
este gata să primească<br />
imaginile sfinte, prin<br />
intermediul meşterului<br />
credincios, care are o<br />
viaţă curată.<br />
În centrele de pictură bizantină, meşterii iconari sunt apropiaţi de cele<br />
sfinte prin rugăciune, post şi o viaţă în smerenie. Înainte să înceapă lucrul ei<br />
spun o rugăciune către Dumnezeu, să-i călăuzească cu înţelepciunea lui:<br />
,,Doamne Iisuse Hristoase,<br />
Fiul lui Dumnezeu,<br />
Miluieşte-mă pe mine păcătosul,<br />
Călăuzeşte-mi mâinile<br />
Să pot înfăţişa<br />
Aşa cum se cuvine.<br />
Şi în mod desăvârşit<br />
26
Chipul Tău şi al Sfintei Tale Maici<br />
Precum şi al tuturor sfinţilor<br />
Pentru slava, bucuria şi înfrumuseţarea<br />
Sfintei Tale Biserici<br />
Amin.’’<br />
Meşterul desenează cu creionul<br />
direct pe placă, respectând canonul<br />
iconografic. Urma creionului să fie uşoară.<br />
Desenul care cuprinde toate detaliile din<br />
icoană va fi apoi zgâriat cu un vârf ascuţit<br />
din metal.<br />
Să nu uităm că pictura pe lemn se<br />
face prin suprapunere de mai multe straturi<br />
de culoare şi dorim ca prin această<br />
incizare să nu pierdem detalii importante.<br />
Ca şi la un tablou de pus pe perete,<br />
icoana începe cu pictarea unei eboşe.<br />
Toată suprafaţa icoanei se eboşează, excluzând suprafeţele unde vom<br />
aplica foiţa de aur, şi de argint. Pigmenţii pentru pictură pot fi cumpăraţi de la<br />
magazine sub formă de praf şi tuburi de tempera. Pentru diluarea picmenţilor şi<br />
amestecul lor folosim o emulsie pe bază de ou (gălbenuş, apă şi puţin oţet).<br />
Artistul întrebuinţează pensule pentru culori de apă cu părul cât mai fin şi<br />
flexibil, paleta, godete pentru emulsie şi pentru apă, o cârpă moale din bumbac.<br />
Mai are nevoie de compas cu trăgător pentru trasarea aureolelor şi a cercurilor,<br />
rigla de lemn malstoc. După aplicarea primului strat de culare, urmează un al<br />
doilea, de aceeaşi nuanţă sau, dacă este cazul, puţin schimbat, după cum doreşte<br />
artistul. De o mare importanţă este modul cum se pictează chipurile sfinţilor,<br />
carnatina.<br />
27
Chipul sfânt este primul care trebuie pictat până în cele mai mici detalii.<br />
Expresivitatea figurilor bizantine este dată de feţele lungi, ascetice, cu ochii mari<br />
şi încercănaţi. Au fost perioade în istoria artei bizantine când chipurile erau<br />
efectiv plate, uneori inexpresive, şi alte perioade când s-a ajuns chiar la o<br />
umanizare a lor (M. Panselion). Amintim şi soluţia meşterilor zugravi din nordul<br />
Moldovei care luau drept modele chipurile ţăranilor credincioşi pentru pictura<br />
murală.<br />
După al doilea strat de<br />
culoare se face cu o pensulă mai<br />
subţire (nr. 0 sau nr. 1) şi o culoare<br />
mai închisă (uneori cu negru)<br />
desenul draperiilor, al hainelor<br />
specifice fiecărui sfânt.<br />
Cu aceeaşi culoare, mai diluată, ajunsă la transparenţă, se dau nişte umbre<br />
în cazul drapajelor, al arhitecturilor şi al unor detalii de relief (munţii stilizaţi).<br />
Atunci când fondul auriu al icoanelor este înlocuit de sugerarea unei<br />
arhitecturi, aceasta reprezentată în perspectiva inversă. Muchiile, planele şi<br />
formele din prim-plan sunt mai mici decât cele din depărtare. Astfel este figurat<br />
un spaţiu ireal, care neagă şi el spaţiul material al lumii pământeşti.<br />
Termenii de ,,blic’’ şi ,,blicuri’’, specifici picturii bizantine reprezintă<br />
luminile care se dau pe chipurile, pe veşmintele, arhitectura, munţii şi chiar<br />
plante, mobilier. Ele sunt accente lineare în cazul chipurilor şi mâinilor sau<br />
tonuri din ce în ce mai deschise în cazul veşmintelor. Se pot realiza cu culoare<br />
obişnuită sau chiar cu foiţă de aur.<br />
Iisus Hristos este reprezentat frontal şi mai rar în semi profil, cu veşminte<br />
în roşu şi albastru. Maica Domnului are veşminte în rosu şi albastru.<br />
28
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel poartă<br />
veşminte romane un albastru-orange şi respectiv<br />
roşu-verde, fiecare cu o tipologie specifică care îi<br />
face uşor de recunoscut. ,,Năframa Sfintei<br />
Veronica’’ (mandylion), care ne-a arătat<br />
adevăratul chip al lui Iisus este considerată<br />
icoana nefăcută de mâna omului. De aici s-a<br />
păstrat modul de reprezentare al lui Iisus, cu<br />
părul şaten, cu barbă, şi plete, cu faţa alungită şi<br />
privire blândă, înţelegătoare.<br />
Această icoană este cunoscută şi sub numele de ,,Sfânta Mahrama’’ şi este<br />
aşezat pe catapeteasmă deasupra Uşilor Împărăteşti atunci când nu apare ,,Cina<br />
cea de taină’’. Să nu uităm că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi<br />
asemănarea Sa. Şi atunci, câtă dreptate avea Michelangelo când a pictat bolta<br />
Capelei Sixtine !<br />
Iisus, Maria, sfinţii au aureole. Ele exprimă graţia lui Dumnezeu.<br />
Aureolele sunt de obieci rotunde şi numai atunci când apare Duhul Sfânt sau<br />
Dumnezeu Tatăl, aureola este triunghiulară. Există şi o formă pătrată rezervată<br />
pentru donatori. Forma ovală sau elipsoidală care înconjoară întreg corpul poartă<br />
denumirea de mandorla. Culoarea cel mai des folosită este aceea a aurului.<br />
Dumnezeu Tatăl şi Iisus sunt singurii care au nimb cruciat, cu iniţiale – literele<br />
greceşti w, o, h care înseamnă ,,Acela Care Este’’. Sunt trei din braţele unei<br />
cruci picate cu roşu. Aureolele pot fi îmbogăţite cu ornamente în relief şi<br />
decorate cu motive simbolice sau vegetale. În afara aureolei se scrie numele<br />
sfânt IC XC pentru Iisus Hristos, MP OV pentru Fecioara Maria sau chiar<br />
numele sfinţilor pictaţi. Pentru lipirea foiţei de aur avem nevoie de un serlac şi o<br />
substanţă specială care, după cum spun vechile erminii, este un mixion (un<br />
amestec de mai multe uleiuri, răşină, zeamă de usturoi, ou etc.).<br />
29
Prima fază în realizarea aureolei<br />
este izolarea suprafeţei cu serlac şi<br />
apoi se lasă la uscat. Cu o pensulă lată<br />
şi părul moale se întinde mixionul pe<br />
cât posibil să fie uniform şi neted.<br />
Trebuie să ţinem cont ca mixionul se usucă într-un anumit tip. Foiţa de<br />
aur se aplică cu mare grijă, cu degetele şi o pensulă moale sau chiar se foloseşte<br />
o lăbuţă de iepure. *rminia lei Dionisie din Furna recomandă şi folosirea unui<br />
dinte de lup (canin al unui animal carnivor, foarte neted) pentru lustruirea<br />
suprafeţelor poleite cu aur şi argint.<br />
Noi folosim pensula şi o foiţă protectoare pentru ca foiţa de aur să nu fie<br />
zgâriată. După aplicarea foiţei, peste ea se aşterne un strat de selac, uşor, cu o<br />
bucată de vată învelită în tifon. Când suprafaţa icoanei este uscată perfect, se<br />
aplică un strat care poate fi mat, semimat, lucios, semilucios. Se lăcuiesc şi<br />
părţile laterale ale icoanei, colorate în prealabil. Spatele icoanei se colorează cu<br />
baiţ sau cu serlac.<br />
Există icoane cu faţă dublă, folosite în vechile mânăstiri sau la sărbătorile<br />
importante.<br />
Crucea Mântuitorului, care se află în Altar şi care este adusă în faţa<br />
credincioşilor de Paşte, este pictată şi ea pe ambele părţi.<br />
O dată icoana terminată ea va deveni obiect de cult prin intermediul<br />
preotului ortodox. Un anumit număr de zile va sta în biserică iar preotul va<br />
oficia o slujbă de sfinţire. Devenită icoană, ea nu este numai un obiect de artă,,<br />
ci unul de cult, în faţa căreia credincioşii se închină, spun rugăciuni, ca în faţa<br />
unei ferestre deschise către Dumnezeu.<br />
30
IV<br />
PROFESORI:<br />
- NECULAE IULIANA<br />
- CIOBOATĂ DUMITRU<br />
- IONESCU LILIANA<br />
- TEODORESCU ANGELA<br />
- RĂDULESCU DRAGOŞ<br />
- DUMITRACHE CAMELIA<br />
ELEVII:<br />
- MATEIU RALUCA - MOROIANU DANIELA<br />
- RĂILEANU CĂTĂLINA - STOICA LAURA<br />
- VIZUROIU IONUŢ - ŞTEFAN DORIN<br />
- SANDU ALEXANDRA - MIHAI VELENTIN<br />
- GHERASIM IONUŢ - ISPIR VALENTIN<br />
- PÂSLARU ALEXANDRA - TĂNĂSESCU MARIUS<br />
- PÂSLARU CAMELIA - SÂRBU VERONICA<br />
- LAZĂR IONUŢ - ZAINEA MARIANA<br />
- CĂRĂUŞU CĂTĂLINA - CRIVEŢ DANIELA<br />
- VOICU DANIEL - REPTA DRAGOŞ<br />
- MARIAN ROBERT - ROŞU COSTIN<br />
- DAVID MARIUS-ŞTEFAN - TRON ANDREEA<br />
31